Acuzații grave. Români cu dizabilități, nevoiți să aleagă între gradul de handicap sau permisul de conducere la reevaluare

×
Publicitate

Criteriile de evaluare a persoanelor cu dizabilități se modifică, iar lista afecțiunilor eligibile pentru acordarea certificatului de handicap permanent va fi extinsă.

Este nevoie de schimbări în condițiile în care controalele recente au descoperit nereguli în acordarea unor certificate.

Însă, reprezentanții persoanelor cu handicap spun că, la reevaluare, s-au făcut abuzuri și au fost reduse pe nedrept unele beneficii, chiar și în cazuri grave.

Sute de oameni cu deficiențe de auz, care au permis de conducere, au fost chemați la reevaluare pentru încadrarea în grad de handicap. Unii spun că le-au fost tăiate documentele, în timp ce alții, cu dizabilități, s-au trezit că sunt puși să aleagă dacă își păstrează gradul de handicap sau permisul de conducere.

Oameni cu dizabilități ireversibile, chemați la reevaluare

În același timp, oameni care au dizabilități ireversibile sunt chemați la reevaluare. „Soțul meu, tetraplegie completă în urma unui accident de camion, a primit adresă de la DGASPC să se prezinte la reevaluare, dar nu poate fi transportat.” - scrie o femeie pe rețelele sociale.

Daniela Tontsch, președintele Consiliului Național al Persoanelor cu Handicap: „Este inuman ceea ce se întâmplă și neconform cu ordinul dat, pentru că în ordin erau trecute doar anumite categorii de persoane cu dizabilități, nu toate.”

Reporter Știrile ProTV: În România sunt peste 900.000 de persoane cu handicap grav, accentuat și mediu. Indemnizațiile pentru ele au fost în luna august de aproape 600 de milioane de lei. Autoritățile spun că în urma controalelor au constatat că nu toate aceste persoane au afecțiuni grave.

În București, de exemplu, din 2083 de dosare reevaluate, 554 au fost găsite cu fraude și nereguli.

Florin Manole, ministrul Muncii: „Sunt procente foarte mari, în unele județe 25%, 26% dintre dosarele verificate s-au dovedit a fi incomplete sau cu acordarea nejustificată a unor beneficii, dar vorbim pe de altă parte și de cazuri ale unor oameni care au fost nedreptățiți, în sensul că nu au primit beneficiile pe care le meritau.”

Oficialii vor ca lista afecțiunilor pentru care se acordă certificat permanent, la prima evaluare, să fie extinsă în cazul celor care au dizabilități ireversibile. Pentru alte patologii, în care nu există o îmbunătățire a stării de sănătate după 12 sau 24 de luni, certificatul permanent va fi acordat la a doua evaluare.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
O fată de 16 ani care voia să se sinucidă în Ploiești a fost salvată în ultima clipă de un jandarm

O adolescentă care voia să se sinucidă aruncându-se de la etajul unei parcări supraetajate din centrul municipiului Ploieşti a fost salvată, sâmbătă, de poliţişti şi jandarmi.

Trucul prin care unii tineri „păcălesc” sistemele de recrutare ale angajatorilor și ajung să fie selectați pentru interviu

Aproape 30.000 de locuri de muncă au fost scoase pe piață în ultima lună, anunță o platformă de recrutare, iar majoritatea sunt pentru debutanți și muncitori calificați.

O cincime din toate locuințele construite în România în ultimii ani sunt în București. Prețul mediu: 2.300 euro/mp

20% din locuințele construite în ultimii 5 ani în România au fost în București. Mii de blocuri noi au apărut în special în cartierele de la marginea Capitalei.

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

Prognoza ANM. Temperaturi ușor peste normal în octombrie, după un sfârșit de septembrie cu mai multe ploi în est și sud-est

Temperaturile vor fi în general normale sau ușor peste valorile perioadei până la 19 octombrie, cu o primă săptămână mai rece în est, nord și centru, iar ploile vor fi mai abundente în est și sud-est la sfârșitul lui septembrie, anunță ANM.