Accident la Cariera Jilţ Sud. Cauza morții: Cei trei muncitori care au decedat s-au asfixiat

62317728

Cauza morţii celor trei muncitori decedaţi în accidentul petrecut marţi în perimetrul Carierei Jilţ Sud este asfixia, conform reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală (SML) Gorj.

"Trupurile neînsufleţite au fost aduse încă din ziua accidentului la Serviciul de Medicină Legală Gorj. În cursul zilei de miercuri, medicul şef legist a efectuat necropsiile, concluzia sa fiind că decesele au avut ca şi cauză asfixia", au arătat cei de la SML.

Un accident soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 13:30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autovehiculului la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa 3 metri de sol.

Miercuri, trei directori de la Complexul Energetic Oltenia au rămas fără funcție.

În familiile îndoliate urmează câteva zile de priveghi. Complexul Energetic Oltenia va oferi un ajutor de câte 40.000 de lei pentru fiecare angajat decedat.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62317872
Reacția unui medic când pacientul său l-a întrebat dacă trebuie să se pensioneze după transplantul de inimă
Inima unui tânăr de 39 de ani din București bate acum în pieptul unui bărbat de 54 de ani pentru care transplantul de cord era ultima speranță de supraviețuire.
62317900
România are cele mai vechi autobuze din Europa. Multe dintre ele au peste 20 de ani vechime
România are cele mai vechi autobuze din Europa.
62317869
Frauda alimentară ia amploare. Producătorii folosesc ingrediente ieftine, dar pe ambalaj notează altceva și le vând mai scump
Frauda alimentară ia amploare în toată lumea, în condițiile în care prețurile cresc până la cer.