Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a murit la vârsta de 100 de ani

×
Publicitate

Academicianul Constantin Bălăceanu - Stolnici a murit duminică, la vârsta de 100 de ani, a anunţat Universitatea Ecologică din Bucureşti.

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a murit azi-dimineață, în locuința sa din București, la o lună după ce a împlinit 100 de ani. 

Născut într-o veche familie boierească, medic neurolog de profesie, și-a petrecut ultimii ani ducând o viață activă, dedicată studiului, inclusiv în domeniul antropologiei.

Constantin Bălăceanu Stolnici s-a născut pe 6 iulie 1923, la București. Descendent al unei familii boierești vechi, a fost medic neurolog de profesie și, de-a lungul vieții sale, a scris peste 25 de cărți. Luna trecută a împlinit un secol de viață.

Constantin Bălăceanu Stolnici, 6 iulie 2023: ”La 100 de ani nu te simți ca la 90, dar totuşi am destulă energie să pot să gândesc, să dictez lucrări, să ascult conferinţe, să fac conferinţe, să muncesc, adică să duc o viață intelectuală, spirituală și socială acceptabilă. Și îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns pană la vârsta aceasta".

Nu a contestat calitatea de colaborator al Securității

Tot atunci a fost lansată și o carte în care zeci de personalități l-au omagiat pe Constantin Bălăceanu Stolnici - medic, politician liberal după Revoluție, membru de onoare al Academiei Române. 

Până anul trecut, academicianul a predat studenților cursuri de antropologie și neurologie, la Universitatea Ecologică din București.

Instituția a transmis că ''profesorul doctor Constantin Bălăceanu Stolnici a plecat dintre noi cu aceeași serenitate cu care și-a trăit întreaga viață'' .

În 2007, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a decis definitiv și irevocabil că, sub numele Laurențiu sau Ionescu Paul, medicul Constantin Bălăceanu Stolnici a fost, timp de zeci de ani, colaborator al poliției politice comuniste. El nu a contestat oficial acest lucru. 

ȘTIREA INIȚIALĂ

"La 20 august a.c., a plecat dintre noi cu aceeaşi serenitate cu care şi-a trăit întreaga viaţă de peste un veac, cu credinţă în Dumnezeu şi încredere în ştiinţă, prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române şi preşedinte de onoare al Senatului Universităţii Ecologice din Bucureşti (UEB). Prin dispariţia sa, UEB, cei apropiaţi, precum şi toţi cei care l-au cunoscut suferă o grea şi ireparabilă pierdere", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a UEB, potrivit Agerpres.

Potrivit universităţii, descendent al unei vechi familii boiereşti, Bălăceanu - Stolnici a urmat cursurile Facultăţii de medicină din Capitală devenind medic neurolog şi doctor în ştiinţe medicale.

După 1989, a sprijinit dezvoltarea învăţământului privat în România, numărându-se printre fondatorii UEB în cadrul căreia a predat cursuri de antropologie şi neurologie.

"Plin de înţelepciune, optimist incurabil, generos şi spirit ales, academicianul Constantin Bălăceanu - Stolnici ne împărtăşea tuturor încredere, sprijin moral şi bucuria de a trăi", a transmis UEB.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Turistul care a încercat să salveze de la înec un copil și tatăl său, în Eforie Nord, a fost scos din apă mort

Bărbatul care a încercat să salveze de la înec un copil și tatăl său, în Eforie Nord, a fost scos din apă mort. Acesta fusese dat dispărut de autorități.

Cine este băiatul de 19 ani care a intrat cu mașina într-un grup de tineri, în 2 Mai, omorând doi dintre ei. FOTO

Autorul accidentului soldat cu moartea a doi tineri şi cu rănirea altor trei a fost identificat ca fiind Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani. Mama sa are afaceri în domeniul imobiliar. Tatăl băiatului este pasionat de maşini, scrie News.ro.

Fata de 20 de ani care a fost omorâtă în accidentul de la 2 Mai era studentă în București și luase BAC-ul cu media 9,81

Fata în vârstă de 20 de ani care a fost omorâtă în accidentul de la 2 Mai era studentă în București și luase BAC-ul cu media 9,81. Informațiile au fost făcute publice de tatăl ei, jurnaliştilor, la Constanţa.

Recomandări
Motivarea CCR în cazul „amendamentului Fritz”. De ce consideră că pierderea mandatului nu este o sancțiune retroactivă

Curtea Constituțională motivează că pierderea mandatului de către aleșii aflați deja într-o situație de incompatibilitate nu reprezintă o sancțiune retroactivă, după cum arată un un document publicat CCR.

Care sunt principalele modificări din noua variantă a legii salarizării. Bolojan a promis, iar, că niciun venit nu va scădea

Ultimul proiect al legii salarizării aduce o creștere a bugetului pentru lefurile anului viitor cu aproape jumătate mai mare decât varianta anterioară. Ar putea primi bani în plus unii bugetari din sănătate, educație și alte domenii. 

Arme îngropate lângă Berlin. Unul dintre ucrainenii arestați când pregăteau un incendiu în București este suspect principal

Unul dintre ucrainenii arestați în toamna trecută la București, chiar în momentul în care se pregătea să incendieze sediul unei companii de curierat, este principalul suspect într-o conspirație investigată de autoritățile din Berlin.