Un șofer a ajuns la mașina sa chiar în timp ce îi era ridicată. Ce reacție a avut

×
Publicitate

De luni se ridică maşinile parcate ilegal în Capitală, iar poliţiştii locali au ridicat deja 7 maşini.

Măsura a fost anunţată de primărie încă de la începutul verii. Sunt vizate autoturismele parcate pe cele 350 de artere administrate de municipalitate, în special cele care încurcă traficul, mijloacele de transport în comun sau blochează insitutii. Nota de plată pentru şoferii neatenţi ajunge la 800 de lei.

ridicare masini

Aceasta este una dintre primele maşini ridicate, parcată ilegal, chiar lângă o parcare cu plată. Astfel de maşini sunt în vizorul poliţiştilor locali, parcate pe trecerile pentru pietoni, aşa cum este aceasta, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi, în staţiile mijloacelor de transport în comun sau maşini care pur şi simplu încurcă traficul.

Un şofer a ajuns la maşină să chiar înainte să fie ridicată pe platformă. Autoturismul, tot pe trecere, îngreuna circulaţia troleibuzelor. Bărbatul a fost amendat de poliţişti.

„Am stat 10 minute, am fost până aici să iau ceva, nu am lăsat-o 3 ore”, a spus acesta.

ridicare masini

Poliţiştii au mai avut de furcă şi cu o maşină care bloca intrarea în Spitalul Floreasca şi câteva parcate chiar în staţia de autobuz.

Cele ridicate ajung fie la depozitul din Bulevardul Timişoara, Sectorul 6, fie în Berceni, pe Bulevardul Metalurgiei. De la Poliţia Rutieră sau locală aflaţi unde este maşina.

Trei tarife vor trebui plătite: cel de ridicare - de 200 de lei pentru o maşină obişnuită, tariful de transport care se ridică la 150 de lei şi cel de depozitare: care pentru o singură zi va fi de 150 de lei. În total numai puţin de 500 de lei. Dacă adăugăm şi amenda de 300 de lei, suma ajunge la 800 de lei.

Măsura adoptată ce Consiliul Capitalei pe 26 iunie a fost însă contestată de Avocatul Poporului, care a cerut săptămâna trecută Prefecturii Bucureşti să o atace în contencios Administrativ, pe motiv că doar Poliţia rutieră poate ridica maşini, nu şi cea locală.

Maşinile sunt ridicate dacă sunt parcate ilegal pe 350 de artere administrate de Primăria Capitalei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62072334
Femeie din Vaslui, la un pas să fie violată de propriul fiu. Cum a scăpat

O femeie de 66 de ani din județul Vaslui a trecut prin momente de groază, dupa ce a fost la un pas de a fi violată de propriul ei fiu.

62069933
Cazul Caracal. DIICOT a cerut expertizarea maşinii lui Gheorghe Dincă

DIICOT precizează că a cerut expertizarea maşinii lui Gheorghe Dincă, suspectat de uciderea a două adolescente la Caracal, că a fost scanat solul din curtea casei acestuia şi că urmează scanarea zonelor cimentate şi zidite.

62062989
Doi adolescenți, arestați pentru că ar fi violat alți 2 minori la un ștrand din Vâlcea

Doi adolescenţi de 14 şi 15 ani au fost arestaţi preventiv pentru 15 zile după ce ar fi agresat sexual alţi doi minori, de 11 şi 16 ani, în incinta ştrandului Ostroveni din Râmnic.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.