4 turişti blocaţi pe munte în Alba după ce au încercat să salveze un căţel

61908569

Doi bărbaţi şi două femei din Sibiu, rămaşi blocaţi pe Piatra Secuiului după ce au încercat să-şi recupereze un căţel căzut de pe o stâncă, au fost salvaţi, luni seara, de către salvamontiştii din Alba.

Şeful Serviciului Public Salvamont Alba, Lucian Forda, a declarat, pentru Agerpres că, în urma unui apel la 112, un echipaj format din cinci salvamontişti a intervenit pentru salvarea a patru persoane rămase blocate într-o zonă abruptă pe Piatra Secuiului, la Rimetea.

Cele patru persoane, două cupluri din Sibiu, au povestit că au părăsit zona marcată turistic după ce un căţel aparţinând uneia dintre familii a căzut în gol, încercând să-l recupereze. După ce au realizat că la rândul lor se află în pericol şi nu mai pot nici înainta şi nici să se întoarcă, au sunat la 112 şi au solicitat ajutor.

După o intervenţie care a durat trei ore, salvamontiştii au reuşit să-i coboare pe cei patru în rapel de pe versantul stâncos.

Potrivit lui Lucian Forda, căţelul nu a mai putut fi salvat.

Zona Piatra Secuiului este una foarte periculoasă dacă nu sunt respectate regulile de bază de deplasare pe munte şi dacă nu este respectat marcajul turistic. Cea mai mare parte din ansamblul Pietrei Secuiului, care are o altitudine de 1.128 metri, este accesibilă doar căţărătorilor profesionişti, dar există şi un traseu turistic bine marcat.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61962983
Licitație ANAF. Prețul de pornire pentru o Dacia Logan folosită ca taxi

Licitație ANAF. Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) va scoate la licitație în Ploiești, în data de 7 iunie 2018, joi, la ora 12, un autoturism Dacia Logan.

61953501
Accident grav pe DN1. Doi adulţi şi un bebeluş au ajuns la spital

Accidentul a avut loc între Făgăraş şi Codlea.

61962950
Explicaţia bărbatului care și-a târât câinele pe șosea: ”Nu avea loc în mașină”

Un bărbat de 72 de ani, din Turnu Măgurele este cercetat penal, pentru cruzime față de animale. El și-a legat câinele de mașină și a pornit cu el târâș, pe șosea.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.