Care e media unei călătorii cu mașina în București. Cât a făcut un șofer din Popești până în Piața Victoriei

×
Publicitate

În București, oamenii pierd ore bune în trafic din pricina aglomerației. Datele arată că există 700 de autoturisme la mia de locuitori.

În lipsa unor alternative, mulți preferă mașinile personale. Astfel, durata medie a unei deplasări a ajuns să fie de 37 de minute, în creștere față de anii trecuți.

La ora 12:30, deja orașul e aglomerat. Principalele străzi sunt colorate cu roșu și galben. Asta înseamnă că sunt pline de mașini.

În anumite momente din zi, străzile din București arată ca niște râuri pe patru roți, pentru că toată lumea se grăbește. Prinsă în coloană, o ambulanță intră pe contrasens ca să ajungă mai repede la destinație.

Șofer: „Foarte aglomerat. Din ce în ce mai aglomerat. Am făcut astăzi, de exemplu, de la Popești până la Victoriei o oră”.

Șofer: „Mă duc spre Băneasa. Cât oi face până acolo, nu știu...”.

Reporter: „Cam în timp faceți în medie un drum?”.

Șofer: „Poate să fie și jumătate de oră, poate să fie și o oră”.

Potrivit unei analize, la mijloc este vorba și de o gestionare ineficientă a problemei. Nu există o diferențiere clară între drumurile de mare capacitate, destinate tranzitului, și străzile mai mici folosite de localnici pentru treburile zilnice. Așa că toate mașinile, indiferent de destinație, ajung să blocheze aceleași intersecții.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: „Traficul din București este generat de dezvoltarea urbană. Domnul prim-ministru ne-a invitat la o discuție despre trafic. Deci traficul din București este generat de sute de astfel de investiții din care unele dintre ele s-au finalizat și efectele le vedem pe pielea noastră.”

În București se întâlnesc opt drumuri naționale și trei autostrăzi, iar cele mai multe au una sau două benzi pe sens. Insuficiente pentru a prelua volumul mare de mașini. Cele mai aglomerate drumuri de intrare în oraș sunt DN 1, A1 și DN 2 - cu sute de mii de mașini zilnic. Pe lângă acestea, estimările arată că în Capitală sunt 700 de autoturisme la mia de locuitori.

Așa s-a ajuns ca, în București, durata medie a unei călătorii să fie de 37 de minute. Iar asta pune presiune pe sistemul de transport, dar și pe cel de parcări, în condițiile în care aproximativ 2 milioane de mașini au zilnic drum prin Capitală.

„De ce am parcat pe trotuar? Pentru că în această zonă nu sunt locuri de parcare. Niciun fel de locuri” spune un participant la trafic.

Planul de Mobilitate Urbană, la care se lucrează, trebuie să remedieze situația. Documentul a fost în dezbatere publică mai multe săptămâni, iar acum autoritățile fac ultimele modificări, după care urmează votul consiliului. Planul prevede semafoare inteligente, extinderea rețelei de transport public, piste de biciclete și parcări suplimentare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62483610
Sentință neobișnuită la Tribunalul București. Cu câți bani s-a ales un bărbat după ce i-a fost fracturat un picior

Sentință neobișnuită la Tribunalul București. Sanatoriul Balnear de la Techirghiol a fost obligat să îi plătească unui bărbat 50.000 de lei daune după ce un kinetoterapeut i-ar fi fracturat piciorul în cadrul unei ședințe de recuperare.

62483614
Muncitorii asiatici sunt ceruți în România și în alte domenii decât construcțiile sau curățenia. Apar filipinezi în azile

Dacă până acum muncitorii asiatici erau căutați pentru restaurante, construcții sau servicii de curățenie, apar noi domenii în care se apelează la această soluție salvatoare.

62483587
Ce s-a ales de copiii care au văzut ororile Șacalului. „Nu se pune problema de a merge la grădiniță”

Acuzat că a omorât două femei în Constanța, Neculai Mitrea - poreclit „Șacalul” - a cerut să fie eliberat din arest. O cerere similară a depus la Curtea de Apel din Constanța și iubita lui, în apartamentul căreia a ținut cadavrul unei victime.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Grindeanu bolojan facebook
Sorin Grindeanu: „Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul din Loch Ness, ci cei 88% dintre români”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).