14 membri ai unei grupări care făcea trafic de heroină şi cocaină în Bucureşti, trimişi în judecată

62271878

Paisprezece membri ai unei grupări care făcea trafic de heroină şi cocaină în Bucureşti, 12 dintre ei aflaţi în arest preventiv, au fost trimişi în judecată.

DIICOT anunță că în perioada septembrie 2021 – martie 2022, în București, s-a constituit un grup infracțional organizat în scopul traficării de droguri de mare risc, respectiv heroină și cocaină.

"Pentru realizarea cu succes a scopului infracțional și obținerea de beneficii materiale, inculpații au avut roluri bine stabilite acționând în mod coordonat, astfel încât în cazul în care unul dintre ei ar fi fost prins în flagrant răspunderea penală să se limiteze doar la acea persoană. Astfel, liderul grupului achiziționa drogurile, un alt inculpat avea sarcina de a le prelua, după care erau depozitate la locuințele altor coinculpați. Altor membri ai grupului infracțional organizat le revenea rolul de a porționa drogurile, care ulterior, erau puse în vânzare de către alți inculpați, sumele de bani obținute fiind remise liderului grupării", a transmis DIICOT.

Instituția punctează că în sarcina inculpaților au fost reținute un număr de 163 acte materiale, în modalitatea cumpărării, transportului, depozitării, porționării, vânzării, deținerii/punerii în vânzare în funcție de rolul deținut în cadrul grupului.

Pe lângă aceste fapte, cinci dintre inculpați sunt acuzați și de punerea la dispoziția consumatorilor de droguri a uneia dintre camerele imobilului său situat în București în vederea consumului de droguri precum și deținerea fără drept, în vederea consumului propriu, a unor cantități de cocaină și heroină.

Dosarul a fost instrumentat împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București și a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62280120
Secretul pentru o omletă cât mai pufoasă. Care este rețeta perfectă. VIDEO

În lumea culinară, toată lumea are propria viziune despre cum putem obține rețeta perfectă de omletă pentru micul dejun.

62269934
Trei oameni au suferit arsuri, după ce mașina în care se aflau a luat foc, în Prahova

Trei oameni au suferit arsuri, după ce mașina în care se aflau a luat foc, sâmbătă, într-o comuni din județul Prahova.

62280119
România vrea să cumpere sisteme portabile de rachete antiaeriene de tip MANPAD de miliarde de lei

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Compania Naţională Romtehnica, vrea să achiziţioneze minimum 115 şi maximum 231 de sisteme portabile de rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă de acţiune (MANPAD).

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.