1 Decembrie: Ioan Holender, directorul Operei din Viena
Fermecator, talentat, ambitios, controversat. E portretul unuia dintre cei mai faimosi romani din lume: Ioan Holender, directorul Operei din Viena.
Un om destul de realist cat sa recunoasca faptul ca nu e destul de bun ca bariton, si suficient de puternic cat sa faca la opera vieneza schimbari pe care nu le-ar fi indraznit nici un austriac.
Numele lui Ioan Holender impune atat de mult respect, incat doar auzindu-l iti vine sa-ti scoti palaria. Acesta este omul orchestra. Sau mai precis, omul care face muzica la Viena de aproape doua decenii.
Unii spun ca e arogant. Altii ca are un sarm coplesitor.
Unii ca e zgarcit, altii ca le-a dat vienezilor mai mult decat si-ar fi putut imagina.
Multi se tem de el. Si mai multi il respecta. Intre el si austrieci e o relatie complicata, care arata cat de fina e limita dintre antipatie si admiratie. Dar el se recomanda simplu: Ioan Holender, roman din Timisoara, si cu voia tuturor guvernelor din Austria ultimelor doua decenii, director al Operei din Viena. Sau, dupa standardele locale, al doilea om in stat.
O performanta incredibila, pentru un personaj atat de controversat. La inceput, a fost atacat de presa si numit "un roman naufragiat la Opera ". I-a fost contestata numirea pentru ca ani la rand a lucrat ca agent pentru nume impresionante, ca Placido Domingo si Jose Careras, iar noua pozitie ar fi fost in conflict cu ocupatia anterioara.
Dar cel mai mult i-a deranjat pe austrieci dorinta lui de a inova. Un subiect sensibil pentru vienez. De-a lungul celor 140 de ani de existenta, opera a fost o tema de discutie care a creat multa agitatie: mai intai, localnicilor nu le-a placut cum a fost construita, apoi, dupa razboi, cum a fost refacuta.
Guvernele au fost trase la raspundere, presa de pe malul Dunarii a facut valuri ori de cate ori in Opera se intampla ceva in neconcordanta cu gusturile si asteptarile publicului. Conservatori, dar mari iubitori de muzica, vienezii au digerat cu greu schimbarile produse in aceasta institutie, cel putin la fel de importanta in Austria ca o structura guvernamentala.
Ioan Holender nu s-a lasat insa pentru ca a simtit, a stiut mai bine decit un vienez pur singe ce are nevoie Opera ca sa-si recapete maretia pierduta in vremuri tulburi. A adus artisti internationali valorosi, a descoperit tinere talente, a marit repertoriul, a creat o opera pentru copii, a schimbat cortina de fier a scenei si a tratat protestele si rezistenta la schimbare cu un simt al umorului tipic romanesc.
Sub conducerea lui, opera din Viena a devenit cea mai activa din lume: cele 50-60 de spectacole puse in scena se joaca in fiecare seara, zece luni pe an, cu salile pline. Si, incet incet, inima austriecilor a inceput sa se incalzeasca.
Cu un buget anual de 100 de milioane de euro, institutia isi permite sa plateasca o mie de angajati care au, in diferite grade, o afectiune nedisimulata fata de Ioan Holender.
O conversatie cu el e ca un test de cultura generala, o intalnire, ca o invitatie la maraton. Merge numai cu bicicleta, metroul sau pe jos, preda la universitate, participa la auditii, decide repertoriul, alege artisti, urmareste fiecare spectacol, e invitat la presedintie sau la guvern, ia masa cu mari oameni ai lumii, raspunde la scrisori, face bugete si economii, impaca orgolii, ocoleste obstacole, darima munti pentru opera lui. Intr-un cuvant, e un jucator greu.
Inclusiv in tenis, un sport pe care il practica si astazi, alaturi de personalitati austriece, cu energia si implicarea unui profesionist. E o pasiune pe care o are din tinerete cand a fost o vreme, pe langa cantaret, si antrenor. In Opera, toata lumea stie ca nu ii place sa piarda timp si bani, ca e concentrat la ce face, ca isi respecta cuvintul dat, isi asuma riscurile, isi recunoaste greselile, ca e un fin psiholog si ca are foarte mult umor.
Si astazi, la 50 de ani de la plecarea din tara si dupa toate persecutiile suportate de familia Holender, slabiciunea lui pare sa fie Romania.
Opera din Viena e plina de artisti adusi din Romania. Cantareti care i-au demonstrat sau de la care inca mai asteapta sa ii demonstreze ca merita sa se afle pe faimoasa scena vieneza.
Cu talentul lui de impresar, si de artist, reuseste sa depisteze valori si tinere sperante. Face pariuri riscante, constient ca va fi lovit din toate partile daca greseste, dar nu i s-a intamplat prea des. I-a adus aici pentru puneri in scena mult aplaudate, pe regizorii Andrei Serban si Silviu Purcarete. Desi nimeni nu se poate plange ca a fost discriminat, el recunoaste ca un roman cu potential nu va fi intors de la usa lui.
Cand vorbeste despre Romania, spune ca se simte ca un copac care isi are radacinile acolo si, cu cat se inalta mai mult, cu atat le simte mai puternice. De aceea s-a si implicat in Festivalul Enescu, care, se spune, anul acesta a castigat mult in valoare pentru ca garantia numelui Holender a adus la Bucuresti nume mari in lumea artistica mondiala. Un bilant impresionant pentru romanul care a parcurs un drum lung si greu pana in varful societatii vieneze si care la anul urmeaza sa se retraga din inalta sa pozitie, in aplauzele Austriei.
Nu stie inca ce va face dupa, dar stie ca nu ii e teama: viata spune el a existat si inainte de postul de la Opera si va exista si dupa. Si probabil ca stie deja ce rol dificil va avea succesorul sau, sa acopere pe holurile operei vieneze vocea de bariton a lui Ioan Holender.
Un destin in fata caruia merita sa te pleci. JOS PALARIA!
