Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat luni că lucrările la prima etapă a refacerii Planşeului Unirii în zona Hanului lui Manuc au fost finalizate şi zona urmează să fie testată de specialiştii din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că investiţia este una de mare amploare şi se bucură că lucrările sunt în termen.
”Prima etapă a refacerii Planşeului Unirii în zona Hanului lui Manuc a fost finalizată. Lucrările au ajuns la peste 60% din total. Avem un avans de aproximativ patru luni faţă de termen. Aici a fost construită o nouă placă de beton, dublu de groasă faţă de cea veche, are aproximativ 1,4 metri grosime şi proiectată să reziste cel puţin 100 de ani. Astăzi o testăm static şi dinamic cu vehicule de mare tonaj. Testele sunt realizate de specialiştii Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, cei care au fost alături de noi de la începutul acestui proiect. Datorită expertizei lor am realizat cu toţii pericolul care pândea în centrul oraşului. După finalizarea testelor, circulaţia va fi redeschisă în Piaţa Unirii. Practic, strada Halelor va fi din nou accesibilă traficului rutier şi pietonal. Diferenţa faţă de anul trecut este aceea că acum nimeni nu mai este pus în pericol”, a declarat Daniel Băluţă, luni, într-o conferinţă de presă.
El a oferit câteva detalii tehnice despre această lucrare.
”Şi celelalte etape alte proiectului sunt în desfăşurare şi se află peste graficul iniţial. Se lucrează simultan la trei din cele patru etape ale planşeului. Avem deja 220 de metri liniari de planşeu vechi demolaţi, 210 piloţi foraţi realizaţi, adică peste 80% din total, 360 de metri liniari de grindă executaţi, şapte tronsoane din noua placă de beton turnate, iar în paralel se lucrează la instalarea conductelor pentru creşterea debitului Dâmboviţei. În această vară, când traficul va fi unul mai redus, vom intra şi în etapa a patra a planşeului, cea aflată lângă Pasajul Rutier Unirii. Dacă totul merge aşa cum ne-am planificat, întregul planşeu va fi gata până la sfârşitul acestui an”, a afirmat primarul Sectorului 4.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a remarcat, în aceeaşi conferinţă de presă, că lucrarea la Planşeul Unirii este în termen.
Ce spune primarul general Ciuc despre colaborarea cu edilul Băluță, dușmanul său politic
”Evident, ca primar general, mă interesează tot ce se întâmplă în Bucureşti, iar aceasta este o lucrare importantă, de amploare. După ce oportunitatea ei a fost stabilită în momentul în care domnul preşedinte Nicuşor Dan a emis până la urmă autorizaţia de construire, în ultima zi de mandat ca primar general, evident că aceste lucrări trebuie să continue şi să fie finalizate cât mai repede. Mă bucură faptul că sunt în termen. Am discutat cu domnul primar Băluţă ce se va întâmpla pe viitor în această zonă. Unul dintre lucrurile pe care le vom face împreună este un proiect care va conecta tramvaiul 32 cu tramvaiul 31, vom conecta prin Piaţa Unirii, în baza unui PUZ realizat de către Primăria Generală, şi vom conecta cele două linii de tramvai din zona Sfântu Gheorghe cu zona Dealul Mitropoliei”, a declarat Ciprian Ciucu.
El a precizat că oraşul trebuie pus înaintea oricăror interese politice.
”Dincolo de asperităţile politice, domnul Băluţă are un stil mai contondent sau mai metaforic de exprimare câteodată, am încercat, ca primar general, să stau de vorbă cu toţii primarii de sector, inclusiv cu domnul Băluţă, ne-am întâlnit şi am discutat despre proiectele pe care le putem face împreună, unde avem noi nevoie de sprijinul din partea Primăriei Sectorului 4, am deblocat proiecte pe termoficare, unde îi putem noi sprijini pe dânşii, pentru că până la urmă este doar normal să se întâmple aceste lucruri şi să punem oraşul înainte de interesele noastre politice”, a transmis primarul Capitalei.