Bărbatul de 60 de ani ar fi comis trei crime pe teritoriul Rusiei și era căutat prin Interpol, prin sistemul red-notice. Individul a fost audiat și predat autorităților din Republica Moldova.
Pe timpul nopții, autocarul în care se afla cetățeanul moldovean a fost oprit în Vama Albița, din județul Vaslui. La verificarea documentelor, polițiștii de frontieră au primit în sistem alerta "red notice" a Interpolului.
Este o alertă internațională emisă atunci când pe numele infractorului căutat nu există încă un mandat de arestare internațional. Dar e bănuit că a comis fapte grave precum omor sau jaf armat. Alerta e valabilă în 196 de țări membre Interpol, iar de fiecare dată când numele persoanei e verificat, descrie pe scurt fapta pentru care suspectul e căutat și oferă date despre el. Individul oprit la Albița este bănuit că a omorât trei oameni pe teritoriul Rusiei.
Bărbatul de 60 de ani ar fi comis în urmă cu 28 de ani trei asasinate urmate de jaf. Împreună cu un complice, ar fi executat cu pistolul doi vietnamezi și un bulgar pe care ulterior i-ar fi îngropat într-o pădure, susțin polițiștii rusi. Le-ar fi furat atunci victimelor bani și bunuri în valoare totală de 35.000 de dolari.
Audiat și predat autorităților din Republica Moldova
Alerta internațională emisă pe numele lui înseamnă că Federația Rusa îl vrea arestat și extrădat și îl consideră un individ extrem de periculos. Mai ales că nu i-a dat de urmă atâta timp.
Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui: ”La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului figura o alertă Interpol, cu mențiunea "căutat în vederea arestării", deoarece acesta este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de omucidere, pe teritoriul Rusiei".
La noi individul a fost reținut pentru audieri și ulterior predat autorităților din Republica Moldova.
În noiembrie anul trecut, un alt cetățean moldovean de 37 de ani a fost reținut după ce a încercat să treacă în țara noastră tot pe la Vama Albita cu un camion ce transporta componente militare, printre care rachete și lansatoare de grenade. Procurorii DIICOT spun a că bărbatul ar fi aderat "la un grup infracțional organizat transfrontalier, specializat în contrabandă cu arme și muniții cu destinația Israel".