Update: În momentul în care a încercat să fugă spre o pădure, oamenii legii au tras focuri de avertisment, iar unul dintre agenți a deschis focul asupra lui, rănindu-l în zona toracelui. Polițiștii au început manevrele de resuscitare, în timp ce se aștepta intervenția ambulanței. Bărbatul a murit la ora 21:30.

________________________

”Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost sesizaţi de către Penitenciarul Craiova, cu privire la faptul că, în cursul acestei zile, deţinutul Popescu Costinel Tiberiu, de 37 de ani, aflat în executarea unei pedepse cu închisoare de 11 ani şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de viol, aflat la punctul de lucru de pe strada Corneliu Coposu, a plecat într-o direcţie necunoscută şi nu a mai fost găsit”, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Bărbatul are o înălţime de 1,65 m, constituţie atletică, este ras în cap, are ochii căprui şi barbă lungă.

Citește și
NATO se pregătește să apere Poarta Focșanilor. „Una dintre cele mai importante zone strategice de pe Flancul Estic”

La momentul evadării bărbatul era îmbrăcat într-un trening de culoare neagră şi avea o şapcă pe cap.

Poliţiştii fac un apel la cetăţeni şi îi roagă ca, în cazul în care au informaţii cu privire la deţinutul evadat, să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.