Analiza Reuters: Francezilor le merge prea bine pentru a accepta reformarea statului social

Aceasta este marea dilema cu care urmeaza sa se confrunte viitorul presedinte al Frantei, care va fi ales pe 6 mai.

Asemenea generalului Charles de Gaulle , care se intreba, acum 50 de ani, "Cum poti guverna o tara care are 246 de varietati de branza?", viitorul presedinte al Frantei, fie el conservatorul in exercitiu Nicolas Sarkozy sau socialistul Francois Hollande, trebuie sa rezolve puzzle-ul reformarii unei natiuni vesnic revolutionare pentru a o adapta la provocarile economice ale secoului XXI.

Sarkozy si-a inceput in 2007 mandatul cu multa energie, pus pe fapte mari, dar a obosit dupa ce a reusit, cu eforturi si costuri politice imense, sa-i determine pe francezi sa munceasca mai mult de 35 de ore intr-o saptamana si sa ridice varsta minima de pensionare de la 60 la 62 de ani. Cea mai recenta masura a presedintelui in exercitiu a fost sa scada costul muncii prin reducerea contributiilor la asigurari sociale, compensata printr-o alta masura nepopulara, cresterea TVA la bunuri si servicii.

Rivalul sau in scrutinul din 6 mai, Francois Hollande, favotrit in sondaje, vrea sa rastoarne aceasta ultima decizie si nu pare dispus macar sa incerce reformele economice structurale sustinute de multi economisti si de UE. "Crede cineva cu adevarat ca liberalismul, privatizarea, dereglementarea care ne-au condus unde suntem astazi, in criza financiara, ne vor ajuta sa iesim din aceasta criza?", raspundea Hollande saptamana trecuta, intrebat daca va adapta pentru Franta masurile luate din toamna anului trecut in Spania si Italia.

"Cred ca astazi putem crea crestere economica prin noi tehnologii, o educatie mai de calitate si noi surse de energie", a spus el.

Hollande nu s-a aratat entuziasmat nici de propunerile inaintate in 2008 ale consiliul de economisti condus de Jacques Attali, de a stimula cresterea economica in Franta prin masuri ca deschiderea la concurenta a profesiilor reglementate precum taximetria si farmaciile sau ridicarea interdictiei care impiedica deschiderea magazinelor duminica.

Adevarul incomod este ca celor mai multi francezi le merge prea bine pentru a accepta modificari radicale in stilul de viata, in pofida somajului de 10%, economiei in stagnare si datoriei de stat care se apropie de 90% din PIB, noteaza Reuters.

Desi s-a vorbit mult in timul campaniei electorale din acest an despre dezindustrialiare si declin economic relativ, in special prin comparatie cu Germania, problemele nu sunt percepute de populatie ca fiind urgente.

Franta a fost relativ neafectata de presiunile aprinse de pe pietele obligatiunilor care au impins Grecia, Irlanda si Portugalia la masuri draconice de austeritate si reforme structurale serioase, sub auspiciile unor acorduri de finantare externa convenite cu UE si FMI. Opinia publica s-a alarmat pentru scurt timp in ianuarie, cand Standard & Poor's a coborat in premiera ratingul AAA al Frantei, insa ingrijorarea s-a risipit repede, decizia agentiei neavand un efect sesizabil asupra costurilor de finantare a statului, in timp ce celelalte doua mari firme de evaluare financiara, Fitch si Moody's, nu au retrogradat tara.

Guvernul de la Paris se imprumuta inca la unele dintre cele mai reduse dobanzi din istorie, randamentul obligatiunilor cu maturitatea la 10 ani fiind de 3,1%, partial deoarece multi investitori presupun ca soarta Frantei este legata de cea a Germaniei, dar si pentru ca statul francez are o reputatie de neclintit in privinta atragerii de venituri si onorarii obligatiilor financiare.

Serviciile publice functioneaza, tara are o pozitie geografica ideala si o piata uriasa de consum, precum si o forta de munca bine educata, cu productivitate ridicata, desi francezii muncesc in medie putine ore raportat la alte state din UE. Teama de reforma a politicienilor de astazi este determinata si de istoria recenta - mai multe guverne "s-au ars" incercand sa reformeze legislatia protectoare din campul muncii, salariul minim, contributiile pentru sanatate sau sistemul de pensii prost finantat.

Grevele si demonstratiile uriase de strada, cu sprijin larg in randul populatiei, au invins in 1995 incercarile de reformare a conditiilor de pensionare speciala pentru unele categorii de functionari publici, iar efortul de a crea un model de contract de prima angajare cu salariu mai mic pentru tineri, menit sa reduca somajul in randul acestora, s-a lovit de proteste similare in 2006.

Astfel, francezii par dispusi sa accepte mai degraba un somaj de aproape 25% in randul tinerilor decat reducerea salariului minim sau diluarea legilor care protejeaza angajatii cu vechime. Multi nu par dispusi sa admita ca exista o legatura intre aceste chestiuni.

Unii dintre consilierii economici ai lui Hollande, care au preferat sa ramana anonimi pentru a nu deraia sansele candidatului in ultimele zile de campanie electorala, spun ca acesta ar fi un presedinte mai reformist decat indrazneste sa spuna inainte de alegeri.

Sursele citate sustin ca Hollande ar fi dispus sa ofere sindicatelor locuri in consiliile de administratie ale companiilor si o mai buna consultare in privinta masurilor propuse de guvern, in schimbul cooperarii acestora in reformarea sistemului de pensii si acceptarii reducerilor de cheltuieli publice necesare.

Candidatul din partea Partidului Socialist isi pune sperantele in CFDT, a doua mare confereratie sindicala din Franta, care este cunsocuta pentru favorizarea reformei prin negociere, si nu a grevelor. CFDT este insa eclipsata de CGT, conferetatie mai mare, condusa de comunisti, si de multe ori "manevrata" de sindicate mai mici, dar mai radicale.

Sarkozy a incercat pentru scurt timp sa negocieze reforma pensiilor cu sindicatele, dar a decis in final sa forteze de sus in jos procesul, pe fondul unor demonstratii uriase. Presedintele in exercitiu a petrecut o buna parte din campanie denuntand sindicatele, in special CGT, drept "organizatii intermediare" care distorsioneaza vointa poporului francez.

Daca va fi reales, Franta ar putea trece printr-un al treilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, care va avea loc in strada in a doua parte a anului, cand sindicatele vor protesta cu siguranta impotriva planurilor lui Sarkozy de a forta somerii recalificati sa accepte primul job care le este oferit.

Candidatul de extrema stanga Jean-Luc Melenchon, sustinut de factiunile comuniste de pe scena politica franceza, a atras zeci de mii de activisti la evenimentele din timpul campanei electorale. Popularitatea prezidentiabilului comunist serveste drept avertisment pentru orice presedinte care va incerca sa ajusteze ceea ce francezii considera drepturi sociale.

Hollande ar putea avea o mai buna sansa decat Sarkozy sa reuseasca treptat reforma statului social si a campului muncii, deoarece sindicatele ar putea ceda mai usor in fata unui candidat socialist pe care il apreciaza. Consilierii sai economici subliniaza ca socialistul Lionel Jospin, premier intre 1997-2002, a deschis capitalului privat mai multe companii de stat decat orice prim ministru conservator.

Hollande a spus ca, daca va fi ales, va deschide imediat o negociere la nivelul UE pentru masuri serioase de revigorare a cretserii economice. De asemenea, acesta a promis ca va cere, imediat dupa investire, un audit al finantelor publice.

Aceste initiative i-ar putea furniza acoperirea politica necesara pentru a efectua reduceri ale cheltuielilor publice, acuzand "greaua mostenire" fiscala si economica, si pentru a implementa o serie de reforme structurale drept compromis, determinand astfel Germania sa accepte un pact de crestere la nivelul UE.