Un individ care a încercat să-și ucidă rivalul interlop a fost arestat. Îl aruncase cu mașina în șanț la 100 de km/oră

62158455

Un bărbat de 27 de ani a fost ridicat de trupele speciale ale Poliției și procurorii DIICOT, pentru că ar fi încercat să-l ucidă pe un rival din lumea interlopă.

Suspectul i-a acroșat mașina într-un șanț, iar apoi l-ar fi înjunghiat și lovit cu sălbăticie.

Anchetatorii l-au ridicat pe suspect de la domiciliu, miercuri, bărbatul fiind acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat și distrugere. Vineri a primit mandat de arestare preventivă.

„Din cercetări a reieșit că, la data de 13 aprilie 2019, în timp ce acesta s-ar fi aflat, împreună cu alte 3 persoane, în județul Vrancea, ar fi acroșat și scos în afara carosabilului autoturismul condus de un alt bărbat, cu o viteză de aproximativ 100 de km/h. (...) După ce ar fi proiectat într-un șanț betonat aflat pe marginea drumului mașina condusă de persoana vătămată, cele 4 persoane ar fi coborât din autoturismele în care se aflau și i-ar fi aplicat acesteia nouă lovituri de cuțit, precum și alte lovituri cu obiecte contondente, respectiv țevi metalice, cu intenția de a o ucide” se precizează într-un comunicat al DIICOT.

Procurorii au stabilit că individul, care era liderul unei grupări, a acționat din răzbunare, bănuindu-l pe cel care l-a împins cu mașina în șanț că l-ar fi agresat pe unul dintre oamenii lui.

„În prezent, 2 dintre ceilalți participanți la tentativa de omor sunt cercetați în stare de arest preventiv în cauză, iar al treilea a fost condamnat definitiv, tot pentru comiterea, la data de 9 ianuarie 2020, a unei tentative de omor în circumstanțe la fel de violente, și prin utilizarea unor arme albe asupra unui alt individ cu trecut infracțional de notorietate negativă în lumea interlopă și cu care liderul grupării ar fi avut anterior unele divergențe” au mai precizat anchetatorii.

În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor: 5 telefoane mobile, un cuțit tip baionetă, cu 2 tăișuri și un briceag, arată DIICOT în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62158363
Doi indivizi din București, reținuți de polițiști pentru că ar fi agresat sexual copii

Percheziții la domiciliile suspecților în vârstă de 45 și 56 de ani au avut loc joi, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

62158194
Un bărbat din Dâmbovița și-a găsit fiul de 46 de ani fără suflare în apropierea casei

Moment teribil pentru un bătrân din judeţul Dâmboviţa: şi-a găsit fiul de 46 de ani fără suflare în apropierea casei.

62158190
Un angajat al CFR a fost călcat de tren chiar în timp ce lucra într-un tunel

Un bărbat de 52 de ani din judeţul Cluj, angajat la CFR infrastructură, a fost călcat de tren chiar în timp ce făcea lucrări de verificare la căile ferate dintr-un tunel.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.