Doi indivizi din București, reținuți de polițiști pentru că ar fi agresat sexual copii

62158363
Shutterstock

Percheziții la domiciliile suspecților în vârstă de 45 și 56 de ani au avut loc joi, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Ulterior, suspecții au fost reținuți și vor fi duși în fața unui judecător în vederea emiterii mandatului de arestare.

Dosarul penal a fost constituit de procurori pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, agresiune sexuală şi act sexual cu un minor.

„În perioada iulie - noiembrie, poliţiştii, în baza unei sesizări din oficiu, au efectuat investigaţii cu privire la un bărbat în vârstă de 56 ani, suspect de săvârşirea mai multor infracţiuni de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală, fapte ce ar fi fost săvârşite asupra mai multor copii proveniţi dintr-o familie dezorganizată. În cursul verificărilor, au fost obţinute date şi indicii cu privire la alţi doi bărbaţi, de 45 şi, respectiv, 48 de ani, cercetările fiind extinse faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor” au precizat polițiștii.

Suspecții au fost duși la audieri, iar din locuințele acestora au fost ridicate telefoane mobile, suporturi de stocare a datelor și obiecte de îmbrăcăminte, se precizează în comunicat.

Bărbații acuzați de pedofilie preferau băieţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, pe care i-ar fi agresat sexual, arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62158194
Un bărbat din Dâmbovița și-a găsit fiul de 46 de ani fără suflare în apropierea casei

Moment teribil pentru un bătrân din judeţul Dâmboviţa: şi-a găsit fiul de 46 de ani fără suflare în apropierea casei.

62158190
Un angajat al CFR a fost călcat de tren chiar în timp ce lucra într-un tunel

Un bărbat de 52 de ani din judeţul Cluj, angajat la CFR infrastructură, a fost călcat de tren chiar în timp ce făcea lucrări de verificare la căile ferate dintr-un tunel.

62158129
Infirmieră acuzată de uciderea a opt nou-născuți și zece tentative de crimă

Opt nou-născuți ar fi ucis o infirmieră din Anglia, care este acuzată și de zece alte asemenea tentative, potrivit poliției din localitatea Chester.

Recomandări
62600133
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat și-a înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.