Un chirurg pedofil ar fi violat 250 de copii. Numele victimelor erau trecute în agende secrete

62072674
iStock

Justiţia franceză a identificat 250 de potenţiale victime ale unui chirurg pensionar, acuzat de violuri şi agresiuni sexuale asupra unor pacienţi minori în peste 30 de ani de carieră.

 

"250 de potenţiale victime ale unor fapte neprescrise de pedofilie au fost identificate în cursul anchetei", a anunţat luni procurorul din La Rochelle, Laurent Zuchowicz.

Joël Le Scouarnec, în vârstă de 68 de ani, este încarcerat din mai 2017 în cadrul unei prime etape a acestui proces pentru care urmează să fie adus în faţa justiţiei în perioada 13-17 martie.

Aceste prime fapte, care au dus la deschiderea acestui caz de o amploare inedită în Franţa, vizează "violuri asupra unor minori de sub 15 ani comise de o persoană cu autoritate, agresiuni sexuale şi exhibiţie sexuală" asupra a patru victime şi datează din perioada 1989-2017.

De la închiderea acestui dosar în martie, fostul chirurg a fost vizat de un al doilea proces, care s-a accelerat în ultimele luni, odată cu descoperirea unor agende secrete care i-au aparţinut.

În total, dintre cele 250 de victime identificate, "209 au putut fi audiate, mai multe dintre ele evocând amintiri precise", se arată în comunicatul procurorului, care adaugă faptul că "184 au dorit să depună plângere". Dintre cele care au depus plângere, 181 de victime "erau minori la momentul faptelor", potrivit magistratului.

Numele acestor băieţi şi fete au fost găsite în anumite agende secrete ţinute de fostul chirurg, carnete în care el descria scene sexuale, care, potrivit apărării sale, ar fi "fantasme".

Agendele au fost descoperite în timpul unei percheziţii la domiciliul său în urma inculpării şi încarcerării sale pentru violarea fiicei unor vecini la Jonzac, unde a lucrat între 2014 şi 2017, şi a unei rude, precum şi pentru agresiuni sexuale comise asupra unor tineri pacienţi. Acestea sunt faptele pentru care a fost trimis în faţa justiţiei.

În timpul percheziţiilor au mai fost găsite imagini cu pornografie pedofilă, păpuşi ascunse în podea şi peruci.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62092844
Masacru în California. Un bărbat și-a împușcat soția și copiii, după care s-a sinucis

Autoritățile din California prezintă povestea tragică a unui bărbat care și-a împușcat mortal soția și pe trei dintre copii săi, după care s-a sinucis. La nici 24 de ore înainte de incident, femeia obținuse un ordin de restricție împotriva acestuia.

62092820
Un bărbat și-a dezgropat părinții ca să le vândă oasele. Cât a primit la schimb

Un bărbat din Mozambic a fost reținut de polițiști după ce a dezgropat oasele părinților săi pentru a le da la schimb pe o motocicletă. 

62092687
Un șofer de 75 de ani a intrat cu mașina în autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani

Accident mortal pe drumul european care leagă oraşul Buzău de Urziceni. Un şofer a pierit, după ce a lovit în plin o maşină care circula regulamentar.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.