Și-a găsit sora mumificată în congelatorul mamei, după ce aceasta a decedat

62066294

Un american în vârstă de 37 de ani a găsit trupul mumificat al unui bebeluş când a făcut curat în congelatorul mamei sale, după moartea acesteia în oraşul San Louis (Missouri), au informat marţi mass-media locale, relatează Agerpres.

Adam Smith a declarat ziarului The St. Louis Post-Dispatch că el şi sora lui, de 45 de ani, mereu s-au întrebat ce păstra mama lor într-o cutie de carton în congelator, iar răspunsul l-au aflat după ce au făcut curăţenie în apartamentul în care femeia trăise timp de peste 20 de ani.

Bărbatului i-a fost prelevată o mostră de ADN pentru realizarea unei comparaţii genetice.

Mama lui Smith, Barbara, avea 68 de ani şi a decedat la 21 iulie în urma unui cancer.

"Trupul avea încă piele şi păr (...) Era mumificat", a povestit Smith, care a găsit duminică în congelator cutia pe care mama lui îi interzise să o deschidă vreodată. "Am 37 de ani, iar cutia a stat în congelator tot acest timp, iar eu mereu am crezut că este vorba de o bucată din tortul de nuntă al părinţilor mei".

El i-a făcut o fotografie, mărturisind că se aştepta să găsească în cutie tortul sau poate bani, având în vedere că mama lui nu lăsase niciun cont la bancă. În loc de asta, a găsit cadavrul mumificat al unui bebeluş de sex feminin. El a sunat imediat la poliţie, care investighează acum cazul ca "o moarte suspectă".

Potrivit lui Smith, mama lui îi menţionase pierderea unei sarcini, înainte ca el să se nască, însă femeia fusese mereu rezervată şi nu dorise să vorbească niciodată despre asta.

"Acum trebuie să aştept rezultatele autopsiei pentru a vedea dacă acest bebeluş a ajuns vreodată să respire", a spus el.

În declaraţii acordate postului local de televiziune KMOV, Smith a mărturisit că încă trebuie să asimileze faptul că "întreaga sa viaţă" a consumat mâncare dintr-un congelator în care se afla trupul îngheţat al surioarei sale.

Dacă trupul îngheţat este cel al unei surori care s-a născut înaintea lui, înseamnă că acesta a stat în congelator timp de peste 40 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62066243
Crimă filmată într-un bar din Iași. Ucis fără milă de un prieten

Sfârşit tragic pentru un bărbat de 36 de ani din judeţul Iaşi, care a fost ucis fără milă de un prieten.

62066218
Un bărbat din Argeș, acuzat că a agresat sexual o vecină. A fost arestat după 11 zile

Un bărbat din Argeş a fost reţinut sub acuzaţia de viol. Individul este acuzat că a agresat sexual o vecină în vârstă de 50 de ani, pe care o ajuta să-şi aducă viţele de la păscut.

62066434
O fetiță din Siria a plătit prețul suprem după ce și-a salvat sora. VIDEO

Au apărut imagini pe internet care surprind scena tulburătoare în care Reham, o fată din Siria de 5 ani, o prinde pe sora ei de 7 luni de haine pentru a o salva, în urma unui atac aerian asupra clădirii în care se aflau.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.