1.000 de pisici au fost salvate în drum spre abator. Urmau să fie sacrificate și vândute drept carne de porc sau oaie

62396943
Shutterstock

Poliția din China a salvat aproximativ 1.000 de pisici dintr-un camion care se îndrepta spre un abator.  

Pisicile urmau să fie sacrificate și vândute drept carne de porc sau de oaie. Cei care se aflau în spatele transportului făceau comerț ilicit și fraudulos de carne de felină.

Polițiștii au acționat în urma unui pont dat de activiștii pentru drepturile animalelor, la începutul acestei luni. Ofițerii din Zhangjiagang, provincia Jiangsu din estul Chinei, au interceptat un vehicul folosit pentru a colecta și transporta pisici, potrivit publicației chineze de știri afiliate statului The Paper, citată de CNN.

În lipsa intervenției, lotul ar fi fost probabil sacrificat și expediat în sud pentru a fi servit ca frigărui de porc și de miel, ori cârnați, potrivit raportului.

Poliția și autoritățile au trimis pisicile salvate la un adăpost din apropiere, a precizat The Paper. În urma acestui transport, comercianții ar fi urmat să câștige 20.500 de dolari.

Raportul nu a menționat dacă au fost făcute arestări și nici dacă pisicile erau abandonate pe străzi sau dacă erau animale de companie.

Pisicile erau transportate în cutii de lemn închise. Activiștii pentru animale au observat pentru prima dată un transport de acest fel în apropierea unui cimitir. Aceștia au patrulat pe străzi timp de șase zile și, când camionul a început să transporte pisicile la abator, au intervenit și au chemat poliția, se arată în raport.

Potrivit unui activist citat de publicație o jumătate de kilogram de carne de pisică era vândut pentru aproximativ 4 dolari. Fiecare pisică cântărește aproximativ patru până la cinci kilograme după ce sunt procesate.

„Unii oameni vor face tot ceea ce este necesar pentru că este profitabil", a declarat, pentru The Paper, Gong Jian, un activist care construiește un sanctuar pentru felinele vagaboande din Jiangsu.

Un alt activist, Han Jiali, care a declarat că a participat la oprirea camionului, a declarat pentru publicația chineză că nu este prima dată când observă un astfel de transport și că a mai oprit astfel de schimburi ilicite în Guangdong, o provincie din sudul Chinei.

Cazul a declanșat un nou val de îngrijorare cu privire la drepturile animalelor și la siguranța alimentară pe rețelele de socializare chinezești, mulți solicitând o supraveghere mai atentă din partea autorităților.

Deși China are legi care reglementează și protejează animalele de fermă și animalele pe cale de dispariție, nu există o lege generală care să vizeze cruzimea față de animalele de companie și față de câinii și pisicile abandonate.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62396910
Experiența îngrozitoare a unei femei care a intrat în sevraj de steroizi. Cum a ajuns să arate după ce a renunțat la creme

O femeie în vârstă de 28 de ani a împărtășit experiența îngrozitoare prin care a trecut după ce a renunțat la cremele cu steroizi.  

62343218
S-a dus la spital cu dureri de stomac și a născut o fetiță. Șocul trăit de o femeie care nu știa că este însărcinată

O femeie în vârstă de 33 de ani a mers la spital pentru că avea dureri de stomac. După ce a fost consultată de medici, pacienta a aflat că este însărcinată.

 

62383281
Arestat din greșeală. Pățania unui bărbat care a fost bătut crunt de poliție după ce a fost confundat cu altă persoană

Un bărbat de culoare spune că poliția din Dallas l-a electrocutat și l-a bătut după ce l-a confundat cu o persoană.

 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.