O adolescentă de 17 ani din Prahova, înjunghiată de fostul iubit

×
Publicitate

Episod sângeros în Prahova, unde o adolescentă de 17 ani a fost înjunghiată de fostul iubit.

Tânărul de 26 de ani și-a ieșit din fire când a zărit-o cu un alt bărbat, într-un restaurant.
Martoră la întreagă scenă a fost și mama fetei.

Sătulă de scandaluri, dar, se pare, și de bătăile primite, tânăra, care are și un copil de 10 luni cu individul, a decis, în ultima zi a anului trecut, să pună capăt relației și a părăsit casa în care locuia cu bărbatul.

Între timp și-a găsit un nou iubit. Ieri, împreună cu acesta și cu mama sa, aa mers la un popas din Gura Vitioarei.

Aici a ajuns și fostul partener, care susținea că vrea să își vadă copilul.

Doar că, în momentul în care s-a apropiat de femeie, a lovit-o. A scos apoi un cuțit și a rănit-o pe față. Mama, iubitul, dar și oamenii din jur au reușit să-l imobilizeze pe agresor, și au chemat poliția.

Tânăra a fost transportată imediat la spital, în Ploiești, unde se află și acum internată.

Bărbatul a fost reținut și e cercetat pentru tentativă de omor, însă în timpul audierilor i s-a făcut rău și a avut nevoie și el de îngrijiri medicale.

Individul mai are două condamnări, tot pentru violențe comise împotriva tinerei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
62108606
O femeie a fost înjunghiată mortal de soțul ei, în Chitila. Cei doi se aflau în proces de divorț
Crimă îngrozitoare, vineri dimineaţă, în oraşul Chitila, lângă Bucureşti. Un individ şi-a ucis soţia după ce a intrat peste ea în casă şi a înjunghiat-o. Cei doi se aflau în proces de divorţ, iar femeia obţinuse şi un ordin de protecţie.
62108094
Un tânăr aflat la volanul unui taxi a murit după ce s-a izbit de o dubă, pe DN1
Grav accident de circulaţie miercuri dimineaţă pe DN1, în judeţul Prahova. Un tânăr de 30 de ani din Galaţi, aflat la volanul unui taxi, şi-a pierdut viaţa după ce s-a izbit puternic de o dubă.
62108047
Imagini șocante pe o trecere de pietoni din județul Covasna. Femeie izbită în plin de un TIR
O femeie de 70 de ani din județul Covasna a fost izbită de un TIR chiar pe o trecere de pietoni.