Copil de 8 ani, nevoit să meargă în patru labe la școală peste 3 kilometri din cauza unei boli grave

62007084

Povestea unui copil cu deficiențe locomotorii face înconjurul lumii, după ce o întregistrare cu el în timp ce se îndreaptă către școală a fost făcută publică.

Mukhlis Abdul Kholik are 8 ani și este cunoscut în comunitatea în care trăiește sub numele de Adul. Alături de familie, acesta locuiește într-o zonă rurală din orașul indonezian Sukabumi, iar până la școală are de parcurs un drum de peste 3 kilometri.

Copilul s-a născut cu o dizabilitate fizică care îl supune unor chinuri zilnice. Mukhlis este nevoit să-și folosească mâinile pentru a putea merge, pentru că maladia de care suferă i-a afectat stabilitatea picioarelor.

El este forțat să călătorească peste 3 kilometri zilnic până la școală în fiecare zi, fără să dispună de un autobuz școlar, sigurul mod în care poate să facă acest lucru fiind în patru labe, scrie Daily Mail.

În videoul apărut în spațiul online, copilul poartă pantofi și la mâini și la picioare, în timp ce merge pe un teren dur pentru a ajunge la școală.

Una dintre dorințele cele mai arzătoare ale copilului este să-l cunoască pe președintele indonezian Joko Widodo.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62007054
Câștigătoarea unui concurs de frumusețe, obligată să se căsătorească. ”Mă viola în fiecare noapte”
Câștigătoarea unui concurs de frumusețe din Marea Britanie a dezvăluit că a fost ”violată în fiecare zi”, după ce părinții ei au dus-o în Bangladesh și au forțat-o să se căsătorească cu un bărbat care avea de două ori vârsta ei.
62007039
Noi detalii șocante în cazul mamei din Brașov care și-a ucis fiul nou-născut
Apar detalii noi în cazul femeii din județul Braşov care și-a ucis fiul nou-născut în urmă cu două săptămâni.
62007033
Două mașini au ajuns în șanț, după ce unul dintre șoferi a frânat brusc
Accident grav vineri seară pe drumul european 85, în judeţul Buzău.