Cai loviți cu bestialitate în timpul unui concurs în Dâmbovița: "Am băut și l-am lovit"

×
Publicitate

Imagini dure au fost surprinse la o competiție a animalelor, la Vişina, în județul Dâmbovița. Mai mulți cai au fost filmați în timp ce stăpânii lor îi loveau cu cruzime, ca să tragă la căruţa și să își demonstreze forța în concurs.

Culmea, chiar primarul asista impasibil la scenele de o cruzime înfiorătoare. Acum, trei dintre proprietari sunt cercetați penal.

Imaginile şocante au fost filmate în comuna Vişina, după obiceiul numit botezul cailor, înainte de ziua de Sfântul Ion. Mai mulţi indivizi au fost filmaţi de spectatori în timp ce îşi chinuiau animalele să alerge mai repede, deşi cărau buşteni foarte grei după ei. Printre suspecţi se afla şi un tânăr, de 24 de ani

Reporter: "De ce v-au chemat la poliţie?"
Adrian Nicolae, suspect: "Uite, am fost băut şi am lovit calul, când nu trebuia. Nu trebuia să îl lovesc. Concursuri, astea, astea, am fost băut şi am lovit calul."
Reporter: "Nu v-a fost milă de el?"
Suspect: "Cum să nu!"

Vărul suspectului recunoaşte că la competiţie s-a consumat alcool din belşug, iar apoi mulţi dintre cei prezenţi au început să îşi lovească animalele în neştire

Constantin Bădescu, participant la eveniment: "A băut vin, a fiert vin acolo, după a început să bată caii. Au fost mulţi nu numai el. Îi băteau că nu trăgeau. A văzut pe ăia că a lovit şi a dat şi el. Au fost mai mulţi care au bătut. Care de care să îşi omoare calul. I-am spus că nu are voie."

Revoltător este faptul că scenele s-au derulat chiar sub ochii autorităţilor locale, care au şi organizat evenimentul, şi care îşi recunosc acum vina.

Primarul susţin că i-ar fi avertizat pe cei care s-au înscris în concurs să nu fie violenţi. În imagini se vede însă cum edilii sunt prezenţi la scenele dure şi nu iau atitudine la timp.

Jean Aurelian Istrate, primarul comunei Vişina: "Aşa este, am asistat, am fost acolo, a fost pe finalul eveimentului."
Reporter: "De ce nu aţi intervenit, domnule primar?"
Primar: "S-a intervenit, am chemat jandarmii, am avut viceprimarul, patru poliţişti comunitari. Au mai venit doi, trei să participe şi de acolo au pornit acele lovituri. Băieţii au reuşit să îi mai despartă, să le ia biciurile, mă simt vinovat şi îmi pare rău de cele întâmplate."

Marţi, o echipă de la Direcţia Sanitar Veterinara Dâmboviţa a mers la primăria din Vişina şi l-a amendat cu suma de 1.6000 de lei pe primar pentru că nu a anunţat evenimentul.

Între timp, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru rănirea sau schingiurea animalelor, pe numele a trei dintre proprietarii cailor. Aceştia au fost audiaţi şi au dat explicaţii. Dosarul urmează să ajungă pe masa procurorilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62013260
Bărbat găsit carbonizat în locuință, în județul Argeș. Vecinii au alertat pompierii

Un bărbat de 62 de ani a fost găsit carbonizat în locuința lui dintr-o comună din Argeș.

62013261
Momente de groază pentru două familii. Acoperișul unei case a fost curpins de flăcări

Prin momente de groază au trecut luni seara două familii din Timişoara. Totul după ce acoperişul unei case a fost cuprins de flăcări, care au mistuit apoi şi camerele de la mansardă.

62013246
Politician german atacat brutal de mascați: "L-au lovit cu o bâtă de lemn”

Un deputat şi lider local al partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost grav rănit într-un atac "motivat politic" comis de mai multe persoane la Bremen.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.