Potrivit organizatorilor, a fost concertul cu cea mai mare audiență găzduit vreodată pe stadion. Biletele s-au vândut încă de anul trecut, în timp record.
În fața unui stadion plin, trupa Metallica a urcat pe scena cu energia caracteristică și a creat o atmosferă de neuitat pentru fanii care au așteptat luni întregi întâlnirea cu artiștii lor preferați.
”Bărbat: Absolut fabulos, este istoric.
Reporter: Cum v-ați simțit văzându-i?
Bărbat: Tânăr, la fel ca muzica pe care o cântă”.
Cuplu: ”De la Iași am venit special pentru asta. Mâine am colocviu la facultate, dar mereu există o pauză de Metallica”.
Familie: ”La petrecerile din tinerețea noastră dansam pe melodiile formației”.
Bărbat: ”Cred că este a cincea oară când vin. Superb, oamenii știu ce fac”.
Tânără: ”A fost perfect, toată lumea se unește dintr-o dată când suntem toți la același concert”.
Pe lângă melodiile care au consacrat trupa, artiștii le-au făcut și o surpriză fanilor. Au cântat piesa „Cine ești tu oare”, de la Compact.
”A fost pur și simplu de neuitat. Am crescut cu ei”
65.000 de oameni au fost prezenți pe Arena Națională. Potrivit organizatorilor, a fost concertul cu cea mai mare audiență găzduit vreodată pe stadion.
”Familia Metallica din București este în viață. Sunteți în viață?”.
Unii dintre spectatori au venit cu copiii. Spun că au vrut să le transmită mai departe pasiunea pentru muzica trupei.
Tată și fiu: ”Cântă toată bibliografia lui Metallica și ăsta e motivul pentru care l-am adus aici. Piesa mea preferată de la Metallica este ”Sad, but true”, am învățat-o acum 4 ani și abia astept să o cânte și ei aici live”.
Copil: ”A fost foarte frumos, mi-a plăcut. Chiar aș mai vrea să vin, dacă s-ar mai ține”.
Bărbat: ”A fost pur și simplu de neuitat. Am crescut cu ei”.
Biletele s-au dat încă de anul trecut, în timp record. Cererea uriașă s-a văzut și pe platformele de revânzare, unde unele tichete au ajuns să coste chiar și 2.700 de euro. Iar cei care nu au prins bilet, au venit totuși la stadion pentru a asculta concertul.
Grup de fete: ”Stăm și noi să ascultăm că e Metallica. Căscăm și noi urechile. Și la porți se aude la fel muzica”.
Concertul de anul acesta - parte din M72 World Tour - a fost al cincilea ținut de Metallica în România.