Will Smith împlineşte 57 de ani. Povestea actorului care a fost desemnat în 2007 „cel mai puternic star de la Hollywood” FOTO

61518079

Williard Carroll Smith împlinește joi vârsta de 57 de ani. Actorul s-a născut la 25 septembrie 1968 şi este un actor, producător, interpret şi compozitor american. A cunoscut succesul în televiziune şi în muzică.

În aprilie 2007 revista americană Newsweek l-a numit ''cel mai puternic actor de la Hollywood''. A fost nominalizat la cinci premii Globurile de Aur, la două premii Oscar şi a câştigat patru premii Grammy, conform www.imdb.com.

În anii '80 Smith şi-a câştigat popularitatea ca interpret de rap sub numele de scenă de The Fresh Prince. În anii '90 popularitatea sa a crescut ca urmare a rolului din seria de televiziune ''The Fresh Prince of Bel-Air'' care a fost difuzată timp de şase sezoane la reţeaua de televiziune NBC. Rolul acesta l-a propulsat către marele ecran unde a jucat în numeroase producţii cu bugete impresionante.

Până în prezent, conform imdb.com, este singurul actor care a jucat în opt filme consecutive care au strâns încasări în box-office-ul american peste 100 de milioane de dolari şi unsprezece filme consecutive ale căror încasări au depăşit peste 150 de milioane de dolari la nivel internaţional.

Conform datelor centralizate de revista Forbes, până în 2014 filmele sale au strâns peste 6,6 miliarde de dolari la nivel internaţional.

Începuturile carierei

Smith s-a născut în West Philadelphia, ca fiu al lui Caroline, administratoră a unei şcoli din Philadelphia şi a lui Williard Carroll Smith Sr, inginer. Will Smith a fost elev al unei şcoli primare catolice din Philadelphia şi al liceului Overbrook. Ulterior, a declarat presei că a fost admis la un program de vară în inginerie al prestigioasei universităţi Massachusetts Institute of Technoloy însă a refuzat să ia parte la acest program pentru a se dedica carierei de artist. În calitate de interpret al grupului DJ Jazzy Jeff & The Fresh Prince a avut câteva succese notabile, care au fost hit-uri la posturile de radio, câştigând şi un premiu Grammy la categoria rap în 1988.

După succesul cu seria televizată ''The Fresh Prince of Bel-Air'', Smith a avut câteva roluri importante importante în peliculele ''Six Degrees of Separation'' (1993) şi în filmul de acţiune ''Bad Boys'' (1995).

În 1996 a jucat în blockbuster-ul "Independence Day", care a înregistrat încasări uriaşe devenind la acel moment al doilea film ca încasări din istorie. A urmat rolul din ''Men in Black'' (1997) în care a jucat alături de celebrul Tommy Lee Jones şi, în anul următor, în producţia ''Enemy of the State'' alături de Gene Hackman.

A refuzat rolul Neo din producţia ''Matrix'' pentru a juca în producţia SF ''Wild Wild West'' (1999), în regia lui Barry Sonnenfeld.

A obţinut prima nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul principal din drama biografică ''Ali'' (2001), dedicată marelui pugilist Muhammad Ali, cu scenariul şi regia semnate de Michael Mann.

La 10 decembrie 2007 în faţa Grauman's Chinese Theatre de pe bulevardul Hollywood şi-a lăsat amprentele în faţa a sute de fani. Pelicula ''I Am Legend'', cu Will Smith în rolul principal, a avut premiera la 12 decembrie acelaşi an.

În decembrie 2008, TV Guide l-a selectat într-un top zece al celor mai fascinante persoane ale acelui an pentru emisiunea găzduită de Barbara Walters de la postul ABC.

Cariera muzicală și proiecte personale

Will Smith nu a abandonat nici cariera de cântăreţ, lansând, în anul 2005, albumul ''Lost and Found''.

A jucat alături de fiul său Jaden în drama ''The Pursuit of Happyness'' (2006), care i-a adus una din cele două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun actor, şi în filmul SF ''After Earth'' (2013).

A jucat în comedia romantică ''Focus'' (2015) alături de Margot Robbie.

În drama biografică ''Concussion'' (2015), cu regia şi scenariul semnate de Peter Landesman, interpretează rolul celebrului medic Bennet Omalu care a descoperit encefalopatia cronică la jucătorii de fotbal american ca urmare a loviturilor la cap primite de aceştia în timpul competiţiilor sportive. Dr. Bennet Omalu a fost cooptat în calitate de consultant pentru realizarea filmului care a primit din şi sprijin financiar partea statului Pennsylvania.

În 2016, Will Smith a apărut pe marile ecrane cu drama ''Collateral Beauty'', regizată de David Frankel, care spune povestea unui manager de top din industria de publicitate care ajunge să sufere de depresie după o tragedie personală.

A făcut pentru prima dată stand-up comedy, în septembrie 2018, la Peppermint Club din Los Angeles, potrivit www.essence.com.

A fost căsătorit cu Sheree Zampino (1992-1995) cu care are un copil, Trey Smith. În 1997 s-a căsătorit cu actriţa Jada Koren Pinkett cu care are doi copii, Jaden Christopher Syre Smith şi Willow Camille Reign Smith.

Până în prezent, a câştigat 60 de premii şi a mai fost nominalizat la 123 de categorii de premii, potrivit imdb.com.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Catherine Zeta-Jones împlineşte 56 de ani. Cum arăta frumoasa actriță la începutul carierei. GALERIE FOTO

Catherine Zeta-Jones a câştigat un Premiu al Academiei Americane de Film în 2003 pentru interpretarea scandaloasei Velma Kelly, în adaptarea pentru marile ecrane a musicalului de pe Broadway "Chicago".

Rihanna a devenit mamă pentru a treia oară. Primele imagini publicate de căntâreață cu fetița ei, Rocki | FOTO

Rihanna a născut al treilea copil, o fetiță, împreună cu partenerul său, rapperul A$AP Rocky. Bebelușului i s-a dat numele de scenă al tatălui său.

Animest.20 – călătoria continuă! Peste 120 de realizatori prezenți și 375 de filme în programul complet al ediției aniversare

PARTENERIAT. Călătoria continuă la ediția aniversară a Festivalului Internațional de Animație Animest (3 - 12 octombrie) cu o incursiune prin 349 de scurtmetraje și 26 de lungmetraje din întreaga lume, grupate în 94 de proiecții.

Recomandări
Un atac rusesc asupra României și Rep. Moldova, simulat într-un exercițiu în SUA. Cum ar trebui să reacționeze Washingtonul

Un exercițiu de simulare desfășurat luni în SUA a analizat un scenariu în care Rusia atacă Republica Moldova în 2028, iar o dronă lovește un depozit de combustibil din România, provocând victime civile.

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

Vremea se schimbă în România. ANM anunță caniculă și vijelii în mai multe regiuni | HARTĂ

România se confruntă sâmbătă cu un nou episod de căldură, dar și cu fenomene meteo severe în mai multe regiuni. ANM a emis mai multe atenționări Cod galben pentru temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic, intensificări ale vântului și vijelii.