UNTOLD 2018. Organizatorii au anunţat primii artişti care vor urca pe scenă în această vară

×
Publicitate

Veşti pentru fanii festivalului UNTOLD. Organizatorii au anunţat primii artişti care vor urca pe scenă în această vară la cea de-a patra ediţie.

Printre ei se numără Armin Van Buuren, Kygo şi Prodigy. Festivalul va avea loc la începutul lunii august, la Cluj, şi au fost vândute deja peste 30 de mii de abonamente.

Artistul care a făcut cunoscute în toată lumea melodiile "Stole the Show" şi Firestone", DJ-ul şi producătorul norvegian Kygo va urca pentru prima dată pe scenă unui festival din România, la UNTOLD.

Lui i se vor alătura DIPLO, THE PRODIGY, OLIVER HELDENS şi ALESSO.

De pe lista DJ-ilor care vor face publicul să vibreze la UNTOLD nu vor lipsi AFROJACK, STEVE AOKI şi DIMITRI VEGAS & LIKE MIJKE.

Armin Van Buuren, care anul trecut a stat cinci ore pe scenă şi a povestit apoi întregii lumi experienţa de la UNTOLD, va fi şi el prezent.

Şi în acest an Cluj Arena va fi punctul de unde se va da startul distracţiei. Tot aici va fi amenajata din nou şi scena principală pe care vor urca unii dintre cei mai mari artişti ai muzicii electronice din lume. Deşi mai sunt 7 luni până la Untold organizatorii au vândut deja 30 de mii de abonamente.

Anul trecut, peste 330 de mii de oameni au luat parte la UNTOLD. Organizatorii festivalului estimează că la vară cifră va fi depăşită.

Edy Chereji, head of marketing and communications UNTOLD: "Vom avea o creştere de până la 5% a traficului în festival. Creşterea din fiecare an pe care o avem noi este raportată la numărul de oameni care pot să aibă acces pe stadion. Vom aveam mulţi mai mulţi oameni, dar încercăm să îi distribuim pe toate scenele."

Majoritatea hotelurilor din Cluj sunt deja rezervate pentru cele 4 zile de festival. Preţurile camerelor încă libere pornesc de la 2.000 de lei şi pot ajunge până 6.000 la un hotel de cinci stele de lângă Cluj Arena.

Dafina Suciu, reprezentant hotel: "Hotelul nostru pune la dispoziţia oaspeţilor 120 de apartamente. Avem 5 tipuri de apartamente care pornesc de la o suprafaţă minimă de 50 de mp şi pot ajunge până la 300 de mp. Pentru întreg sejurul de 4 nopţi tariful începe de la 1500 de euro."

Ca şi în anii trecuţi, UNTOLD îşi va pune amprentă şi pe economia locală.

Bogdan Ciocian, proprietar coffee shop: "Fiecare participant cred că între 500 şi 700 de euro lasă în economia locală. Din prisma unui proprietar pot să vă spun că în zilele respective, două, trei zile înainte, trei zile după Untold, cresc vânzările chiar şi de 5-6 ori faţă de o zi obişnuită din august".

UNTOLD va avea loc între 2 şi 5 august.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61939621
Brad Pitt, implicat într-un accident de mașină. Cum au reacționat ceilalți șoferi

Mașina în care se afla actorul Brad Pitt a fost implicată, luni, într-un accident rutier, alături de alte două autoturisme.

61939556
200 de atleți din întreaga lume s-au luat la întrecere într-o cursă clasică pe verticală

Au alergat pe scările unui zgârie-nori, simbol al New Yorkului, Empire State Building.

61939549
Locul inedit în care au decis să se căsătorească. Imaginile de la nunta au făcut înconjurul internetului

Un soț și o soție din California au început viața de cuplu la înălțime. Au schimbat jurăminte și și-au jurat iubire până la moarte pe o plasă, întinsă la peste 120 de metri înălțime, deasupra unui canion abrupt din Utah.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.