Un tată imobilizat în scaun cu rotile și o casă distrusă de incendiu. Povestea emoționantă a familiei, la „Visuri la cheie”

62162979

Familia pe care o vom cunoaște miercuri, de la 20:30, a trecut prin multe greutăți.

Tatăl este imobilizat în scaun cu rotile, iar soarta nu a fost deloc de partea lui și a familiei. Un incendiu puternic le-a distrus locuința, iar flăcările au înghițit toată agoniseala lor pentru a-și renova casa.

„Aveam lucruri care erau încă în cutii, aragazul, cuptorul, erau în casă. Focul îți ardea ce n-ai folosit încă, îți ardea toate speranțele. Noi am visat doi ani să ne facem bucătăria și deodată ardea nu doar bucătăria, ci toată casa. Nu-mi venea să cred. Te trezești că ai rămas pe stradă, fără nimic.”

„Ne-a luat primăria și ne-a dus într-un centru de situații de urgență, încât să nu rămânem pe stradă”, va mai povesti tatăl.

Însă nu au renunțat niciodată la visurile lor și s-au luptat să facă din căminul lor acasă. Așa că s-au întors în locul mistuit de foc și s-au adăpostit în singura cameră în care flăcările nu au făcut prăpăd, chiar dacă au dormit sub un acoperiș șubred, prin care ploua.

visuri la cheie

Cu ajutorul unei fundații, și cu implicarea oamenilor, au reușit să-și facă o cameră și o bucătărie, însă, pentru a trece peste iarnă este nevoie de încălzire și o izolație bună. Dragoș, Cristina, Laura și Omid au fost impresionați de povestea lor și sunt hotărâți să le facă o renovare de vis.

Lucrurile bune se întâmplă, iar magia din luna decembrie face ca o familie care-și pierduse speranța să zâmbească din nou și să se uite cu încredere către viitor. Nu ratați miercuri, de la 20:30, o poveste emoționantă.

visuri la cheie

Visuri la cheie – crede în oameni!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62162790
Robbie Williams a dezvăluit că a fost pe lista unui asasin plătit

Starul pop Robbie Wiliams a dezvăluit că urma să fie asasinat, în tinerețe, atunci când a cunoscut succesul cu trupa „Take That”.

62160101
Dani Mocanu, fotografiat lângă alt animal sălbatic, după scandalul cu leul din videoclip. Explicația neobișnuită

Dani Mocanu s-a pozat alături de încă un animal sălbatic, la câteva săptămâni de la scandalul videoclipului filmat de interpretul de manele alături de un leu.

62162570
Cea mai nouă și promițătoare trupă de rock din România se numește Rapax. Bateristul are 15 ani

Recent, pe scena locală de rock underground a avut loc un eveniment care nu poate decât să ne bucure. Iar asta din mai multe motive.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.