Tina Turner ar fi împlinit 85 de ani. Detalii neștiute despre regina rock and roll. GALERIE FOTO

Tina Turner
Profimedia

Cântăreaţa Tina Turner (Anna Mae Bullock) s-a născut la 26 noiembrie 1939, în orăşelul Nutbush din statul american Tennessee.

Când era adolescentă, mergea deseori să asculte muzică la Club Manhattan din St. Louis, unde într-o seară, l-a cunoscut pe Ike Turner, solistul de la Kings of Rhythm. Atunci viaţa ei s-a schimbat, devenind în scurt timp principala vocalistă a trupei Kings of Rhythm, potrivit site-ului https://www.biography.com.

A înregistrat împreună cu Ike piesa ''A Fool In Love'', care a ajuns un hit în topurile din Statele Unite. Ike şi Anna s-au mutat în California, despărţindu-se de Kings of Rhythm, iar Anna şi-a schimbat numele în Tina Turner. Cei doi s-au căsătorit în 1962, în Mexic. Curând, Phil Spector, unul dintre cei mai buni producători ai momentului, i-a propus Tinei să înregistreze piesa ''River Deep, Mountain High'', care a ajuns, în Marea Britanie, pe locul 3 în topurile pop. Succesul îi aduce noi fani în Europa, dar şi noi prieteni, printre care se numără şi membrii trupei Rolling Stones, care îi invită pe Tina şi Ike Turner să cânte în deschiderea noului lor turneu din toamna acelui an.

La 34 de ani, Tina a primit un rol în filmul ''Tommy'', un film muzical rock, după un scenariu scris de trupa The Who, în care Tina interpreta personajul ''Acid Queen''. În iulie 1976, în urma neînţelegerilor repetate, Tina şi Ike se despart.

Citește și
tina turner - 34
Vedetele care au murit în mai 2023. S-a stins Tina Turner, regina rock'n'roll-ului | GALERIE FOTO

În vara anului 1981, Tina a susţinut trei show-uri la Hotel Ritz, unde a fost remarcată de Rod Stewart, care a invitat-o să cânte alături de el piesa ''Hot Legs''. Astfel, Tina Turner nu mai era doar un star al anilor '60, ci şi unul al anilor '80. Apoi cântă în deschiderea celor de la Rolling Stones şi alături de Mick Jagger interpretează piesa ''Honky Tonk Woman''. În decembrie 1983, melodia "Let's Stay together" se afla pe locul 5 în topurile britanice. Discul ''Private Dancer'' a fost înregistrat la Capitol Records în aprilie 1984.

Următorul single a fost ''What's Love Got to Do With It?'', urmat de ''Private Dancer''. Tina Turner a primit apoi propunerea regizorului australian George Miller de a juca în a treia serie a filmului ''Mad Max - Beyond The Thunderdome'', alături de Mel Gibson, iar artista a acceptat. Tot atunci, noul ei single, ''What's Love Got to Do With It?'' ajunge pe locul 1 în topuri.

Albumul ''Private Dancer'' s-a vândut în peste zece milioane exemplare în toată lumea şi conţine patru hituri: ''Let's Stay Together'', ''What's Love Got to Do With It?'', ''Better Be Good to Me'' şi ''Private Dancer''.

În 1985 a câştigat două trofee la Galele Premiilor Muzicale Americane, iar după spectacol, alături de mulţi alţi interpreţi ai momentului, a înregistrat piesa ''We Are The World'', alături de mulţi artişti celebri, pentru a ajuta poporul etiopian. În acelaşi an, a primit trei premii importante: Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretă pop (''What's Love Got to Do With It?''), Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretă rock (''Better Be Good to Me'') şi Premiul pentru cea mai bună înregistrare (''What's Love Got to Do With It?'').

După succesul avut cu ''Private Dancer'', următorul album a apărut în 1986 - ''Break Every Rule'', care conţinea două hituri - ''Two People'' şi ''What You Get Is What You See'', urmat de un an de promovare cu apariţii TV, filmări de videoclipuri şi un nou turneu. Anul 1986 a fost şi anul apariţiei cărţii autobiografice intitulată ''Eu, Tina'', ce avea să facă subiectul unui film de succes câţiva ani mai târziu.

În 1989, a lansat un nou album, pe care erau incluse hiturile ''Simply the Best'', ''I Don't Wanna Lose You'' şi ''Steamy Windows''. În septembrie 1991, apare prima compilaţie cu cele mai mari hituri ale sale, ''Simply the Best'', ce ajunge pe primul loc la vânzări în 12 ţări. În 1993, apare un nou single, ''I Don't Wanna Fight'', care îi aduce două nominalizări la premiile Grammy şi poziţii fruntaşe în clasamentele din toată lumea. Tot în acelaşi an apare şi filmul biografic de mare succes ''What's Love Got to Do With It?'', în care rolurile principale le deţin Angela Bassett şi Laurence Fishburne.

În 1994, Tina s-a mutat în Elveţia, iar în 1995 a lansat hitul ''Goldeneye'', scris de Bono şi The Edge, extras pe single din coloana sonoră a primului film din noua serie James Bond, ce îl are în rolul principal pe Pierce Brosnan. În urma succesului s-au pregătit înregistrările unui nou album pentru care a lucrat cu faimosul producător Trevor Horn. ''Wildest Dreams'' apare în aprilie 1996, fiind precedat de single-ul ''Whatever You Want''. În vara aceluiaşi an urmează un nou turneu european.

Tina Turner a figurat, în 1996, în topurile americane cu două discuri single: "Missing You" şi "In Your Wildest Dreams". La sfârşitul anilor '90, Tina Turner a lansat multe duete de mare succes. Unul dintre ele, cu Eros Ramazotti, ''Cose Della Vita / Can't Stop Thinking of You'', a apărut pe albumul ''Best of'' al artistului italian, în 1997. A mai cântat în duet cu Sting şi cu Antonio Banderas, iar cântecele au fost incluse pe acelaşi album de mare succes, "Wildest Dreams". În concerte a făcut duete memorabile cu altă mare artistă - Cher.

În 1999, Tina a fost declarată vedeta cu cele mai sexy picioare, devansând-o pe Cindy Crawford. Artista anunţa atunci că nu va mai susţine concerte pe marile scene ale lumii. Ultimul spectacol susţinut de Tina Turner a avut loc în Anaheim, la 6 decembrie 2000, în faţa a peste 18.000 de persoane. Concertul a reprezentat finalul unui capitol important al vedetei.

Albumul ''Twenty Four Seven'' a fost lansat după apariţia Tinei în spectacolul ''VH-1's Divas'' în anul 1999, marcând 25 de ani de carieră solo. A urmat prezenţa sa cu o melodie pe coloana sonoră a filmului de desene animate ''Brother Bear'', apărut la sfârşitul lunii octombrie 2003.

În ianuarie 2005, Tina a început un turneu în Statele Unite şi în Canada. Albumul său, "All the Best", s-a vândut în peste 25.000 de exemplare numai în Belgia, ceea ce i-a adus un Disc de aur.

În 2008, a revenit pe scenă. Tina a cântat alături de Beyoncé la ediţia cu numărul 50 a Annual Grammy Awards. În acelaşi an, a susţinut un concert în Rusia şi a efectuat un turneu în Kansas, dar a avut un concert şi la Caesar's Place în Las Vegas, alături de Cher.

În 2008-2009, Tina Tuner a efectuat un grandios turneu în America de Nord şi în Europa. Un an mai târziu, a participat la Swiss Award, unde a primit un trofeu. În 2012, a fost prezentă la Viena, unde a cântat, iar în 2013, s-a recăsătorit cu producătorul muzical german Erwin Bach, precizează site-ul www.biography.com.

În 2019, Tina Turner a luat parte la premiera musicalului "Tina" pe Broadway, alături de soţul ei, dar şi la premiera de la Hamburg a aceluiaşi spectacol.

În primăvara anului 2021 a lansat documentarul numit simplu "Tina" despre viaţa artistei şi care a reprezentat un rămas-bun adresat de artistă fanilor săi, conform soţului ei, citat de BBC. Filmul în două părţi prezintă ascensiunea artistei, precum şi căsătoria abuzivă a artistei cu Ike Turner şi renaşterea ei în anii 1980. Deşi nu a mai susţinut turnee din 2009, cântăreaţa a publicat o carte de memorii şi a lansat un musical autobiografic.

Filmul o găseşte însă în faţa întrebării: "Cum te retragi încet, pleci pur şi simplu?" Regizorul Dan Lindsay a declarat că artista şi-a imaginat documentarul ca un ultim cuvânt. "Apreciez toată dragostea care-mi este adresată", a citat-o el, "însă am terminat, sunt obosită, vreau doar să trăiesc la pensie". Soţul Tinei Turner, fostul director executiv muzical Edwin Bach, a descris documentarul drept un "rămas-bun" al vedetei, spunând: "Gata. Încheiere".

Ţesut în jurul unui interviu sincer cu artista, documentarul urmăreşte ascensiunea cântăreţei de la o "fată de pe câmpurile de bumbac" la unul dintre cele mai cunoscute nume de pe scena muzicală. În primii 15 ani din carieră, cântăreaţa a fost indisolubil legată de Ike Turner, alături de care s-a afirmat prin hituri precum "Nutbush City Limits", "Proud Mary" şi "River Deep Mountain High". Ike a fost cel care a decis schimbarea numelui ei din Anna Mae Bullock în Tina Turner - o decizie care a prevestit anii de comportament abuziv care le-a marcat căsnicia.

"Traiam o viaţă în moarte", le-a spus ea realizatorilor filmului. Înainte de a renunţa la căsătorie, în 1976, ea a încercat să se sinucidă, dezvăluie documentarul.

După ce a dat lovitura singură, a devenit una dintre cei mai vânduţi artişti din anii 1980 şi 1990 cu hituri precum "What's Love Got To Do With It", "Private Dancer" şi "The Best". Acest succes a lăsat să se înţeleagă faptul că artista îşi depăşise problemele, însă realizatorii filmului au descoperit că ''realitatea era mai complicată".

"Am aflat din primele conversaţii cu Tina că durerea trecutului ei pândeşte mereu după colţ", declara co-regizorul filmului TJ Martin. "O spune chiar ea. N-o deranjează să vorbească despre asta (despre abuz, n.a.), dar ştie că dacă o face se întoarce în vis, ceea ce este o formă de PTSD", a adăugat el cu referire la tulburarea de stres post-traumatic.

Primele recenzii ale documentarului au fost copleşitor de pozitive, lăudând sinceritatea lui Turner şi savurând şansa de a retrăi cele mai mari hituri ale sale, mai nota BBC.

Indiferent dacă este vorba de faptul că "Tina a aruncat în aer acoperişul oricărui loc în care s-a întâmplat să cânte" sau de faptul că "Tina s-a desfătat cu plăcerea spectacolului", bogăţia "materialului de arhivă exaltant este unul dintre principalele atuuri ale filmului", scria criticul publicaţiei The Guardian, Wendy Ide.

Documentarul a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Documentarul "Tina" nu a concurat la premiile mult râvnite ale Berlinalei, însă s-a înscris în lunga tradiţie a festivalului de a proiecta pelicule dedicate starurilor majore ale muzicii moderne.

Tina Turner a murit la 24 mai 2023.

Articol recomandat de sport.ro
Șucu, vizat direct de un acționar de la Genoa: „Acest domn din România…“
Șucu, vizat direct de un acționar de la Genoa: „Acest domn din România…“
Citește și...
Vedete care au murit în 2023: de la Matthew Perry la Tina Turner sau Sinéad O'Connor
Vedete care au murit în 2023: de la Matthew Perry la Tina Turner sau Sinéad O'Connor

După toate decesele emoționale de celebrități din 2022, industria de divertisment a continuat să-și ia rămas-bun de la nume mari din muzică, filme, sport și dincolo de acestea și în acest an.

Vedetele care au murit în mai 2023. S-a stins Tina Turner, regina rock'n'roll-ului | GALERIE FOTO
Vedetele care au murit în mai 2023. S-a stins Tina Turner, regina rock'n'roll-ului | GALERIE FOTO

Mai multe celebrități au murit în mai 2023, între care și Tina Turner sau Ray Stevenson.

„Regina mea iubită, te iubesc infinit”. Beyonce, mesaj emoţionant pentru Tina Turner la un concert în Paris
„Regina mea iubită, te iubesc infinit”. Beyonce, mesaj emoţionant pentru Tina Turner la un concert în Paris

Beyonce i-a adus un omagiu emoţionant Tinei Turner în timpul unui concert susţinut la Paris şi a spus că ”nu s-ar afla pe această scenă” dacă nu era regretata cântăreaţă, informează DPA şi PA Media, citate de Agerpres.

Recomandări
Ultima variantă a tăierilor bugetare anunțate de Guvern pentru 2025. Decizia coaliției în privința pensiilor și salariilor
Ultima variantă a tăierilor bugetare anunțate de Guvern pentru 2025. Decizia coaliției în privința pensiilor și salariilor

După o nouă rundă de negocieri, liderii coaliției de guvernare au convenit, sâmbătă, o nouă variantă de ordonanță prin care vor să țină sub control cheltuielile bugetare anul viitor.

Reacția Chișinăului după ce rușii au anunțat că, de la 1 ianuarie, opresc livrările de gaze în Republica Moldova
Reacția Chișinăului după ce rușii au anunțat că, de la 1 ianuarie, opresc livrările de gaze în Republica Moldova

Rusia foloseşte energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană în ostatici, a declarat premierul Republicii Moldova Dorin Recean după decizia Gazpromului de a nu mai livra gaze în stânga Nistrului, informează TV8.md.

„Cadoul” de Crăciun făcut de un medic unui pacient: I-a cerut șpagă 2.500 de lei ca să îl opereze în zi de sărbătoare
„Cadoul” de Crăciun făcut de un medic unui pacient: I-a cerut șpagă 2.500 de lei ca să îl opereze în zi de sărbătoare

Un nou caz de corupție la Spitalul Județean Slatina. Un medic ortoped a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație. Ar fi cerut banii în prima zi de Crăciun. Acum este în arest la domiciliu.