Scena nedifuzata din Game of Thrones pe care George R.R. Martin nu a vrut sa o scoata

61244054

George R.R. Martin, autorul seriei "Game of Thrones/Urzeala Tronurilor" a spus, intr-un interviu, ca, in opinia sa, ar fi fost mai bine ca fiecare sezon al serialului sa contina 13 episoade, in loc de 10.

"Am include scenele mai mici la care am fost nevoiti sa renuntam, scene care imbogatesc povestea", a spus scriitorul, potrivit Vanity Fair.

O astfel de scena pe care Martin ar fi vrut-o in serial este cea in care Sansa si Arya poarta o discutie pe Drumul Regelui, scena care trebuia sa faca parte din primul sezon, dar care a fost taiata.

O dovada a faptului ca aceasta scena trebuia să apară în primul sezon este ca actritele Maisie Williams si Sophie Turner au jucat-o, in incercarea lor de a obtine rolurile lui Arya si Sansa.

Presedintele de programe al HBO a spus, intrebat ce parere ar avea daca George R.R. Martin ar scrie si o a opta carte Game of Thrones, ca ar fi "incantat peste masura".

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61528131
FINALA MASTERCHEF. Ce va face JESICA cu premiul de 50.000 de euro pe care l-a castigat in finala

Jessica se mandreste de acum cu mult ravnitul titlu de MasterChef al Romaniei. Dupa luni intregi, in care a reusit sa surprinda juriul cu felurite mancaruri, tanara de 28 ani din Ploiesti a iesit marti castigatoare la emisiunea Masterchef.

61528244
INTERVIU EXCLUSIV stirileprotv.ro cu Jesica, castigatoarea Masterchef. "Imi imaginam ca o sa ajung in finala"

A plecat sa caute o viata mai buna in Spania, insa dupa 8 ani isi traieste visul in Romania. Este vorba despre Jesica, asa cum au alintat-o spaniolii, castigatoarea premiului de 50.000 de euro de la MasterChef.

61528096
Legendara trupa britanica PARADISE LOST revine la Bucuresti, pe 27 septembrie, la METALHEAD Meeting 2014 Bis

METALHEAD MEETING 2014. Dupa succesul festivalului din aceasta vara, METALHEAD Meeting revine anul acesta cu o editie aniversara de “METALHEAD 10 ani”. Evenimentul are loc in data de 27 septembrie, la Arenele Romane din Bucuresti.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.