Regina Elisabeta nu va participa la ceremonia de deschidere a parlamentului, pentru prima dată în ultimii 60 de ani

62249393
Profimedia

Regina Elisabeta a II-a va fi absentă marţi de la discursul tronului în parlament şi va fi înlocuită de prinţul Charles, a anunţat Palatul Buckingham luni seara, evocând "probleme de mobilitate" ale suveranei.

"Regina continuă să aibă probleme de mobilitate episodice şi, după consultarea cu medicii săi, a decis - cu părere de rău - să nu participe la discursul tronului", a indicat palatul într-un comunicat.

Este pentru prima oară în ultimii 60 de ani când regina, în vârstă de 96 de ani, nu va citi discursul tronului, scris de guvern pentru a-şi prezenta priorităţile. Este de asemenea pentru prima oară când prinţul Charles, moştenitorul coroanei, o va înlocui, notează AFP.

Regina Elisabeta a II-a nu a ratat această ceremonie decât de două ori în cursul domniei sale, când era însărcinată în 1959 şi în 1963.

"La cererea Majestăţii sale şi cu acordul autorităţilor competente, prinţul de Wales va citi discursul tronului în numele ei, împreună cu ducele de Cambridge (prinţul William, nepotul reginei) care va fi de asemenea prezent", a precizat palatul, potrivit Agerpres.

Această absenţă, în anul celebrării jubileului de platină cu ocazia împlinirii a 70 de ani de când se află pe tron, marchează o nouă etapă simbolică în transferul progresiv al atribuţiilor suveranei către prinţul Charles, care o reprezintă deja în străinătate de mai mulţi ani.

După o scurtă spitalizare în octombrie, apariţiile reginei Elisabeta a II-a au devenit extrem de rare, chiar dacă ea continuă să-şi asume "sarcini uşoare" în castelul Windsor, în cea mai mare parte prin videoconferinţă.

La 29 martie, ea a asistat totuşi în Catedrala Westminster la o ceremonie religioasă care îl omagia pe prinţul Philip. Aceasta fusese prima sa importantă apariţie publică după mai multe luni.

Suverana britancă, observată mergând cu un baston în ultimele luni, declarase ea însăşi la jumătatea lunii februarie, că "nu putea să se mişte", arătându-şi piciorul stâng într-o audienţă la Windsor.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62246228
VIDEO | Show-ul României, aproape 140 de mii de vizualizări pe canalul oficial Eurovision, la a doua repetiţie

Artistul WRS a impresionat din nou audienţa la a doua repetiţie oficială pe scena torineză a Eurovision Song Contest.

62258413
Regina Letizia, moment inedit la o decernare de premii. O profesoară s-a afișat cu o rochie identică

Întâmplare mai puţin obişnuită în Spania, la decernarea premiilor fundaţiei Reginei Letizia.

62258109
KYGO „îngheață” timpul în loc la UNTOLD cu noul single “Freeze”

“E probabil piesa mea favorită dintre toate cele lansate până în acest moment.” Acestea sunt cuvintele folosite de norvegianul Kygo pentru anunțul făcut la începutul acestei săptămâni.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.