Răsturnare de situaţie în cazul averii lui Michael Jackson. Ar exista un testament secret

62057517
Pro TV

Michael Jackson ar fi redactat un testament "secret" în 2006, în timp ce documentele luate în considerare pentru succesiune datează din 2002.

Raymone Bain, agenta sa de publicitate, cea care a fost la originea informaţiei, estimează că acest document ar putea schimba totul, potrivit informaţiilor The Independent citat de News.ro.

"Michael Jackson a explicat cu grijă cum îşi dorea ca moştenirea sa să fie păstrată şi întreţinută. Pentru toţi cei care l-au cunoscut, era meticulos, minuţios şi exact", a declarat ea joi presei. "Mi-am dorit, am sperat şi m-am rugat ca testamentul lui Michael Jackson datat 6 octombrie 2006 să fie regăsit şi descoperit". Potrivit declaraţiilor ei, testamentul realizat acum 13 ani este în contradicţie totală cu cel din 2002.

Raymone Bain precizează că ea a fost prezentă la notar în momentul semnării acestuia. "În timpul celor 10 ani care au urmat morţii sale, nu am auzit niciodată să se vorbească de o bursă de studii, de un fond de donaţie, de un liceu sau de o universitate cu numele Michael Jackson. Nici de un studio de înregistrări, de un spital sau de o fundaţie", a insnuat ea că acestea ar fi fost marile proiecte ale cântăreţului.

Documentele datate 2002 aveau doi executori testamentari: avocatul John Bronca şi John McClain, un fost producător de muzică apropiat muzicianului, dar relaţiile lor cu anturajul starului nu erau bune. Îngrijirea celor trei copii ai lui Jackson a fost încredinţată lui Katherine, mama artistului, în timp ce banii au fost plasaţi în "Michael Jackson Family Trust", o fundaţie familială.

Apropiaţii lui Michael Jackson au afirmat pentru ziarul american că Raymone Bain nu este autorizată să se ocupe de succesiune, nici să folosească numele lui Michael Jackson în scopuri caritabile sau comerciale.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62071868
A început cel mai mare festival din regiunea Moldovei. Mii de oameni dansează la Afterhills

Pe ritmuri electrizante, cunoscutul DJ olandez Don Diablo a dat startul celei mai mari petreceri în aer liber din regiunea Moldovei. 

62071864
Jazzul a fost la înălțime în Ploieşti. Concerte pe acoperiș, în aer liber

Jazzul a fost la înălțime în Ploieşti. La 30 de metri mai exact, pe acoperișul unei clădiri din sticlă, acolo unde își au birourile funcționarii din Ploiești și unde și-au găsit locul tobele şi pianul.

62071613
TOPUL celor mai bine plătiți actori de la Hollywood

Se spune că la Hollywood sunt cei mai buni actori.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.