Postul belgian VRT susține că a aflat motivul eliminării juriilor celor 6 țări din Eurovision

62260055
Agerpres

Postul flamand de televiziune VRT susține că a aflat cu ajutorul unor surse apropiate de organizatorii Eurovision 2022 că motivul pentru care cele 6 țări au fost penalizate a fost o înțelegere secretă între ele, prin care făceau schimb de puncte.

Duminică, postul flamand VRT, care emite în Belgia, dar care nu s-a implicat în organizarea concursului Eurovision anul acesta, a publicat un scurt articol pe site-ul său.

„Dintr-o sursă bună, am aflat că juriile naționale ale țărilor în cauză au convenit să-și acorde reciproc puncte.” - susțin cei de la VRT.

Acesta ar putea fi motivul pentru care EBU a intervenit, iar scorurile juriului din cele șase țări au fost anulate și înlocuite cu un rezultat simulat.

Cele 6 țări sunt: România, Muntenegru, San Marino, Georgia, Azerbaidjan și Polonia.

Membrii juriului Eurovision 2022 din România au fost: Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Ovi Jacobsen, Liviu Elekeș și Mihai Pocorschi.

Decizia de a elimina voturile juriului din aceste țări a fost dezvăluită chiar în timpul desfășurării concursului, de către organizatorul general al Eurovision, EBU.

Într-un mesaj transmis reprezentanţilor ţărilor participante, sâmbătă noaptea, chiar în timpul anunţării rezultatelor votului juriilor naţionale pentru finala ESC (în jurul orei 01.00), EBU a comunicat că „în analiza voturilor date de juriile naţionale de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiţie generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate în rezultatele a şase ţări.”

”Pentru a respecta Instrucţiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare ţară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât şi pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor ţări cu vot similar),” a precizat comunicatul EBU.

În replică, TVR, care s-a ocupat de organizarea concursului în România, a transmis că juriul național a votat „în prezența unui notar” și a „respectat regulamentul impus de organizator”.

„Reiterăm faptul că nici juraţii, nici reprezentanţii TVR, nu au fost anunţaţi, după a doua semifinală, de existenţa unor suspiciuni la adresa votului României. Aşadar, regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanţii să fie anunţaţi în prealabil, aceştia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naţionale au fost modificate de organizator,” a precizat TVR.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62259847
Scandal la Eurovision. Directorul Teleradio-Moldova a acuzat juriul din ţara sa că a ignorat concurentul României

Șeful Teleradio-Moldova a acuzat juriul de la Chişinău că, spre deosebire de publicul moldovean care a acordat cele mai multe voturi României şi Ucrainei, a ales să ofere cele mai multe puncte Ucrainei şi Marii Britanii, ignorând prestaţia României.

62259917
Câștigătorii Eurovision au lansat videoclipul melodiei “Stefania”, cu imagini filmate în timpul războiul din Ucraina. VIDEO

Kalush Orchestra, trupa din Ucraina, care a câștigat finala Eurovision 2022, a lansat, duminică, videoclipul oficial al piesei “Stefania”.

62259909
R. Moldova, reprezentată de „Adam Sandler” în finala Eurovision. Uimirea străinilor când a urcat pe scenă trupa Zdob și Zdub

Fanii Eurovision au observat o asemănare izbitoare între solistul trupei Zdob și Zdub, reprezentant al Republicii Moldova în finala de anul acesta, și actorul de comedie Adam Sandler.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.