O actriță riscă 5 ani de închisoare din cauza unei rochii. A fost considerată indecentă. FOTO

62005728
AFP

O actriță din Egipt a fost acuzată că instigă la indecență prin ținuta purtată în cadrul Festivalului de Film de la Cairo.

Rania Youssef a apărut într-o ținută neagră, transparentă, “expunându-și în mod neadecvat picioarele”, scrie BBC News. Dacă va fi găsită vinovată, femeia ar putea fi închisă până la cinci ani, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.

Rania Youssef

Acuzațiile i-au fost aduse de avocații Amro Abdelsalam și Samir Sabri, cunoscuți pentru procesele lor intentate vedetelor locale.

Ținuta doamnei Youssef nu respectă valorile, tradițiile și moralul societății și, prin urmare, a subminat reputația festivalului și reputația femeilor egiptene în particular", a declarat Sabri pentru AFP.

Rania Youssef

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, actrita a declarat că "probabil nu a luat cea mai bună decizie privind ținuta de la festival".

"A fost pentru prima oară când am purtat rochia și nu mi-am dat seama că ar provoca atât de multă furie. Reafirm angajamentul meu față de valorile pe care a fost ridicată societatea egipteană", a adăugat ea.

Rania Youssef

Anul trecut, un tribunal egiptean a condamnat-o la închisoare cu executare pe cântăreața Shaimaa Ahmed pentru că a apărut într-un videoclip muzical în lenjerie intimă, consumând în mod nepotrivit o banană.

Rania Youssef
Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62005263
Imagini uimitoare cu modelul Cara Delevingne. De ce apare goală și rasă în cap într-o filmare
Modelul Cara Delevingne a publicat joi, pe contul de Instagram, un video uimitor, în care apare rasă în cap și goală, imitându-l pe Gollum din Stăpânul Inelelor.
62005142
Cartea Junglei, o nouă ecranizare, în variantă 3D. Când și cum poate fi văzut filmul
Cartea Junglei primeşte o nouă ecranizare, în 3D, cu o distribuţie încărcată de vedete. Christian Bale şi Cate Blanchett, actori laureaţi cu Oscar, dau voce animalelor din viaţa lui Mowgli.
61982878
Actorul Gerard Depardieu, audiat într-o anchetă de viol și agresiune
Actorul Gérard Depardieu a fost audiat, marți, de poliție, într-o anchetă în care este acuzat de viol și agresiuni sexuale.