Moromeții 2, proiecție de gală la Sala Palatului. Data la care ajunge în cinematografe

×
Publicitate

Cel mai așteptat film românesc al acestui an, Moromeții 2, a avut, luni seară, premiera de gală seară, la Sala Palatului.

Proiecția, la 30 de ani distanță de la apariția filmului Moromeții, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, a avut loc cu casa închisă. De această dată, partea a doua, regizată tot de Stere Gulea, îl aduce în rolul lui Ilie Moromete pe Horațiu Mălăele.

Povestea filmului Moromeţii 2 îl prezintă ca personaj central pe fiul cel mic al familiei, Niculae, iar acţiunea are loc într-un context politic zbuciumat din istoria României: instalarea comunismului, după Al II-lea Război Mondial. Astfel, apare şi conflictul de idei între Ilie Moromete şi mezinul familiei.

Victor Rebengiuc a refuzat propunerea regizorului Stere Gulea de a îl interpreta din nou pe Ilie Moromete, la o distanţă de 30 de ani, spunând că vârsta nu îi mai permite o asemenea provocare. Rolul său i-a revenit atunci lui Horaţiu Mălăele.

Tudor Giurgiu, producătorul filmului Moromeţii 2: "Horaţiu e un oltean pur sânge şi dă o altă valență acestui personaj. În plus, nu mai e vremea glumelor şi a micilor ironii din poiana lui Iocan, lucrurile devin mai serioase şi morometele lui Horaţiu e poate mai reflexiv şi mai gânditor."

Întreaga distribuţie a filmului este una de excepţie: Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Gheorghe Visu şi Florin Zamfirescu sunt doar câţiva dintre marii actori prezenţi, cel din urmă fiind singurul care apare şi în primul film Moromeţii.

O altă constantă importantă este directorul de imagine, Vivi Drăgan Vasile. Imaginea din 2018 este tot alb-negru.

Vivi Drăgan Vasile, director de imagine: "Diferenţa esențială e că primul a fost filmat pe peliculă, iar ăsta e filmat, din păcate, în format digital. Dificultăţile au constat în a reproduce epoca: vorbim de anii '45, greutatea a căzut pe umerii scenografiei."

Moromeţii 2 a avut premiere de gală în mai multe oraşe din ţară şi peste tot a fost vizionat cu casa închisă.

Filmul va intra în cinematografele din toată ţara începând cu 16 noiembrie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61998650
Legendara trupă The Cure concertează pentru prima dată în România
Luna iulie 2019 devine o perioada foarte fierbinte pentru iubitorii concertelor în aer liber! După BON JOVI, un alt nume mare ajunge la București.
61998622
Premiile MTV. Camilla Cabello, cea mai premiată cântăreață
Cântăreaţă americană cu origini cubaneze Camilla Cabello a fost marea câştigătoarea galei MTV European Music Awards, desfăşurată în oraşul spaniol Bilbao.
61998431
Cum arată tânăra din Vietnam desemnată Miss Earth 2018
Phuong Khanh Nguyen, un model în vârstă de 23 de ani din Vietnam, a fost desemnată Miss Earth 2018. În finală, a învins 86 de concurente pentru a primi titlul.