Îndrăgiții Sheriff Woody și Buzz Lightyear revin pe marile ecrane, în Toy Story 4

×
Publicitate

Odiseea jucăriilor revine pe marile ecrane, după 8 ani de aşteptare. "Toy Story", partea a patra, ne-a arătat de curând printr-un trailer, câteva dintre secretele peliculei, iar acum actorii principali dezvăluie o parte din subiect.

 

Filmul va rula şi în România, la sfârşitul acestei luni.

Trailerul peliculei, lansat recent dezvăluie noul personaj în jurul căruia se concentrează întreaga acţiune.

Tom Hanks, actor: Filmul ar trebui să se numească "Toy Story Furchi" pentru că totul este despre Furchi. Apare în peisaj şi noi începem să avem aventura vieţii noastre din cauza acestei jucării asamblate.

Primul episod din serie a avut premieră în 1995, şi a fost primul film de animaţie produs pe computer. Dacă va mai amintiţi, pelicula era despre câteva jucării care aparţineau unui copil numit Andy. Însă acesta a crescut şi le-a abandonat.

Când ajung la o grădiniţă, jucăriile au impresia că şi-au regăsit scopul în viaţă. În partea a 4-a a aventurii îi regăsim pe actorii Tim Allen şi Tom Hanks care, prin vocea lor, le-au dat viaţă personajelor.

Cele trei producţii lansate până acum au avut încasări de peste două miliarde de dolari în toată lumea. "Toy Story 4" ajunge în cinematografele de la noi în 28 iunie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62052844
Premiile TIFF 2019. Filmul care a obținut marele trofeu la Cluj

S-au împărțit premii, aplauze, zâmbete și aprecieri sâmbătă seară la Gală de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

62052787
Kim Kardashian a întors toate privirile. Ținuta purtată la un prânz cu sora ei Khloe

Kim Kardashian a întors toate privirile pe stradă după ce a ieșit într-o ținută extrem de provocatoare să ia prânzul cu sora ei Khloe, sâmbătă.

62052557
Experiențe inedite la TIFF: suprizele pregătite de organizatori

Festivalul Internațional de Film Transilvania îi așteaptă pe cinefili cu proiecții speciale, dar oaspeții pot avea parte și de experiențe inedite.

Recomandări
Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 68 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut. 

Grindeanu simion inquam gc
PNL acuză PSD că face jocurile AUR în Parlament: „Manipulează procedurile parlamentare”

Deputaţii PNL Ionel Bogdan, Gabriel Andronache şi Ciprian Dobre i-au acuzat pe social-democraţi că "manipulează procedurile parlamentare în conivenţă cu AUR", cu referire la două decizii luate în aceeaşi zi de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Elevi scoala
Elevul din Bistrița care a rănit o profesoară și doi colegi, externat de la Psihiatrie și dus la audieri. Minorul a fost exmatriculat

Elevul de 13 ani care a rănit o profesoară şi doi colegi la o şcoală din Bistriţa a fost externat din Clinica de Psihiatrie Infantilă şi dus la Poliţie, pentru audieri.