Festivalul Young Island. Veteranii de la BUG Mafia și Puya i-au făcut pe fani să cânte şi să danseze până la epuizare

×
Publicitate

La Bacău, mii de tineri din toată Moldova s-au distrat la un festival dedicat lor. Veteranii Puya şi BUG Mafia i-au făcut să cânte şi să danseze până la epuizare. Petrecerea continuă și duminică, 23 iulie, cu cei de la The Motans.

Petrecăreții au dat năvală pe insula de agrement din Bacău ca să-şi vadă artiștii preferaţii.

Tânără: „Îl iubesc pe Puya foarte taree. Mă doare gâtul foarte tare și cred că nu o să pot să mai vorbesc mâine dimineață.”

Și cei de la BUG Mafia - cu aceeași priză la public, după 30 de ani pe scenă - au făcut atmosferă cu
melodiile lor de cartier.

Acest nou festival îşi face loc fără probleme printre cele deja consacrate.

Alex Olteanu – organizator: ”Suntem bucuroşi că am ajuns la cea de-a treia ediţie a festivalului Young Island. Ieri ne-am bucurat de peste 12.000 de oameni, iar în această seară am depăşit aşteptările şi credem că va fi sold out.”

Distracţia continuă şi duminică cu The Motans, Trooper şi Driftwood.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62368542
Electric Castle, ziua 3: Thank you, Iggy! Welcome, Sigur Ros & Jamie XX

Electric Castle a fost, vineri seară, o enormă sală de clasă în care 58.000 de oameni au primit o lecție despre punk, reinventare și forța de a transcende orice vârstă sau orice trend în muzică.

62368536
Interviu cu Robert Dolle, actorul care joacă rolul mentorului lui Celibidache în ”Cravata galbenă”: ”Mă face foarte fericit!”

Și maeștrii au fost, cândva, ucenici. În filmul ”Cravata Galbenă”, care spune povestea dirijorului Sergiu Celibidache, aflăm și povestea lui Heinz Tiessen, mentorul pe care maestrul român l-a avut în cariera sa artistică.

62368455
Margot Robbie și-a înscenat moartea când avea doar patru ani. „M-am acoperit cu ketchup și m-am întins lângă un cuțit”

Margot Robbie a povestit cum și-a înscenat moartea când era mică. Actrița era supravegheată de o dădacă pe care nu o plăcea.

Recomandări
471310586 896594912636126 3454510290033490638 n
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.