Elon Musk neagă o aventură cu soția unuia dintre fondatorii Google. ”Este o prostie totală”

62274281
Profimedia

Elon Musk a negat cu vehemenţă că ar fi avut o aventură cu soţia unuia dintre fondatorii Google, Sergey Brin, cu care este bun prieten de multă vreme, şi a respins informaţiile apărute într-un articol publicat duminică în The Wall Street Journal.

 

The Wall Street Journal a scris că Elon Musk a avut o relație amoroasă cu soția fondatorului Google, iar acea aventură ar fi pus capăt atât căsniciei lui Brin, cât şi prieteniei acestuia cu Musk, informează DPA.

”Această poveste este o prostie totală”, a scris Elon Musk pe Twitter duminică seară, referindu-se la acea aventură prezumtivă, care s-ar fi produs într-o perioadă în care Sergey Brin şi soţia lui, Nicole Shanahan, erau deja despărţiţi dar locuiau încă împreună.

Citește și: The Guardian: Cum au reușit banii americani să pună grupările religioase anti-avort în inima sistemului medical românesc

"Eu şi Sergey suntem prieteni şi am fost împreună la o petrecere seara trecută! Am văzut-o pe Nicole doar de două ori în ultimii trei ani şi de fiecare dată acest lucru s-a produs în prezenţa multor oameni în jurul nostru. Nu a fost nimic de natură romantică", a declarat CEO-ul companiilor SpaceX şi Tesla.

Fondatorul Google l-a ajutat financiar pe Musk în timpul crizei economice din 2008

Jurnaliştii de la The Wall Street Journal au scris că prietenia dintre Musk şi Brin a încetat după un presupus flirt între Nicole Shanahan şi Elon Musk. Acest lucru ar fi dus la divorţul cuplului.

Musk şi Brin sunt prieteni buni de foarte mulţi ani, potrivit relatărilor din presa internaţională. Sergey Brin, care ocupă locul al optulea în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, l-a ajutat financiar pe Musk în timpul crizei economice din 2008.

Citește și: Moldova se teme că va fi atacată de Rusia. ”Nimeni nu este în siguranță”

Însă, în toamna anului trecut, când Brin şi Shanahan au decis să se despartă deşi locuiau în continuare împreună, soţia cofondatorului Google ar fi decis să flirteze cu Elon Musk, cel mai bogat om din lume.

Musk şi iubita lui, cântăreaţa Grimes, s-au despărţit în septembrie, chiar dacă au devenit ulterior părinţii celui de-al doilea copil al lor, venit pe lume cu ajutorul unei mame-surogat, în decembrie 2021. Tot în toamna anului trecut, o altă parteneră a lui Musk, Shivon Zilis, care este directoare de operaţiuni şi proiecte speciale în cadrul companiei Neuralink, a născut gemeni.

Acea naştere pare că nu l-ar fi împiedicat însă pe Elon Musk să se apropie tot mai mult de soţia prietenului său, Sergey Brin.

Soția fondatorului Google cere un miliard de dolari la divorț

Cei doi ar fi avut o aventură în timpul ediţiei din Miami a festivalului Art Basel, la începutul lui decembrie 2021, precizează The Wall Street Journal.

Citește și: VIDEO Jason Momoa, implicat într-un accident. O motocicletă i-a tăiat fața

Sergey Brin a depus actele oficiale prin care a cerut divorţul de Nicole Shanahan la începutul acestui an, invocând motivul "diferenţelor ireconciliabile", la doar câteva săptămâni după ce a aflat despre aventura soţiei sale, potrivit aceluiaşi cotidian newyorkez.

Sergey Brin şi Nicole Shanahan au fost căsătoriţi timp de patru ani şi au împreună o fiică. Cei doi s-au despărţit în mod oficial la sfârşitul anului 2021.

În cadrul procesului de divorţ, Nicole Shanahan vrea să obţină 1 miliard de dolari din averea lui Sergey Brin, estimată la 95 de miliarde de dolari.

 

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
VIDEO Jason Momoa, implicat într-un accident. O motocicletă i-a tăiat fața

Jason Momoa a fost implicat într-un accident, duminică seară, pe un drum din Los Angeles.

A fost lansat trailerul pentru Wakanda Forever, cea mai nouă producție cu supereroi Marvel

Fanii filmelor cu supereroi Marvel au motive de bucurie. Duminică a fost lansat trailerul pentru cea mai nouă peliculă din seria Black Panther: Wakanda Forever.  

GALERIE FOTO Cum au fost surprinși Jennifer Lopez și Ben Affleck în luna de miere. „Erau ca doi adolescenți”

După ce s-au căsătorit, Jennifer Lopez și Ben Affleck au plecat în luna de miere în „orașul iubirii” - Paris.

Recomandări
Statul degeaba. O primărie are 7 angajați la mai puțin de 100 de locuitori. Milioane de lei, într-o comună aproape pustie

Statul nostru este sufocat de instituții și birocrație. Iar puținii bani care mai sunt în buget, de multe ori, sunt cheltuiți aiurea. În toată țara, sunt peste 3.000 de primării, mai toate susținute cu fonduri de la centru, ca să nu intre în faliment.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.