De 30 de ani, gândești liber! Spectacolul lumii te face să privești mai departe! PRO TV a anunțat grila de toamnă

×
Codul embed a fost copiat

De 30 de ani, spectacolul a transformat întreaga țară în cea mai mare scenă – scena unde am visat mai mult, am dat voce emoțiilor, am râs și am dansat împreună.

Aici poveștile românești au scris istorie, iar oamenii au trecut dincolo de ecran. Au devenit parte din tine, iar tu – parte din poveste. De 30 de ani, o fereastră spre lume leagă generațiile care au fost și sunt – de cele care vor veni. Este mai mult decât o televiziune. Este spectacol! Este libertate! Este PRO TV!

„La 30 de ani de la lansarea PRO TV, televiziunea e într-o nouă etapă de relevanță – în care platformele digitale și serviciile de streaming nu mai sunt doar niște opțiuni complementare, ci și piloni în modelarea viitorului media.

Este o transformare profundă în care televiziunea se reinventează într-un ecosistem integrat, conceput pentru a răspunde unor nevoi de consum din ce în ce mai fragmentate și personalizate.

Aceasta este ambiția noastră — să trecem limitele televiziunii tradiționale și s-o transformăm într-o platformă pentru experiențe media convergente. Toamna aceasta, am pregătit o grilă de programe extrem de competitive la PRO TV, dar și un portofoliu divers pentru abonații VOYO! O lume pe care vă invităm s-o descoperiți!”, a spus Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

Citește și
Răzvan Exarhu
Răzvan Exarhu este roast master-ul show-ului „La bine și la roast”, care va avea premiera în curând la PRO TV și pe VOYO

Ce vedem toamna aceasta la PRO TV?

Reality show-ul TRĂDĂTORII este un fenomen internațional și, din octombrie, va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO! 24 de concurenți vor intra într-un castel izolat, unde adevărul este masca supremă, iar încrederea... o armă letală!

Cu toții au un singur scop: să câștige marele premiu de până la 100.000 de euro. Însă, printre ei, se află trădători care îi vânează pe cei nevinovați pentru a le lua toți banii! O strategie psihologică în care manipularea și trădarea fac alianță în cel mai intens joc.

Lupta pentru cel mai râvnit titlu al bucătarilor amatori – MASTERCHEF ROMÂNIA 2025 – și premiul în valoare de 75.000 de euro începe luni, 8 septembrie.

Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu promit să reaprindă competiția într-un sezon în care nu vor lipsi duelurile surpriză, tensiunea maximă din bucătărie și regulile noi care îi vor pune pe concurenți în fața unor decizii dificile, în fiecare luni și marți, de la ora 20:30.

Țara râde, din nou, cu gura până la urechi într-un nou sezon LAS FIERBINȚI. Serialul fenomen revine cu aceleași situații neprevăzute în care personajele spumoase vor ajunge cu sau fără vina lor.

Celentano, Bobiță, Giani, Aspirina, primarul Vasile și Dorel revin din 10 septembrie, în fiecare miercuri și joi, de la 20:30.

Răzvan Exarhu este roast masterul formatului curajos care îmbină umorul acid cu emoția autentică. Din 10 septembrie, în fiecare miercuri, de la ora 21:30, celebritățile vor lua loc pe „cel mai fierbinte scaun” și vor deveni ținta glumelor savuroase pregătite de prieteni, colegi și comedianți, LA BINE ȘI LA ROAST. Cu umorul său inconfundabil și eleganța replicilor, Exarhu va ghida publicul printr-un spectacol de entertainment la cel mai înalt nivel.

VOCEA ROMÂNIEI scrie un nou capitol: sezonul #13cuNoroc – care vine și cu promisiunea unor surprize ce vor face show-ul mai intens, mai imprevizibil și mai plin de momente memorabile atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatori. Din 12 septembrie, în fiecare vineri, de la ora 20:30, Vocea României devine un adevărat talisman pentru toți cei care cred în visurile lor.

Ce vedem toamna aceasta pe VOYO?

PREMIER LEAGUE, cea mai puternică ligă de fotbal din lume, revine cu un sezon spectaculos, transmis exclusiv pe VOYO pentru următoarele trei ediții. Derby-uri memorabile, rivalități istorice, goluri care fac înconjurul lumii și prezența românului Radu Drăgușin pe teren — toate vor transforma fiecare etapă într-o experiență intensă. Fanii vor putea urmări toate meciurile, oriunde și oricând, pe orice dispozitiv, doar pe VOYO.

Fanii fotbalului vor putea vedea, în curând, exclusiv pe VOYO, documentarul IL FENOMENO, despre ascensiunea spectaculoasă a lui Adrian Mutu. Sincer și intens, filmul explorează faima, greșelile și sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul carierei, dar și încercările de a-și reconstrui viața. Rezultă portretul unui destin complex, definit de talent, vulnerabilitate și dorința de renaștere.

CEI TRIMIȘI – un nou thriller polițist, VOYO Original, cu elemente paranormale, în care o anchetă asupra unor crime ritualice dezvăluie o confruntare între rațiune, viziuni și credințe despre reîncarnare și îngeri păzitori. Tensiunea personală și trauma trecutului se împletesc cu presiunea prezentului, împingând protagoniștii spre obsesie și autodistrugere. Serialul va fi disponibil curând pe platforma online.

Toamna aceasta, ȚUP își continuă aventurile într-un nou sezon plin de emoție, menit să captiveze copiii cu povești despre prietenie și curaj. În premieră, serialul va fi adaptat și pentru persoanele cu deficiențe de auz, astfel încât mesajul poveștii să fie accesibil tuturor.

Vestea mult așteptată de fani: GROAPA revine cu sezonul doi, din 24 octombrie. Sandu Vlahu și fiii săi vor fi nevoiți să înfrunte provocări tot mai dure. Orașul Giurgiu redevine scena unor revelații incendiare care vor împinge familia la limită. Loialitatea va fi pusă la încercare, iar răsturnările de situație vor surprinde prin intensitatea și imprevizibilitatea lor. Primul sezon poate fi urmărit integral exclusiv pe VOYO.

 

Acțiunea continuă la cele mai înalte cote în sezonul doi al serialului VOYO Original TĂTUȚU’. Bebe Măcelaru revine mai hotărât ca oricând să se impună în lumea interlopă de la începutul anilor 2000, fără să lase nimic să stea în calea ascensiunii sale spre putere.

Sezonul acesta, trădarea reprezintă o amenințare care îl urmărește la orice pas, atât pe Tătuțu’, cât și pe cei din preajma lui. În fiecare vineri, un nou episod este disponibil exclusiv pe VOYO. Iar, odată cu apropierea filmărilor pentru sezonul 3, un lucru este sigur: jocul puterii abia începe, iar adevăratele confruntări urmează să iasă la lumină.

Carmen Tănase este noul membru al juriului „Românii au talent”

În cel de-al 16-lea sezon al show-ului fenomen „Românii au talent”, Carmen Tănase se alătură juriului emisiunii, aducând o experiență vastă în domeniul divertismentului și al televiziunii.

Carmen Tănase va juriza alături de Andra, Andi Moisescu și Mihai Bobonete, completând echipa într-o formula nouă, inedită, ce promite un sezon plin de emoție, umor și momente memorabile.

Prezența ei aduce o perspectivă diferită asupra artei și a talentului, iar publicul este nerăbdător să o vadă în noul rol.

Noul sezon „Românii au talent” va debuta în curând la PRO TV și promite să ofere momente spectaculoase, povești impresionante și, desigur, talente care vor cuceri întreaga țară. Carmen Tănase este pregătită să descopere și să susțină concurenții care merită să strălucească și să câștige premiul cel mare.
 

PRO TV – Gândește liber! Tu ești viitorul!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
Citește și...
Sezonul 10 MasterChef România începe luni, 8 septembrie
Sezonul 10 MasterChef România începe luni, 8 septembrie

MasterChef România, sezonul 10 – mai intens, mai imprevizibil și mai spectaculos ca niciodată! Din 8 septembrie, cei mai iubiți chefi revin într-un sezon încărcat de emoție, provocări și noutăți spectaculoase.

Răzvan Exarhu este roast master-ul show-ului „La bine și la roast”, care va avea premiera în curând la PRO TV și pe VOYO
Răzvan Exarhu este roast master-ul show-ului „La bine și la roast”, care va avea premiera în curând la PRO TV și pe VOYO

Răzvan Exarhu va fi roast master-ul noului show La bine și la roast, care va avea premiera în curând la PRO TV și pe VOYO — un show eveniment special ce îmbină umorul tăios cu emoția autentică, într-un format curajos și proaspăt.

Recomandări
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO

Responsabilii americani i-au avertizat pe omologii europeni că, dacă nu-și consolidează până în 2027 capacitățile defensive, Statele Unite își vor sista participarea la anumite mecanisme de apărare ale NATO.

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.