Christian Bale renunţă la modificările corporale severe: "Moartea m-a privit în faţă"

62016137
Getty

Actorul galez Christian Bale, renumit pentru transformările sale fizice uluitoare în anumite roluri, a spus că va renunţa la aceste modificări corporale severe, deoarece "moartea l-a privit în faţă", a relatat duminică Press Association.

Protagonistul filmului "The Dark Knight" este din nou de nerecunoscut, după ce s-a îngrăşat câteva zeci de kilograme pentru cel mai recent rol al său, fostul vicepreşedinte american Dick Cheney din filmul "Vice", însă a declarat că aceste fluctuaţii ale greutăţii sale corporale trebuie să înceteze.

În trecut, starul galez a trecut printr-o îngrăşare extremă pentru rolurile din filmele "American Hustle" şi "The Big Short" şi a slăbit extrem de mult, până a ajuns la greutatea de 57 de kilograme pentru rolul din "The Machinist". De asemenea, Christian Bale a urmat un regim alimentar special, dublat de exerciţii fizice intense, pentru a avea un fizic deosebit de atletic în trilogia "The Dark Knight", în care a interpretat personajul Batman.

Într-un interviu publicat în suplimentul de Cultură al publicaţiei Sunday Times, Christian Bale a făcut următoarea dezvăluire: "Nu pot continua să fac asta. Chiar nu mai pot. Moartea m-a privit în faţă".

În timpul transformării sale fizice pentru rolul din "Vice", Christian Bale i-a telefonat actorului Gary Oldman, pentru a îl întreba câte kilograme s-a îngrăşat pentru rolul Winston Churchill din drama "The Darkest Hour" - cu care starul englez a câştigat premiul Oscar -, iar acesta i-a spus că nu a fost nevoit să se îngraşe deloc.

"Până acum am slăbit 9 kilograme. Apoi am spus: 'Stai puţin - Niciun kilogram?'. M-am simţit ca un papagal, apoi mi-am spus: 'Sunt pe acest drum, voi continua să merg mai departe'", a relatat Christian Bale.

El a adăugat că îi pare rău pentru soţia lui, modelul Sibi Blazic, care trebuie să se obişnuiască cu schimbările sale fizice: "Însă indiferent de ce se va întâmpla, soţia mea le-a văzut deja pe toate". Starul galez spune că noul său aspect corpolent este admirat însă de fiul lui, Joseph, în vârstă de patru ani.

Întrebat dacă şi-ar dori să interpreteze pe marele ecran şi alţi politicieni, precum Boris Johnson, starul galez a declarat că soţia lui i-ar interzice un astfel de rol: "Ea ar spune: 'Nu, nu vom juca acel rol. Un astfel de om nu va intra în casa mea'".

Graţie rolului din "Vice", actorul Christian Bale a câştigat la începutul lunii ianuarie cel de-al doilea Glob de Aur din cariera sa, impunându-se la categoria "cel mai bun actor într-un film - comedie/musical". Starul galez a câştigat un Glob de Aur şi în 2011 cu rolul secundar din filmul "The Fighter".

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62015998
Filmul ”Green Book", favorit la Oscaruri, și-a mai adjudecat un premiu important
Filmul „Green Book", despre relația dintre un pianist de culoare și șoferul lui alb, în contextul conflictelor rasiale din America anilor '60, a câștigat încă un premiul important în cursa către „Oscaruri".
61906551
Mihai Bobonete, operat de urgență: ”Am crezut că sunt mort, atât de bine mă simțeam”
Actorul Mihai Bobonete, care interpretează rolul lui Bobiţă în serialul „Las Fierbinţi“, a oferit detalii pe pagina sa de Facebook despre o intervenţie chirurgicală la care a fost supus.
61850607
Prima relație serioasă a lui Brad Pitt, după divorț. Cine e actrița celebră la Hollywood
Se pare că Brad Pitt și Charlize Theron formează cel mai nou cuplu de la Hollywood, încă din luna decembrie, spun cei de la tabloidul britanic The Sun.