Cât costă cea mai scumpă fotografie cu un actor celebru la Comic Con București

×
Publicitate

Capitala găzduiește în acest sfârșit de săptămână cel mai mare eveniment din estul Europei, dedicat pasionaților de filme SF, seriale, benzi desenate și jocuri. 

Peste 50.000 de împătimiți ai lumii fantastice participă la Comic Con.

Unii s-au costumat în personajele preferate, în timp ce alții au mers să îi cunoască pe câțiva din actorii celebri sosiți la București. Bineînțeles, cei mai așteptați au fost cei care au jucat în ”Urzeala tronurilor”.

Comic Con îi întâmpină pe vizitatori cu o scenă desprinsă din Urzeala Tronurilor. Cel mai fotografiat este un tron care apare în primul sezon, adus chiar de pe platourile de filmare. Mulți au așteptat la rând zeci de minute ca să se fotografieze stând pe el.

Tot pentru fanii Game of Thrones au venit la București și doi dintre cei mai apreciați actori din serial. Este vorba despre Vladimir Furidk și Carice van Houten. S-au format cozi uriașe pentru autografe și fotografii, care se oferă ... contra cost.

Andra Vasile, organizator: ”Prețurile variază în funcție de actori și de notorietatea lor. ”
Reporter: Care sunt cele mai scumpe?
Andra Vasile, organizator: ”Cu siguranță cele cu Paul Wesley. O fotografie a fost și 250 de lei și s-au vândut toate. ”

Merită, spun însă tinerii, chiar dacă ultimul sezon a fost contestat de fani.

Și actori din The Vampire Diaries, Spartacus și Hobitul au ajuns la Comic Con. Mulți nu au venit doar să îi vadă, ci s-au și costumat în personajele preferate din filme sau jocuri. Pentru ei a fost organizat și un concurs.

Alții s-au costumat doar din pasiune.

Personajul pe care eu îl interpretez este dintr-un joc Star Wars. Costum este făcut, cască este făcută de un priete bun, este făcută din rășînă. A durat undeva la o lună să se facă această masca.

Iar cei mai inspirați pot fi premiați.

Edi Chereji, organizator Untold și Neversea: ”Fiindcă noi, în fiecare an scriem câte o poveste la Untold ne-am dorit să lansăm și o provocare tinerilor care prezenți aici. Cele mai interesante 30 de costume care s-au prezentat aici la standul nostru vor fi premiate cu invitații la Untold în această vară. ”

La festival au participat și mulți împătimiți ai jocurilor. Un tânăr, de exemplu, este celebru printre cunoscători. Și, deși are doar 17 ani, face bani frumoși din jocuri.

Dan Caraba, jucător: ”Mă joc un joc numit Fortnite. E ca și un sport, mă antrenez în fiecare zi și când nu am turnee mă și filmez făcând chestia asta.”
Reporter: Care e cea mai mare suma pe care ai câștigat-o?
Dan Caraba, jucător: ”Am făcut într-o sâmbătă în două ore 300 de euro. ”

Comic Con se încheie duminică. Prețul unui bilet pornește de la 50 de lei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62048599
Vedeta care a recunoscut că și-a făcut operații estetice din adolescență: ”Nu mă puteam uita în oglindă”

Vedeta unui show din Marea Britanie, acum în vârstă de 25 de ani, a recunoscut că și-a făcut operații estetice încă din adolescență și spune că decizia extremă a ajutat-o în carieră.

62048552
Momentul în care fanii pleacă de la primul concert Spice Girls după 7 ani. Ce i-a nemulțumit

Trupa Spice Girls a revenit pe scenă după o pauză de 7 ani, însă fanii primului show din turneul de revenire, care a avut loc, vineri seară, la Dublin, Irlanda, au fost dezamăgiți.

62048515
Show la ”Românii au talent” cu Mowgli de România. „M-ai lăsat cu gura căscată”

Aris Negoiţă a oferit un nou moment de dans impresionant în ultima semifinală „Românii au talent“, care l-a lăsat cu gura găscată pe Andi Moisescu.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.