Momentul în care fanii pleacă de la primul concert Spice Girls după 7 ani. Ce i-a nemulțumit

62048552
Getty

Trupa Spice Girls a revenit pe scenă după o pauză de 7 ani, însă fanii primului show din turneul de revenire, care a avut loc, vineri seară, la Dublin, Irlanda, au fost dezamăgiți.

Turneul ''Spiceworld Tour'' a fost anunţat în noiembrie anul trecut şi iniţial includea şase spectacole. Ulterior, lista reprezentaţiilor a fost extinsă datorită interesului crescut din partea publicului.

Însă, concertul de la Dublin a reprezentat o dezamăgire uriașă pentru unii fani, scrie Daily Mail.

Mai multe imagini de la concert în galeria foto a acestui articol

Dacă înainte de show, admiratorii au luat cu asalt Twitterul pentru a-și manifesta nerăbdarea și bucuria de a participa la concertul de la Dublin, în timpul spectacolului, rețeaua de socializare s-a umplut de mesaje de nemulțumire.

Mulți dintre cei prezenți s-au declarat șocați de faptul că nu au putut auzi mai nimic din show-ul susținut de cele patru membre ale trupei, Melanie Brown (Mel B), Geri Horner, Melanie Chisholm (Mel C) și Emma Bunton, din cauza instalației de sonorizare.

Mulți dintre ei au decis chiar să părăsească arena din Dublin, deși prețurile pentru un bilet au variat între 66 și 150 de lire sterline (75-170 de euro).

Trupa Spice Girls va concerta, în continuare, la 27 mai în Cardiff, la 29 mai, 31 mai şi 1 iunie în Manchester, la 3 şi 4 iunie în Coventry, la 6 iunie în Sunderland, la 8 iunie în Edinburgh, la 10 iunie în Bristol şi între 13 şi 15 iunie în Londra.

 

 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62048515
Show la ”Românii au talent” cu Mowgli de România. „M-ai lăsat cu gura căscată”
Aris Negoiţă a oferit un nou moment de dans impresionant în ultima semifinală „Românii au talent“, care l-a lăsat cu gura găscată pe Andi Moisescu.
62048493
VIDEO. Românii au talent 2019, a doua semifinală. Cine sunt concurenții calificați în finală
Românii au talent, a doua semifinală. Vineri seară, alți 12 semifinaliști au urcat pe spectaculoasa scenă de la Românii au talent. Invitata specială a serii a fost Inna.
62048367
Povestea de viață a lui Marius Crăciun, câștigătorul Ferma 2019. Ce va face cu cei 50.000 €
Marius Crăciun este câștigătorul emisiunii ”Ferma. Un nou început!” După mai bine de 4 luni de zile, tânărul de 23 de ani revine acasă, are planuri mari și spune că a avut parte de o experiență care l-a schimbat complet.