Bruno Mars împlineşte 40 de ani. Detalii neștiute despre viața artistului. GALERIE FOTO

62580884
Getty

Artistul american Bruno Mars, pe numele adevărat Peter Gene Hernandez, s-a născut la 8 octombrie 1985, în Honolulu, statul Hawaii. Este solist vocal, compozitor, producător, instrumentist şi dansator.

Este faimos pentru uşurinţa cu care abordează o gamă largă de stiluri muzicale, precum pop, R&B, funk, reggae, hip hop şi rock. Îl acompaniază trupa Hooligans, potrivit brunomars.com.

Şi-a început cariera muzicală în 2003, atunci când s-a stabilit în Los Angeles. În 2009, a semnat cu casa de discuri Atlantic Records. În acelaşi an, a devenit co-fondator al echipei de producţie The Smeezingtons.

Hituri de succes din 2010

A colaborat, în 2010, atât cu rapperul B.o.B la realizarea hitului "Nothin' on You", cât şi cu Travie McCoy la înregistrarea piesei "Billionaire", ce avea să devină, la rândul ei, una de succes.

Tot în 2010, Bruno Mars a lansat albumul său de debut, "Doo-Wops & Hooligans". Trei din cele zece melodii au urcat vertiginos în topurile din întreaga lume: "Just the Way You Are", "Grenade" şi "The Lazy Song". Pentru prima, a obţinut Premiul Grammy la categoria Cea mai bună interpretare vocală pop masculină.

Doi ani mai târziu, a publicat albumul "Unorthodox Jukebox", ce avea să atingă primul loc în topul Billboard 200. Două compoziţii, "Locked Out of Heaven" şi "When I Was Your Man", au ajuns pe primul loc în topul Billboard Hot 100. Pentru această realizare discografică, Mars a primit Premiul Grammy pentru Albumul cu cea mai bună voce pop.

Bruno Mars a colaborat, în 2014, cu DJ-ul Mark Ronson pentru melodia "Uptown Funk".

În 2016, echipa de producţie The Smeezingtons a fost înlocuită cu cea intitulată Shampoo Press & Curl, ce avea să-l asiste la înregistrarea albumului de studio cu numărul trei. Acesta a fost "24k Magic", fiind axat pe stilul R&B. Lansat tot în 2016, "24k Magic" a obţinut şapte Premii Grammy, inclusiv la categorii precum Albumul anului sau Cântecul anului. Printre cele mai apreciate piese extrase pe single au fost: "That's What I Like", "Finesse" şi cea care dă titlul albumului.

În 2021, a lansat împreună cu rapperul american Anderson .Paak proiectul Silk Sonic. A rezultat albumul "An Evening with Silk Sonic", lansat în noiembrie de Aftermath Entertainment şi Atlantic Records. Colecţia de piese include sonorităţi R&B, soul, funk, hip-hop şi pop, duetul inspirându-se din muzica anilor '70. Albumul a debutat pe locul secund în topul Billboard 200 şi pe primul loc în topul dedicat muzicii R&B/Hip-hop.

Premii Grammy și colaborări recente

Marele hit semnat de Silk Sonic a fost cântecul "Leave the Door Open", care a obţinut, în 2022, patru Premii Grammy: Înregistrarea anului, Cântecul anului, Cea mai bună interpretare R&B şi Cel mai bun cântec R&B, arată grammy.com.

În august 2024, a lansat, alături de Lady Gaga, piesa "Die with a Smile". Aceasta a urcat pe primul loc în topul Billboard Global, obţinând performanţe asemănătoare în Canada, Ţările de Jos, Noua Zeelandă, Elveţia şi SUA. La ceremonia de decernare a Premiilor Grammy din 2025, cântecul le-a adus celor doi Premiul pentru Cea mai bună interpretare pop realizată de un Duo sau un Grup, precum şi o nominalizare la Cântecul anului.

O lună mai târziu, Bruno Mars a lansat piesa "APT", interpretată împreună cu vedeta K-Pop Roseanne Park. Refrenul simplu şi repetitiv "Apateu", care înseamnă "apartament" în coreeană, şi ritmul electro-pop al piesei s-au bucurat de un succes mondial imediat, declanşând un val de coregrafii pe reţelele sociale, melodia fiind una dintre cele mai populare pe TikTok săptămâni la rând. Piesa a atins, la rândul ei, primul loc în Billboard Global şi a obţinut Premiul VMA la ediţia din 2025 a Premiilor MTV Video Music.

Premii și recorduri impresionante

Pentru activitatea sa muzicală Bruno Mars a fost răsplătit, în total, cu 16 Premii Grammy, 14 Premii American Music, 4 Premii Brit, 14 Premii Soul Train Music.

A fost inclus, în 2011, în topul celor mai influenţi o sută de oameni din lume, realizat de publicaţia Time, potrivit time.com.

Deţine opt recorduri omologate de Guinness World Records. De exemplu, în 2024 a devenit artistul cu cel mai mare număr de ascultători lunari de pe platforma Spotify, notează guinnessworldrecords.com. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Jennifer Lopez și Ben Affleck, surprinși din nou împreună la scurt timp de la divorț. Ce i-a spus artista fostului soț. FOTO

Ben Affleck continuă să o susțină pe Jennifer Lopez pe plan profesional, chiar și după despărțirea lor. Actorul și-a făcut apariția la premiera filmului ”Kiss of the Spider Woman”, în care JLo interpretează rolul principal.

Electric Castle are loc între 16 și 19 iulie 2026

PARTENERIAT. Festivalul Electric Castle anunță datele pentru ediția a 12-a.

Designerul Elie Saab impresionează la Paris cu o colecție inspirată de moda anilor ’90 | GALERIE FOTO

Elie Saab și-a pus din nou talentul în slujba femeilor care aleg să fie chic și elegante. Creatorul libanez - preferatul actrițelor de la Hollywood - și-a prezentat cea mai nouă colecție la Săptămâna Modei de la Paris.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.