50 Cent împlinește 50 de ani. De la trafic de droguri și copilărie marcată de traumă, la imperiu muzical. GALERIE FOTO

62557789
Getty

Curtis Jackson, cunoscut sub numele de scenă ''50 Cent'', împlinește duminică vârsta de 50 de ani. A devenit faimos cu albumul său de debut "Get Rich or Die Tryin'", din 2003.

După o copilărie marcată de crimă, droguri şi violenţă, Curtis Jackson s-a orientat spre rap. Una dintre figurile marcante ale rap-ului "gangsta" de la începutul secolului XXI, cu proiecte secundare precum grupul hip-hop G-Unit, investiţii în companii de apă minerală şi jocuri video, 50 Cent a cochetat mai târziu şi cu actoria, potrivit https://www.biography.com/.

Copilărie marcată de traumă

Curtis James Jackson III s-a născut pe 6 iulie 1975, în cartierul Queens din New York. Mama era traficantă de droguri şi a murit într-un incendiu pe când Jackson avea doar opt ani. După moartea ei, a fost crescut de bunica sa.

La vârsta de 19 ani, un ofiţer de poliţie sub acoperire l-a arestat pe Jackson pentru vânzarea de droguri. Condamnat la închisoare, a mers într-o tabără de instrucţie militară. În acea perioadă, cânta deja rap şi a preluat numele de "50 Cent", care era porecla unui escroc din Brooklyn, în anii 1980.

Albumul de debut al lui 50 Cent, "Get Rich or Die Tryin'" (2003), a fost produs de Eminem şi Dre. A fost un succes comercial masiv, cu vânzări totale de 9 milioane de unităţi. Single-urile sale concise, inclusiv "Wanksta" şi "In Da Club", au fost susţinute de refrene puternice care le-au transformat în hituri. Aspectul său fizic - musculos şi tatuat, purtând o vestă antiglonţ şi ţinând un pistol - a fost, de asemenea, un factor puternic în atractivitatea sa, la fel ca şi faptul că versurile sale erau bazate pe experienţe din viaţa reală. "Rimele lui sunt mediocre, dar şuieratul, interpretarea exagerată şi ritmurile care îl însoţesc împing această colecţie peste limită", scria Los Angeles Times.

"Get Rich or Die Tryin'" a fost urmat în 2005 de un alt album de succes, "The Massacre", pe care Jackson a continuat să cânte despre droguri în piese precum "Candy Shop" şi "Just a Lil Bit".

Şi-a înfiinţat propria casă de discuri sub umbrela Interscope, semnând contracte cu Lloyd Banks şi Young Buck şi încorporându-i în grupul G-Unit cu albumul din 2004, "Beg for Mercy", care s-a vândut în peste 5 milioane de exemplare în întreaga lume.

Lansările ulterioare ale lui 50 Cent, inclusiv "Curtis" în 2007 şi "Before I Self-Destruct" în 2009, au înregistrat vânzări modeste. Dar, istoria personală a lui 50 Cent ca infractor reformat şi supravieţuitor al drogurilor, violenţei şi sărăciei îi asigurase poziţia de persoană influentă în cultura hip hop, evidenţiază https://www.biography.com.

Jackson şi-a menţinut prezenţa în industrie odată cu lansarea albumului "Animal Ambition" în 2014, deşi recenziile nu au fost deosebit de pozitive şi acesta s-a vândut în puţin peste 100.000 de exemplare - departe de zilele sale de glorie.

Urmând paşii unor magnaţi hip-hop precum Dre şi Jay Z, Jackson şi-a extins cu succes brandul pe alte pieţe. A promovat şi a investit în Vitaminwater, un parteneriat care i-a adus, se pare, 100 de milioane de dolari când compania a fost vândută către Coca-Cola în 2007, şi a fondat, de asemenea, linia de succes SMS Audio.

Viața personală și cariera în actorie

Jackson are doi fii, Marquise şi Sire.

Curtis Jackson s-a bucurat, de asemenea, de succes cu incursiunile sale în film şi televiziune. Din 2014, a fost producător executiv şi actor secundar în drama poliţistă "Power". Jackson a obţinut, de asemenea, un rol important alături de Sylvester Stallone în "Escape Plan", din 2013, şi cele două continuări ale sale. Apoi a mai apărut în filmele "Spy" (2015), "Southpaw" (2015), "Den of Thieves" (2018), în câteva seriale, în scurtmetrajul "The Death of Slim Shady" (2024) şi recentele producţii ''Cemiterio'' (2024) şi ''Skillhouse'' (2025), potrivit www.imdb.com. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Mel B s-a căsătorit pentru a treia oară. Cine este alesul cu 13 ani mai tânăr

Cântăreața britanică Mel B, fostă membră a grupului Spice Girls, s-a căsătorit în acest weekend.  

Jennifer Lopez a lansat o melodie nouă inspirată de relația cu Ben Affleck: „Dezastrul pe care l-ai lăsat în urmă”

Jennifer Lopez a lansat șase melodii noi la o petrecere exclusivă pentru 30 de persoane, săptămâna aceasta, în Los Angeles.

 

Julian McMahon, actorul cunoscut pentru rolurile din ”Charmed” și ”FBI: Most Wanted”, a murit la doar 56 de ani

Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani.

 

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.