Cum să îți adaptezi locuința pentru eficiență energetică. Un cercetător a dezvăluit cum poți avea facturi mai mici

Facturi energie

Dacă oamenii vor să își reducă facturile la energie anul acesta, în mijlocul unei crize energetice, trebuie să înțeleagă mai bine impactul stilului lor de viață asupra propriului buzunar, a spus un cercetător.

Pentru mulți, dorința de a consuma mai puțină energie provine atât din motive financiare, cât și din nevoia ca Europa și România să atingă obiectivele schimbărilor climatice de 1,5 grade Celsius, „care au fost agreate la nivel global și trebuie neapărat să fie atinse”, a spus Robert Marchand, cercetător în sărăcie energetică și politică energetică la Universitatea din Sheffield, Anglia. 

„Dacă putem face asta, nu ar trebui să vedem valurile de căldură catastrofale și inundațiile pe care le vedem în acest an, iar dacă toată lumea face pași în privința asta, s-ar vedea cu adevărat o diferență mare și semnificativă”, a spus directorul de învățământ universitar pentru știrileprotv.ro. 

El a avertizat că iarna care urmează va sublinia nevoia ca întreaga lume să facă tranziția către forme de energie mai reziliente și mai prietenoase cu mediul, care nu sunt la fel de vulnerabile în fața războaielor. Mai mult, dacă oamenii învață în această iarnă niște obiceiuri de consum mai sustenabile, vor putea rezista mai bine prețurilor de pe piața energiei, care „nu vor mai fi ce au fost” după războiul dintre Rusia și Ucraina, potrivit lectorului în eficiența resurselor. 

„Ca multe lucruri în viață, cel mai greu este să faci schimbarea. Să treci de la lucrurile cu care ești obișnuit și cu care ești confortabil la un nou mod de a face ceva. Și deci cel mai greu este să depășești asta, să perseverezi, să ai un plan și când lucrurile nu merg bine și să te gândești, `cum pot schimba asta pentru ca data viitoare să fie mai bine?`”, a spus el. 

Citește și
Un preot din Sibiu, profesor de religie, a bătut un elev în curtea școlii. Apoi a mințit în declarația dată autorităților

Astfel, Marchand a împărtășit mai multe idei pentru ca facturile românilor să fie mai mici și planeta lăsată viitoarelor generații să rămână cât mai locuibilă.

Izolarea casei 

Cea mai mare cauză a ineficienței energetice este lipsa izolării locuinței. Păstrarea căldurii în casă este un câștig ușor în direcția unor facturi mai mici. 

„Acesta este probabil cel mai comun mod în care oamenii ajung să cheltuiască mai mult pentru casele lor decât trebuie, pentru că nu și-au izolat casa”, a spus Marchand. 

Modalitățile prin care se poate realiza acest lucru includ izolarea acoperișului și a cavităților din pereți, punerea benzilor în jurul ușilor, iar în cazul celor cu rezervor de apă caldă, o manta izolatoare pentru a menține căldura în rezervor. 

Schimbări care pot fi făcute gratis pentru a obține eficiență energetică iarna 

Există multe lucruri simple pe care le putem face gratuit pentru a genera schimbări în casele noastre. 

Mulți oameni își pun canapelele și scaunele direct în fața caloriferului. „Asta înseamnă că, căldura nu se poate mișca atât de eficient, ci este aspirată de canapea, astfel încât camera sau casa nu se încălzește”, a spus Marchand. Așa că mută mobila departe de calorifer și asta va permite căldurii să se deplaseze eficient prin casă. 

Un alt lucru pe care oamenii îl fac este că usucă hainele pe calorifer. „Pare a fi un lucru destul de inteligent, dar, din nou, asta înseamnă că, căldura intră în haine și mai puțin în casă și înseamnă adesea că umiditatea, apa circulă prin casă. Poți usca hainele afară, de exemplu”, a sugerat cercetătorul. 

El mai recomandă utilizarea eficientă a perdelelor și jaluzelelor: „Nu vor fi cantități uriașe de energie (atrasă) în timpul iernii, dar dacă ai jaluzelele și draperiile date la o parte când soarele este ieșit, îți va aduce puțină căldură. Însă pe timp de noapte, ai grijă să închizi jaluzelele sau draperiile, iar asta va adăuga un strat suplimentar de izolație în casă, deoarece camerele sunt întotdeauna acolo unde sunt ferestrele”. 

Cum pot hainele și mișcarea să facă diferența la facturile de energie 

Adesea, oamenii se gândesc că nu trebuie să poarte multe straturi de haine atunci când sunt acasă. 

„De obicei, oamenii vor să stea acasă într-un tricou și nu este exagerat să spui, pune un pulover pe tine, pentru că atunci nu vei avea nevoie de atâta gaz pentru a încălzi casa, pentru că vei simți deja că îți este mai cald. Dacă faci asta în combinație cu scăderea temperaturii în casă, să zicem că de obicei ții casa la 21 de grade, dar dacă o ții la 19 grade și porți un pulover, vei simți la fel de cald și vei păstra o temperatură sănătoasă”, a spus Marchand.

De asemenea, oamenii mai activi nu au nevoie ca locuința lor să fie la fel de caldă ca a acelor care sunt sedentari, întrucât procesul de mișcare menține corpul mai cald, pe lângă celelalte beneficii aduse sănătății. 

Secretele pe care le putem folosi în bucătărie pentru a atinge eficiența energetică 

Un alt mod de a economisi energie este prin cantitatea de apă pe care o încălzim atunci când pregătim o băutură fierbinte. De exemplu, dacă sunt trei persoane care vor o ceașcă de ceai sau cafea, putem pune trei căni de apă în ibric, una după alta, în loc să umplem ibricul până sus. 

Cercetătorul britanic mai recomandă și pregătirea mai multor mese în același timp de către cei care au nevoie să folosească cuptorul, folosind astfel întregul său volum și reducând la minimum cantitatea de energie folosită. 

„Este vorba de a nu fi nepăsător atunci când încălzești mâncare sau pregătești băuturi și de a te gândi: 'De cât am nevoie?'. Multe dintre (metodele de a economisi energie) necesită ca oamenii să depună un pic mai mult efort pentru a planifica, lucru cu care nu mai suntem obișnuiți în vremurile noastre, dar care îți va permite să reduci consumul total de energie”, a spus el, adăugând: „Deci, dacă ești o persoană căreia îi place să coacă și coci ceva lucru în fiecare zi, poate poți face o sesiune mai mare de gătit și copt înainte să înceapă săptămâna și să folosești cuptorul cu microunde sau aragazul pentru a reîncălzi mâncarea în următoarele zile”. 

Trebuie să ne gândim care camere au nevoie de încălzire - și când 

Un alt lucru pe care îl poți face este să folosești un temporizator pentru încălzire, asigurându-te astfel că nu ai căldura din centrală pornită tot timpul. 

„În Marea Britanie, cei mai mulți oameni folosesc gaz pentru a-și încălzi casele, așa că nu este eficient să ții pornită căldura toată ziua, este o modalitate destul de costisitoare de a-ți menține casa caldă. Trebuie să te gândești ce camere trebuie încălzite și când, pentru că nu e nevoie să ai căldura pornită când ești la birou, de exemplu. Dacă ai termostate inteligente, atunci este grozav, poți controla căldura cameră cu cameră”, a spus Marchand. 

Durata de timp în care e nevoie să lași căldura pornită depinde de cât de eficientă este centrala ta, una nouă și eficientă putând încălzi rapid, nefiind astfel necesar să fie pornită foarte mult timp. Însă, în general, o durată optimă de a lăsa încălzirea pornită este de 30 de minute înainte de a te ridica din pat dimineața. 

Trebuie să ne stabilim obiective de temperatură în camerele pe care le folosim și să știm cum să le atingem cât mai eficient 

Cercetătorul a mai spus că este bine să avem obiective de temperatură pentru camerele pe care le folosim mult timp. El a citat recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, spunând că este bine să țintim către 21 de grade în sufragerie și 18 grade în dormitor. 

Iar unul din lucrurile pe care le poți face pentru a atinge aceste obiective este să controlezi temperatura la care apa circulă prin sistemul tău de încălzire centrală. 

„Nu este întotdeauna clar cum să controlezi acest lucru pentru fiecare marcă de boiler, dar merită să contactezi producătorul sau să cauți firma respectivă pe internet și să vezi dacă poți face asta. Poți reduce temperatura apei, și totuși să ajungi la temperatura țintă a camerei. Ar putea dura câteva minute mai mult, dar cantitatea totală de gaz pe care ai folosit-o pentru a ajunge la temperatura respectivă este mai mică”, a spus Marchand. 

Cum putem lupta ca și blocurile să consume mai puțin, în ciuda diverselor familii cu nevoi diferite 

Profesorul universitar a spus că și blocurile trebuie să fie încurajate să folosească mai puțină energie. 

El a atras atenția că oamenii care locuiesc la bloc în România și primesc căldură prin rețeaua centralizată locală pot fi mai desprinși de realitatea consumului de energie întrucât „nu aud boilerul pornind” și „nu văd impactul a ceea ce fac asupra facturii lor de energie”. Soluția lui? Schimbarea mentalității, prin reducerea dependenței de gaz și încurajarea unui comportament prietenos cu mediul înconjurător. „Este vorba de a lucra cu adevărat la acea putere socială: ceea ce faci îți ajută comunitatea”, a spus el. 

Cercetătorul a recunoscut însă că blocurile pot prezenta provocări în ceea ce privește reducerea consumului de energie, întrucât oameni diferiți cu nevoi medicale și situații diferite vor avea parte de aceleași condiții. 

Totuși, el a insistat că fiecare locatar de bloc „are control asupra temperaturii maxime din camerele sale” și își poate reduce consumul de energie prin izolarea ușilor, ferestrelor și fisurilor din pereți, dar și prin rotirea capetelor termostatice ale caloriferelor și plasarea unor panouri de aluminiu în spatele caloriferelor, cu scopul de a împiedica căldura să intre în pereți. 

„Fiecare face câte puțin, iar administratorii orașului nu vor trebui să furnizeze o cantitate atât de mare de căldură către diverse blocuri. Chiar dacă poate nu poți cere mai puțină căldură pentru poate că nu ai control asupra acestui lucru, ce poți face este să folosești mai puțină căldură, pentru că dacă o păstrezi în locuință, nu vei trage mai multă căldură din sistemul centralizat local pentru a menține acea temperatură”, a spus Marchand. 

Cum pot proprietarii cu chiriași, guvernele și oamenii de afaceri să ajute 

Cea mai mare provocare rămâne însă pentru persoanele care stau în chirie, pentru că trebuie să-i ceară proprietarului să facă investiții în locuințe în care proprietarii înșiși nu locuiesc. 

Totodată, Marchand a spus că guvernele „trebuie să sprijine tranziția la emisii scăzute de carbon prin politici de izolare, prin încurajarea oamenilor să instaleze ferestre cu geamuri triple”. El a menționat că guvernul britanic obișnuia să aibă mai multe programe prin care ajuta oamenii să își izoleze locuințele, însă, odată ce au fost oprite, rata la care britanicii au făcut acest pas a scăzut „dramatic”. 

Mai mult, el a recomandat analizarea modului în care locuințele din România sunt încălzite, spunând că în Anglia politicienii susțin o trecere la pompele de căldură cu sursă de aer sau de sol. În această privință, pompele de aer sunt mai prietenoase cu mediul, dar este important ca sursa de electricitate pentru pompe să fie și ea cât mai sustenabilă. 

„Orice partid politic bun ar căuta acum să susțină eficiența energetică în orice mod poate și asta este și o bună oportunitate de afaceri”, a concluzionat el.

Articol susținut de ING.

Articol recomandat de sport.ro
Dumitru Dragomir e convins! Stadionul care va lua numele lui Helmut Duckadam după dispariția portarului de legendă
Dumitru Dragomir e convins! Stadionul care va lua numele lui Helmut Duckadam după dispariția portarului de legendă

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
Ce măsuri au luat cele mai „verzi” capitale din Uniunea Europeană
Ce măsuri au luat cele mai „verzi” capitale din Uniunea Europeană

Un studiu publicat în aprilie 2022 a dezvăluit care sunt cele mai sustenabile capitale din Uniunea Europeană (UE).

Românii ar putea face economii majore la facturi cu ajutorul energiei solare. Care este situația panourilor fotovoltaice
Românii ar putea face economii majore la facturi cu ajutorul energiei solare. Care este situația panourilor fotovoltaice

Pe fondul crizei energetice, cu o scumpire a gazelor accelerată de invazia Ucrainei de către Rusia, nevoia de independență energetică a României și de tarife adaptate la puterea românilor de cumpărare este din ce în ce mai mare.

Cu cât îți pot scădea facturile dacă faci mici optimizări în casă
Cu cât îți pot scădea facturile dacă faci mici optimizări în casă

În plină criză de energie și inflație galopantă, românii ar putea să economisească la facturile lunare dacă ar face mici optimizări în locuințele lor.

Recomandări
Mesajul lui Marcel Ciolacu după ce a discutat cu Elena Lasconi: ”I-am spus ceea ce le voi spune tuturor liderilor politici”
Mesajul lui Marcel Ciolacu după ce a discutat cu Elena Lasconi: ”I-am spus ceea ce le voi spune tuturor liderilor politici”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut, marți, o întâlnire cu liderul USR, Elena Lasconi, care este și candidat în turul 2 al alegerilor prezidențiale, organizate duminică, 8 decembriem2024.

Preşedinta Georgiei spune că Rusia duce un „război hibrid” împotriva României şi Moldovei. Ce a spus despre Călin Georgescu
Preşedinta Georgiei spune că Rusia duce un „război hibrid” împotriva României şi Moldovei. Ce a spus despre Călin Georgescu

Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, blocată într-o confruntare cu propriul guvern, a declarat într-un interviu pentru Reuters că Rusia, care a invadat deja Ucraina, duce un „război hibrid” împotriva Georgiei.

„Superman Challange”, provocarea de pe TikTok care a băgat în spital 20 de copii într-o singură zi în București
„Superman Challange”, provocarea de pe TikTok care a băgat în spital 20 de copii într-o singură zi în București

Superman Challenge este o provocare în trend pe TikTok, dar s-a dovedit a fi periculoasă pentru copiii care o practică. 20 de copii au ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală cu fracturi după ce au încercat această provocare.