(P) Află totul despre diagnosticul ficatului gras non-alcoolic, boala care afectează un sfert dintre adulții români
Boala ficatului gras non-alcoolic (NAFLD) reprezintă o afecțiune tăcută prin care grăsimile se acumulează în celulele hepatice într-o cantitate mai mare decât normalul, cauza nefiind consumul excesiv de alcool.
Nedescoperită și netratată, boala evoluează, iar astfel poate duce la ciroza hepatică, carcinom hepatic și alte boli grave. Tulburarea afectează 23% din populația adultă din Europa, iar statisticile pentru România sunt similare.
Mult timp s-a crezut că bolile ficatului sunt asociate cu un consum excesiv de alcool sau cu inflamația virală a acestui organ. Alcoolul continuă să reprezinte o problemă importantă care produce leziuni considerabile ficatului, dar studiile au început să evidențieze și alți factori care sunt asociați cu un stil de viață nesănătos. Prin urmare, o nouă boală a fost definită și clasificată ca fiind o „boală a bogăției” - boala ficatului gras non-alcoolic. La aceasta se face referire adeseori prin abrevierea NAFLD (de la „non-alcoholic fatty liver disease”) și se referă la creșterea cantității de grăsimi din ficat produsă de alte cauze decât cele legate de alcool.
Cum poate fi diagnosticat ficatul gras non-alcoolic
Prima, cea mai simplă și cost effective investigație este ecografia abdominală, care are scopul de a detecta gradul de grăsime acumulată în ficat. Ecografia abdominală este una dintre cele mai utilizate modalități imagistice pentru a diagnostica boala ficatului gras non-alcoolic (NAFLD).
Examenul ecografic, efectuat de un medic, presupune plasarea unei sonde (numită transductor) pe abdomenul pacientului. Transductorul are rolul de a emite unde sonore în corpul pacientului, acestea fiind reflectate înapoi și transformate ulterior în imagini.
Pentru a evalua starea ficatului se vor căuta caracteristicile ecografice ale NAFLD, cum ar fi creșterea difuză a ecogenicității hepatice (ficatul arată mai luminos în imagine decât este în mod normal), reducerea difuză a penetrării ultrasunetelor prin ficat sau dilatarea venelor hepatice. Se mai pot observa, de asemenea, semne de fibroză sau chisturi hepatice.
Ecografia abdominală poate detecta doar stadiile avansate ale bolii ficatului gras non-alcoolic și nu poate face o distincție precisă între diferitele tipuri ale afecțiunii.
Analizele de sânge sunt, de asemenea, foarte utile în diagnosticul bolii ficatului gras non-alcoolic (NAFLD). Acestea oferă informații despre starea de sănătate a ficatului și a altor organe importante, precum și despre nivelul de grăsime din sânge.
Pentru diagnosticul bolii ficatului gras non-alcoolic se pot cere analizele de sânge precum enzimele hepatice (AST și ALT). Acestea se găsesc în sânge când celulele hepatice sunt deteriorate sau distruse. Nivelurile crescute de AST și ALT pot indica prezența NAFLD, dar nu sunt suficiente pentru a face un diagnostic precis.
În cazul în care boala este în stadii avansate de fibroză, medicii recomandă și biopsia hepatica, mai exact prelevarea unei probe mici de țesut hepatic sub anestezie locală. Această probă poate fi analizată în laborator pentru a detecta gradul de inflamație, fibroză sau alte modificări ale țesutului hepatic.
Acest articol face parte din campania de educare privind sănătatea ficatului și a bolii ficatului gras non-alcoolic susținută de către Sanofi.
www.4liver.ro
Etichete: ficat,
Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.
