(P) Unul dintre cele mai îndrăgite parfumuri Lenor revine în ediție limitată, odată cu aniversarea a 25 de ani în România

62252051
StirilePROTV

Parfumul are puterea de a ne purta chiar și spre cele mai îndepărtate amintiri. 

 

În universul memoriei noastre, deținem darul călătoriei în timp, prin care chiar și cea mai subtilă adiere a unui anumit parfum ne poate purta înapoi, într-o zi anume, într-un moment care s-a întipărit în noi, precum notele de parfum pe o pânză.

 

Aroma inconfundabilă a parfumului Lenor care ne-a învăluit casele acum 25 de ani, se întoarce în ediție limitată să ne bucure simțurile încă o dată, acum cu catifelare pe bază de plante și într-un ambalaj reciclat și reciclabil. Inspirat de adierea proaspătă de primăvară, parfumul emblematic Lenor ne invită să devenim nostalgici și să ne amintim cu drag de momentele în care am fost răsfățați de așternuturile moi, de hainele luate în grabă dimineața sau de pătura moale care ne aștepta mereu pe canapea.

Lenor a fost lansat ca parte din portofoliul Procter & Gamble în anul 1963 și încă de atunci continuă să le ofere consumatorilor săi cea mai bună îngrijire a țesăturilor, precum și o prospețime de lungă durată. Parfumurile Lenor au învăluit mai apoi și România, devenind rapid un brand nelipsit din casele românilor.

În 1998, Lenor a fost primul brand de balsam de rufe care a introdus tehnologia Scent Bubbles. Această inovație permite parfumului să fie încapsulat în bule mici depozitate pe haine în ultima etapă a ciclului de spălare. Cu fiecare mișcare a corpului, aceste bule se sparg și eliberează prospețime care durează mai mult și mai mult.

Încă de atunci, brandul continuă să inoveze pentru a le oferi consumatorilor o experiență senzorială unică. Parfumurile Lenor oferă momente de prospețime intensă cu fiecare atingere a țesăturilor, prelungindu-le, totodată durata de viață. Balsamul ajută fibrele să devină catifelate la atingere și confortabile. În plus, reduce apariția cutelor, face mai ușor călcatul hainelor și diminuează efectul static, protejând țesăturile împotriva deteriorării.

„Ne-am angajat să îmbunătățim viața consumatorilor noștri realizând produse de înaltă calitate, și înțelegem, de asemenea, că avem responsabilitatea de a proteja mediul înconjurător. Prin urmare, explorăm continuu domenii în care putem face diferența. Odată cu marcarea acestui eveniment de sărbătoare, ne dorim ca relansarea primului balsam Lenor pe piața din România, să le aducă românilor amintiri plăcute și prospețimea pe care au simțit-o acum 25 de ani.”, a spus Răzvan Resmeriță, Director de Comunicare Fabric Care Europa de Sud-Est, în cadrul P&G.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62251866
(P) MEREUAVANTAJOS – un nou concept dm care promite prețuri avantajoase, de durată, în România

Compania dm drogerie markt România a introdus, începând cu data de 1 aprilie 2022, conceptul MEREUAVANTAJOS, cu scopul de a lansa noi tendințe de calitate pe piața internă, care vor aduce beneficii pe termen lung. 

62251308
(P) Brandul de produse cosmetice Sesderma, lider în îngrijirea pielii îmbătrânite

În ziua de azi, oamenii sunt interesați de noile metode de reducere a semnelor de îmbătrânire.

62251142
(P) Cât de ușor poți paria de pe telefon?

Pariurile sportive online au devenit foarte atrăgătoare pentru pariorii din întreaga lume. Acest lucru se datorează multiplelor avantaje pe care le aduc pariurile online.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.