(P) Ce este splenomegalia, cum se tratează și cum o previi

62154142

Splina este un organ localizat în partea superioară a abdomenului, sub coastele din partea stângă, și care are roluri clare: reciclează fierul din hemoglobină, descompune cheagurile mici de sânge și păstrează o rezervă de sânge, mobilizabilă la nevoie.

De asemenea, splina este importantă în lupta împotriva infecțiilor, pentru că este sursa unor celule imune, și anume a limfocitelor B și T.

Splenomegalia reprezintă o afecțiune caracterizată de mărirea în volum a splinei. Boala poate apărea dintr-o mulțime de cauze și, de obicei, nu produce simptome. Află mai multe despre splenomegalie și despre metodele de tratament.

Cauzele splenomegaliei

 

Splenomegalia poate fi cauzată de diferite boli și infecții. Printre acestea:

► Infecții: malaria, mononucleoza, sifilis, endocardita.

► Afecțiuni hepatice (cum ar fi ciroza)

► Anemia hemolitică

► Unele tipuri de cancer (leucemie, limfom)

► Tulburări metabolice

► Prezența unui cheag de sânge la nivelul venelor splinei sau o presiune în aceste vene.

Simptomele splenomegaliei

 

De cele mai multe ori, splenomegalia nu produce simptome. Însă, în unele cazuri, suferindul se plânge de oboseală, infecții frecvente, senzația de balonare și de presiune asupra stomacului, anemie sau durerea de splină. Splenomegalia se poate complica, însă, cu o infecție, din cauza reducerii celulelor albe și roșii. De asemenea, o posibilă complicație este ruptura de splină, care poate produce hemoragie internă.

Metode de tratament

 

Tratamentul adecvat este ales după ce medicul a stabilit diagnosticul. Acesta presupune un examen fizic, în cadrul căruia medicul palpează abdomenul superior și poate simți splina mărită. De asemenea, poate fi nevoie de teste pentru măsurarea celulelor sângelui, de o ecografie abdominală, de un examen CT sau RMN. După stabilirea diagnosticului, pot fi efectuate și alte tipuri de investigații, pentru identificarea afecțiunii care a cauzat, de fapt, splenomegalia. După toate aceste investigații, medicul decide ce are de făcut. Nu există un tratament specific pentru splenomegalie, însă, este importantă identificarea cauzei, pentru că tratamentul are această țintă. Prin tratarea cauzei, se tratează și splenomegalia.

Dacă splenomegalia este într-un stadiu sever, și poate cauza complicații grave, poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea splinei. De asemenea, în cazul în care cauza nu poate fi identificată sau tratamentul nu are efect, se poate apela la chirurgie. Poți duce o viață normală și fără splină. Totuși, îndepărtarea splinei poate crește riscul de infecții. Acest risc poate fi scăzut cu ajutorul vaccinărilor. În plus, este important să mergi la medic la primele semne ale unei infecții, cum ar fi febra, pentru a fi tratată timpuriu. 

Prevenire

 

Splenomegalia poate fi ținută la distanță dacă previi afecțiunile care o pot cauza. Spre exemplu, pentru prevenirea cirozei hepatice, este nevoie de evitarea abuzului de alcool. Pentru prevenirea unor infecții, cum ar fi malaria, evită călătoriile în zonele în care această boală este frecventă. Un stil de viață sănătos (alimentație echilibrată, sport, stare de nefumător) este util pentru prevenirea multor boli, inclusiv a cancerelor.

Bineînțeles, consultul medical de rutină este o altă metodă prin care poți preveni splenomegalia. Investigațiile de rutină pot ajuta la depistarea unor boli în stadii incipiente care nu provoacă simptome. Tratamentul timpuriu al acestor afecțiuni ajută la prevenirea complicațiilor, cum ar fi splenomegalia.

Dacă suferi de splenomegalie, este important să nu practici sporturi de contact și să porți centura de siguranță în mașină. În acest mod, previi ruptura de splină.

În concluzie, splenomegalia este o complicație a altor afecțiuni, iar tratamentul vizează afecțiunile de la bază. Mergi la medic anual pentru investigațiile de rutină, pentru a putea preveni splenomegalia.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62154141
(P) Cum și când se consumă corect fructele

Fructele sunt alimente sănătoase care oferă organismului mulți nutrienți benefici, începând de la fibre alimentare și până la vitamine și minerale.

62153796
(P) Cum alegem o maşină de tăiat gresie şi faianţă

Maşina de tăiat gresie şi faianţă este o unealtă de bază pentru specialiştii care se ocupă de amenajări interioare şi exterioare.

62153791
(P) Măşti antibacteriene şi antivirale de cea mai bună calitate la ziga.ro

Ziga.ro vine în întâmpinarea clienţilor cu un produs special, de calitate superioară, care oferă protecţie 99.9% împotriva virusului COVID-19.

Recomandări
Carfil 2
Pază cu drone la fabrica de armament Carfil, după sabotajul rusesc. Ce măsuri de securitate sunt pregătite

Producătorul de tehnică militară Carfil, din Brașov, își sporește măsurile de securitate în special în zona în care fabrică muniție. Iar paza obiectivelor va fi asigurată și cu drone.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Ministrul Transporturilor a venit cu precizări

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.