(P) Care este rolul cărților senzoriale de la Papa Bebe în dezvoltarea copilului

62243841

Poate că ai auzit de foarte multe ori vorbindu-se de cărțile senzoriale. Acestea sunt cărți cu activități pentru copii și reprezintă o alternativă excelentă pentru cărțile clasice.

Sunt realizate 90% din fetru sau din bumbac și dețin diferite accesorii precum: mărgele, nasturi, șireturi, capse, fire de lână, cleștișori sau clame. Aceste tipuri cărți sunt potrivite pentru copii cu vârste cuprinse între câteva luni și 6-7 ani.

O carte senzoriala este un produs aparte de care orice copil se va bucura cu adevărat.

Cui i se adresează cărțile senzoriale?

Cărțile senzoriale sunt produse concepute special pentru copii pe anumite categorii de vârste. O carte senzorială pentru bebeluși va avea mai puține activități, dar va fi plină de texturi, culori și diferite forme, astfel încât cel mic să își dezvolte anumite abilități mult mai ușor. O carte senzorială pentru un copil de 2 ani va abunda în activități, astfel încât acesta să le poată învăța mai ușor.

Scopul acestor cărți este acela de a ține copilul ocupat, dar în același timp să îl învețe lucrurile utile din viața de zi cu zi.

Care este rolul cărților senzoriale în dezvoltarea copilului?

● Stimulare senzorială

Cartea senzorială este cea care poate ajuta copilul cu vârsta de peste 3-4 luni să se familiarizeze cu materiale și texturi variate, mai exact, să distingă mai ușor culori și forme diferite.

● Stimularea limbajului și a comunicării

Cartea senzorială stimulează limbajul și îmbogățirea vocabularului cu diverse noțiuni din anumite categorii. Un alt mare beneficiu pe care acest tip de carte îl oferă este stimularea dorinței de comunicare.

● Dezvoltare cognitivă

Activitățile care sunt prezente în cărțile senzoriale formează și dezvoltă noi concepte. În funcție de modul în care cartea este personalizată, copilul poate învăța mai ușor schema corporală dar și noțiuni de spațialitate precum: sus, jos, stânga, dreapta, în față sau în spate. Copilul mai poate învăța mai ușor culorile, cifrele, formele geometrice, anotimpurile, zilele săptămânii sau operații matematice.

● Dezvoltarea coordonării și a motricității

O carte senzoriala precum cea prezentă pe papabebe.ro poate ajuta la capacitatea de mânuire a obiectelor mici și ajută foarte mult la dezvoltarea musculaturii degetelor.

● Ajută copilul să se relaxeze

Cărțile senzoriale sunt produsele pe care cei mici le pot utiliza încă de la vârste fragede. Acestea reprezintă o alternativă mai interesantă la jucăriile clasice. Cel mic se va putea relaxa mai ușor dacă are o activitate care să îl țină ocupat, dar și de pe urma căreia să poată învăța lucruri noi.

Distracția și învățatul sunt la ordinea zilei cu ajutorul cărților senzoriale de la Papa Bebe

Cartea senzorială poate fi luată în orice călătorie, astfel încât cel mic să aibă parte de o activitate interesantă și de pe urma căreia să poată învăța.

Cartea senzorială Piqipi model cățeluș este cea care îl poate ajuta pe cel mic să își exerseze abilitățile de ordonare, poziționare, dar și verificare. Aceasta este dotată cu un mâner, ceea ce o face să fie mai ușor de transportat și, în același timp, îi conferă și un design interesant.

Date de contact:

0755 161 298

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62243840
(P) De 8 martie fă-ți programări la salon cu Stailer!

Cât de curând se apropie Ziua Internațională a Femeii. Fie că ai organizat o petrecere cu prietenele tale sau stai acasă, un lucru este cert - astăzi este ziua în care trebuie să te răsfeți extra. Nu că în altele nu ai face-o.

62243835
(P) 6 motive pentru care să apelezi la serviciile unei firme de tractări auto

Probabil că primul gând care le vine în minte șoferilor, în momentul în care se confruntă cu o defecțiune la autovehicul, este „eu pe cine să sun să mă ajute?”.

62242930
(P) Yachtcoin - O echipă de tineri brașoveni a captat atenția industriei maritime la nivel mondial

Din Brașov vine digitalizarea pieței maritime la nivel mondial. Yachtcoin (YHT) este noua criptomonedă care se adresează transportului maritim și cumpărătorilor de iahturi și alte ambarcațiuni.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.