Aceştia se află în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea autorităţilor administraţiei publice locale din 18 judeţe. De asemenea, a fost aprobată ocuparea posturilor vacante din cadrul acestor operatori economici. Totodată, Guvernul a aprobat creşterea numărului de personal şi a cheltuielilor de natură salarială aferente, ca urmare a dezvoltării activităţii.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, actul normativ era necesar întrucât operatorii economici vizaţi desfăşoară activităţi esenţiale în domenii precum servicii comunitare de utilităţi publice, transport public local, alimentare cu apă, canalizare, salubrizare, administrarea domeniului public, energie termică, administrarea parcurilor publice, servicii edilitar-gospodăreşti şi alte activităţi de interes public local.
”În cazul acestor operatori, continuitatea activităţii este direct legată de capacitatea de a asigura personalul necesar pentru prestarea serviciilor publice, pentru respectarea obligaţiilor contractuale asumate şi pentru realizarea activităţilor delegate ori atribuite de autorităţile administraţiei publice locale”, precizează comunicatul.
Cuantumul acestor cheltuieli este de 22.942.218 lei, din care 5.062.675 de lei reprezintă majorări salariale pentru 16 operatori, 4.390.593 de lei sunt cheltuieli aferente celor 103 posturi vacante (în cazul a 13 operatori), iar 13.488.948 de lei reprezintă cheltuieli aferente pentru 380 de posturi nou-înfiinţate.
Prin urmare, majorările salariale reprezintă doar o parte din suma totală, cea mai mare parte a cheltuielilor fiind aferentă posturilor vacante și posturilor nou-înființate.