Un artist uriaş care i-a fost model şi inspiraţie. Povestea lui Serge Celebidachi
Serge Celebidachi, regizorul filmului ”Octav”, considerat pelicula anului trecut, a spus de multe ori prin munca lui şi povestea marelui dirijor Sergiu Celibidache, un gigant al muzicii clasice.
Un român simbol al ultimilor 100 de ani care deşi a emigrat a dus România cu el peste tot în lume. Fiul său recunoaşte că uneori numele e prea greu, dar a învăţat să transforme totul în artă.
Octav a fost filmul anului trecut. 60.000 de privitori şi peste 100 de premii în festivaluri. Îl semnează Serge Celebidachi şi astfel îşi face debutul în filmul de lung metraj în forţă.
Octav este o întoarcere în trecut a unui bătrân venit de departe, după 50 de ani, să se vindece în casa copilăriei.
Serge Celibidachi: ”L-am scris cu moara asta în cap. Când se plimbă prin casă, descrieriile sunt de aici. S-a născut aici ideea.”
La moară, într-un sat din Franţa, l-am întâlnit şi noi. În casa cumpărată de tatăl său, marele dirijor Sergiu Celibidache.
În casa de la moară, decorul în care Serge a gândit filmul Octav, regăsim România marelui dirijor. Sergiu Celibidache s-a născut în 1912 în Roman, într-o familie înstărită. În primii ani n-a vorbit deloc, dar în şcoală a dovedit o inteligenţă sclipitoare.
Tatăl său, ofiţer de cavalerie şi prefect al regiunii, visa pentru el o carieră politică. După liceu, la insistenţele lui, face matematică şi filosofie la Universitatea Bucureşti. Renunţă însă când îşi dă seama că vrea să facă muzica.
Serge Celibidachi: ”Tatăl lui se aştepta să facă o carieră poitică pentru ţară şi când a spus că vrea muzică l-a dat afară.”
La 18 ani se rupe definitiv de părinţi cu care nu va mai vorbi niciodată. Un gest extrem pe care-l ia ca să-şi urmeze propriul destin.
În Capitală deschide o şcoală de dans timp în care trimite la Berlin primele sale compoziţii. E chemat în Germania să-şi aprofundeze studiile aşa că la 24 de ani părăseşte România. Se înscrie la Academia de Muzică din Berlin şi în paralel participa la cursuri de psihologie şi metafizica.
La numai 33 de ani preia conducerea orchestrei Filarmonice din Berlin la cârmă căreia va sta 7 ani. Este nevoit să o părăsească şi porneşte prin lume să susţină concerte. În Argentina o cunoaşte pe Ioana, o pictoriţă românca stabilită la Bueno Saires care fugise ilegal din ţară.
S-au căsătorit, iar la 56 de ani marele dirijor devine tata. Deşi talentat la muzică, fiul, Serge, a înţeles imediat că nu asta trebuie să fie drumul lui.
După liceu a plecat la America unde a studiat film la Indiana Univesity. Acolo îl cunoaşte pe James, cel ce avea să-i devină cel mai bun prieten şi cu care va scrie încă din studenţie scenariul filmului Octav.
Scenariul ajunge şi în mâinile tatălui, Sergiu Celibidache, care se regăseşte în personajul principal. Un bătrân dezrădăcinat care se întoarce în ţară. Îi era dor de România. Una din camerele casei era decorată cu piese tradiţionale.
În grădina casei de la moară era deseori vizitat de călugări. Şi-a recreat România în casa de la ţară din Franţa, unde se retrăgea ca să compună.
S-a stins în 1996, la 86 de ani. Pentru Serge momentul plecării tatălui a fost devastator.
La scurt timp de la moartea lui, Serge a venit în România ca să vorbească ţării despre tatăl său. Infiinteaza Fundaţia ce-i poartă numele şi organizeaza evenimente în memoria lui. Din acel moment se implica în mai multe proiecte care îl solicită să revină în România. Unul dintre ele avea să i-o aducă drept partener pe Adela Vranceanu.
Nouă ani mai târziu deveneau un cuplu, iar anul trecut părinţi pentru prima dată. O altă fetiţă e pe drum. Serge mai are cinci copii dintr-o relaţie anterioară care trăiesc cu mama lor la Londra.
Adela a găsit finanţare, ea s-a ocupat de aproape tot ce era nevoie. Inclusiv să-l convingă pe director de imagine care a semnat pelicula Cinema Paradiso, deţinător de Oscar, Blasco Giurato.
Filmul Octav a adus pe set o distribuţie incredibilă: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc sau Andi Vasluianu. Decorul reproduce fidel tablouri din copilăria lui Serge din Franţa. Din casă de la Moară.
Prin filmul sau, Serge şi-a adus tatăl oarecum acasă. Nu şi-a propus să facă un film despre el, dar îl regăseşti pe marele dirijor în simboluri. A fugit de umbra tatălui pentru că într-un final să accepte că poate ieşi din ea vorbind prin arta lui.
Următorul film, care a primit deja o parte din finanţare, este despre viaţa lui Sergiu Celibidache şi se numeşte "Cratava galbenă".
Filmul se construieşte în jurul momentului în care Sergiu se rupe definitiv de familie şi spune povestea unui gigant al muzicii clasice despre care încă vorbeşte o lume întreagă.
Serge e la rândul lui un artist care priveşte cu smerenie spre viaţa fabuloasă pe care a trăit-o lângă un uriaş, iar azi simte că viitorul e o orchestră pe care el însuşi o dirijează. Serge Celebidachi îşi scrie propria poveste prin filmele pe care le face.
Cravata galbenă e un omagiu adus unui mare artist roman care a scris în istoria ultimilor 100 de ani, dar este şi semnătura pe care regizorul Celebidachi o pune pe viitorul ţării care i-a devenit acasă.
