OPINIE Rareș Năstase: Sistemul românesc de educație are nevoie de măsuri coerente, prin care școala să devină mai prietenoasă
Când modelul nu vine de acasă, ar trebui să apară la școală. Când însă copilul nu mai ajunge la școală, atunci știi că viitorul comunității, al societății, e compromis. Eșuat.
ROMÂNIA EȘUATĂ are și dezinteres pentru educație și enclave de sărăcie dar și corupție și o scară a valorilor inversată. Are și un sistem care nu mai permite copiilor să se înscrie la școală, dar și un haos al reformelor, din care nimeni nu mai înțelege nimic. Are și o atitudine generalizată de a ignora o problemă majoră, care na afectează pe toți, pentru că își va produce efectele, în timp.
E rețeta ideală pentru a menține abandonul școlar, la cote ridicate.
Sistemul românesc de educație are nevoie de măsuri coerente, prin care școala să devină mai prietenoasă. Societatea românească trebuie să acorde toată atenția comunităților vulnerabile. Trebuie să existe o coordonare între școală, autorități locale și asociațiile de voluntari. Mai ales că voluntarii dovedesc că au soluții, acolo unde statul eșuează și practice ne abandonează pe toți. Copiii nu trebuie să renunțe la școală!
România eșuată încă are o vastă rețea de drumuri de pământ și noroi, pe care accesul la clasă e mult îngreunat, dar are o și mai vastă rețea de corupție și interese, care anulează viziunea și risipește, de ani de zile, fondurile care să dezvolte comunitatea.
Se spune că e nevoie de un sat întreg, ca să crească un copil. Să îl educe. Dar ce te faci când satul începe să fie abandonat. Să aibă hoți, de pază, la cămară și la visterie. Un loc în care cei prinși la furat nu pățesc nimic, cei care nu vor să aibă de a face cu școlarizarea ajung să le dea peste nas celor ce vor să studieze. În care bunul simț e anulat prin proastă creștere. Prin minciună și incultură. În care accesul la o carte e imposibil, în care 9 din 10 români nu citesc o carte, în care analfabetismul funcțional îngrijorător, poate mai îngrijorător decât cel clasic.
E rețeta ideală pentru a menține o societate la nivelul de jos, pentru ca oamenii să fie mai ușor de manipulat.
Problema renunțării la școală nu mai trebuie privită doar la nivel macro, ci mai ales prin măsuri adaptate la specificul fiecărei zone vulnerabile în parte. Trebuie să existe o viziune, nu doar tot încercăm să dregem busuiocul, cu bani europeni, cheltuiți anapoda, în numele copiilor. Mereu părem că ne trezim în al 12-lea ceas, dar și atunci …doar părem. Nu poți dezvolta o societate, nu putem evolua ca națiune, doar cu măsuri luate pe genunchi, în pripă, și mai degraba cu gândul la parandărăt și șpăgi, decât la reușita proiectelor. Cu oameni puși politic pe funcții și nu pe criteriul competențelor.Cu scandaluri interminabile și dosare penale ținute la sertar. Pentru că da, un dosar penal ținut la sertar ajunge să influențeze abandonul școlar, dacă viza fapte de corupție care au ținut pe loc o comunitate și au păgubit-o.
Sistemul românesc de educație are nevoie de măsuri coerente, prin care școala să devină mai prietenoasă. Societatea românească trebuie să acorde toată atenția comunităților vulnerabile. Trebuie să existe o coordonare între școală, autorități locale și asociațiile de voluntari. Copiii, fie că sunt mame minore sau băieți trimiși la muncă ori să aibă grijă de frați, nu trebuie lăsați să renunțe la școală.
Și ar mai fi un aspect, de care nu se ține cont : cât timp vom avea abandon școlar, drumuri cu noroi și copii desculți, plecați la muncă, în loc să fie la ore, ne vom amăgi dacă vom crede că ne așezăm, de pe poziții de egalitate, la masa europeană a discuțiilor, alături de alte state în care educația e pe loc fruntaș. Nimeni nu ne va vedea vreodată cu ochi buni, dacă va ști că suntem aceia care ne tăiem singuri creanga de sub picioare și ne tot prefecționăm, de ani de zile, la treaba asta...
