Apropiații unuia dintre cei mai puternici oameni din România și-au cesionat afacerile albanezilor, chiar sub ochii statului

×
Codul embed a fost copiat

„Rețeaua Albanezu”, partea a III-a. Iulian Dumitrescu a fost un om de afaceri controversat şi astăzi este unul dintre cei mai puternici politicieni din România, chiar dacă încearcă să rămână discret în faţa publicului.

Oameni apropiaţi lui şi-au cesionat afacerile albanezilor sub ochii neputincioşi ai statului, iar instituţiile de control par paralizate sub influenţa reţelei de putere din spatele politicianului care conduce Prahova.

Omega Pro Construction are datorii de peste 2,5 milioane la finanţele Ilfov, a fost băgată în insolvență, trecută pe numele albanezilor şi datoria rămasă în cârca statului. Firma a fost înfiinţată în 2011 de o doamnă, tot din Gornet Prahova, dar mutată în Ilfov. Angelica-Marilena Lambrea. Compania a trecut prin schimbări succesive de acţionariat, dar a avut şi aporturi de capital greu de justificat pentru o firmă cu datorii. Organele statului nu şi-au pus întrebări dacă acolo nu avem de-a face cu o spălare de bani, sau cu transmiterea fictivă a participaţiilor companiei.

Şi în Moravia Construct Invest se întâmplă acelaşi lucru şi cam aceleaşi personaje. Firme diferite intră în acţionariat şi ies, ca până la urma societăţile să fie încredinţate albanezilor. Lui Gazzuli Lin. Angelica-Marilena Lambrea este sora preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, prim-vicepreședintele PNL, Iulian Dumitrescu.

Tot în aceste firme apare şi soţul Angelicăi Lambrea, Daniel Lambrea, dar şi Vasile Viorel Grigore, partener în mai multe firme de construcţii cu politicianul.

Citește și
albania
În România trăiesc aproximativ 10.000 de albanezi. Care este însă cifra oficială

Omega Pro Construction a fost trecută unui alt consătean din Gornet, Stănescu Cristinel Nicolae, care face tranzacţii ciudate de capital social cu milioane de lei, deşi are o declaraţie de avere din aceiaşi perioadă în care nu prea are nimic.

Astăzi, Stănescu apare ca referent la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova. O firmă falită are aporturi de capital de 9 milioane 650 de mii de lei, şi ANAF-ul nu o întreabă nimic.

Am încercat în repetate rânduri să vorbim cu prim vicepresedintele PNL pentru mediul de afaceri.

Iulian Dumitrescu, președinte CJ Prahova: „Există o reţea de firme care au fost cesionate unor cetăţeni albanezi. Aceste firme având de-a lungul timpului probleme”.

Reporter: Întrebarea era dacă dvs sunteţi beneficiarul acestei reţele?

Președinte CJ Prahova: „Nu, dar de ce mă întrebaţi pe mine? Daţi-mi un exemplu!”

Reporter: Zalex.

Președinte CJ Prahova: „Ce înseamnă apropiaţi de-ai mei?”

Reporter: Doamna Lambrea, vă este rudă?

Președinte CJ Prahova: „Mdaaa...”

Reporter: Cristinel Stănescu...

Președinte CJ Prahova: „Ştiţi cum mă cheamă pe mine?”

Reporter: Dumitrescu!

Președinte CJ Prahova: „Şi ce treabă am eu?”

Reporter: Aţi fost în aceste firme...Şi încă o dată, soţii Lambrea, vă sunt apropiaţi, sunt cei care au cesionat firmele albanezilor.

Președinte CJ Prahova: „Domnu', poate sunt apropiaţi de dvs, eu n-am de unde să ştiu...”

Reporter: E sora dvs... Dvs vorbiţi cu Iulian Dumitrescu, nu cu Lambrea. Domnul Cristinel Stănescu a fost referent la cabinetul dvs, şef de balastieră... Nu-i apropiat de dvs?

Președinte CJ Prahova: „Nu, nu”.

Altă firmă în faliment cu mari datorii la finanţe care a fost trecută pe numele unui albanez este Carson Construction. Numele iniţial al companiei a fost Omega Fish şi îi avea ca acţionari pe Iulian Dumitrescu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova şi partenerul său, Grigore Vasile Viorel.

Firma trece prin schimbări succesive de nume şi de acţionari, Iulian Dumitrescu cesionează acţiunile surorii sale, Angelica Lambrea. Ulterior în firmă ca asociat apare aceiaşi Omega Construction şi Stănescu Cristinel Nicolae, dar şi alte firme controlate de acelaşi grup cu aporturi de capital de milioane de euro.

Într-un final, acţiunile sunt cesionate lui Nikolli Armando, un muncitor în construcţii din Albania, care se presupune că ar fi plătit 18 milioane de lei. La el ar fi ajuns firma Carson, fosta Omega Fish, fosta EURO DG TRANSPORT.

Armando Nikolli:Singura legătură e că eu am fost în România să mă distrez, doar o săptămână, am fost și m-am întors în Albania. Am fost la un hotel care se numea Rin Grand Hotel. Hotelul la care am predat pașapoartele, am semnat hârtiile de a sta acolo, am mâncat și semnat hârtii pentru consumație. Ce dracu' de firme, zici omule? Nu există firme! Dacă aș fi avut firme, bani...nu aș fi stat la discuție cu tine aici”.

Armando nu ştie că e patron, dar îşi aminteşte că în urmă cu câţiva ani a fost într-o vacanţă plătită de un prieten în România. Paşaportul ar fi rămas la recepţia hotelului, iar el susţine că a semnat doar facturi pentru mâncare şi băutură.

Jurnalistul albanez reuşeşte să afle un nume - Gjoni Besnik.

Besnik a fost reţinut de DIICOT în 2009 pentru trafic de migranţi albanezi şi a fost condamnat în România la trei ani cu executare. Dar se pare că şi-a continuat operaţiunile în România.

Carson Construction are astăzi datorii de peste 3 milioane şi jumătate de lei, mare parte la finanţele publice. Pe declaraţia de avere a lui Iulian Dumitrescu din 2012 apare vânzarea unui apartament către Cristian Ene. Acesta a cesionat o firmă cu un capital de milioane de euro, Zalex Construction, către Frani Rrok, tot din Lezhe. Iulian Dumitrescu a fost directorul general al companiei puse numele albanezului.

În declaraţia politicianului din 2018 apare un împrumut substanţial de la sora sa, dar şi 180 de mii de euro de la Dan Dunăreanu. O persoană cu acelaşi nume a fondat firma D&D Moldo Best Construct, pe care a cesionat-o prin aceeaşi metodă albanezilor din Lezhe.

Iulian Dumitrescu, președinte CJ Prahova: „Ce treabă am eu cu albanezii?”

Reporter: Cristian Ene, i-aţi vândut un apartament la un moment dat.

Președinte CJ Prahova: „O maşină sau un apartament?

Reporter: Un apartament. Daniel Dunăreanu? Aţi împrumutat bani de la dumnealui, Angelica Lambrea, aţi împrumutat bani de la dumneai.

Președinte CJ Prahova: „Dvs aveţi treabă cu mine sau...”

Reporter: Sunt persoanele care au cesionat firme albanezilor...

Președinte CJ Prahova: „Şi ce treabă am eu?”

Reporter: Nu sunteţi beneficiarul acestei reţele? Şi aceşti bani nu vin dintr-o sursă neclară?

Președinte CJ Prahova: „Să-mi spuneţi dacă găsiţi vreun albanez... Am fost vreodată în Albania, dvs m-aţi văzut?!”

Bucegi Management, altă firmă în care Iulian Dumitrescu a fost acţionar, a fost trecută pe numele altui albanez. Acesta nu vrea să fie filmat, ocupa o funcţie de consilier şi în urmă cu câţiva ani a fost implicat într-un schimb de focuri şi acuzat de deţinere ilegală de arme.

Multe dintre aceste firme au în comun apropiaţii lui Iulian Dumitrescu - membri familiei sau foşti asociaţi. Acestea funcţionează asemănător, îşi schimbă numele, adresele şi proprietarii în mod repetat pentru a se pierde urma beneficiarilor. Tranzacţiile sunt făcute succesiv, între 2012 şi 2017.

Comisar Claudiu Enache, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice: „Avem o anchetă în curs, investigăm albanezii”.

Astăzi, legat de rețeaua albaneză, IGPR spune că nu poate furniza informaţii dintr-o anchetă penală în curs. Prim-vicepresedintele PNL este cunoscut în partid ca un om bogat şi influent.

Iulian Dumitrescu, președinte CJ Prahova: „Eu sunt senator din 2012 şi de atunci am încercat să fac lucruri în asta”.

Reporter: În asta, în ce?

Președinte CJ Prahova: „În viaţa asta politică. Ce am făcut înainte de 2012 nici nu vreau să vă răspund, pentru că este treaba mea”.

Primarul Ploieștiului a fost partener la alegeri şi în partid cu Iulian Dumitrescu cu care a intrat în colizune.

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Unul dintre lucrurile care au determinat aceste discuţii între noi au fost determinate de patrimoniul oraşului. Mie nu mi se pare normal să pierdem din patrimoniu. Să dau 15 hectare de teren în care să mut o pepinieră în care nu ştiu dacă se face ceva. În august se fac doi ani de zile în care nu avem nici măcar un SF şi nu suntem nici măcar despăgubiţi pe terenul nostru. 15 hectare de teren în zona de nord a oraşului, foarte pretabile pentru dezvoltări imobiliare”.

Şi pentru că primarul s-a opus planurilor lui Dumitrescu, Ploieştiul a trecut prin câteva crize.

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Am ţinut-o într-un lanţ şi cu mâna pe inimă pare că fost un scenariu în sensul ăsta”.

Reporter: Un scenariu creat de cine?

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Un scenariu creat de ceea ce înseamnă conducerea judeţului. Paştele din 2021 pe care nu doresc să mi-l amintesc în care problema salubrităţii ajunsese la nişte cote de neimaginat, la nivelul munţilor de gunoaie neridicaţi”.

Şicanele au venit din partea Consiliului Judeţean.

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Înşelată este populaţia Prahovei şi lucrul acesta ar trebui să dea de gândit domnului preşedinte. Ploieştenii, iertaţi-mi expresia neacademică, s-au prins. Ploieştenii nu au avut trei luni de zile apă caldă: august, septembrie, octombrie 2022. Nu am avut nicio instalaţie. Noi ca Primărie, ca şi Consiliu Local. La ce să ardem gazul ăla, la ce?”

După ce a muls bugetul judeţului Călăraşi, fostul senator a devenit preşedintele judeţului natal. Şi nu i-a uitat pe cei care l-au sprijinit în Călăraşi. Mihai Polițianu este deputat independent în Prahova.

Mihai Polițianu, deputat independent Prahova: „Tot ceea ce înseamnă grupare decizională la nivelul judeţului Prahova este gruparea provenită din Călăraşi. Sunt clar oamenii de încredere cu care a făcut business la Călăraşi, pe care i-a transplantat în judeţul Prahova”.

Marian Iorga a condus Poliţia judeţului Călăraşi până la începutul anului 2020, când a fost detaşat pe funcţia de comandant al Poliţiei Prahova. A fost trimis de către DNA în judecată pentru luare de mită. Iorga s-a pensionat din MAI, iar în prezent ocupă funcţia de director suport logistic în cadrul HidroPrahova, operatorul regional de servicii publice pentru alimentare cu apă din judeţul Prahova.

Domnul Iorga, aflat în funcţie la Hidro Prahova, este trimis în judecată pentru luare de mită.

870 de milioane de euro este bugetul de investiţii de la Hidro Prahova. Fostul poliţist nu vrea să comenteze apariţia lui în antecamera reţelei de putere a lui Dumitrescu la Prahova. Gigi Giurcan, finul lui Dumitrescu, a fost şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Călăraşi, mai cunoscut ca Doi şi un sfert. S-a pensionat şi a fost înfipt consilier la Conpet, după ce fusese propus secretar de stat la MAI.

Activistul Valeriu Nicolae a urmărit evoluţia multor politicieni români şi s-a familiarizat cu modul în care aceştia vor să-şi ascundă trecutul.

Valeriu Nicolae, activist: „Gigi Giurcan, membru al CA Conpet. Da, plătit cu peste 180 de mii de lei pe an pentru câteva ore... 180 de mii de lei pe an, atâta primesc. A fost până de curând şi la RAR. Şi la RAR unde nu se primeşte chiar aşa, dar se primeşte ţeapăn, plus că omul are şi o pensie specială- tânăr pensionat. Are peste 100 de mii de lei. Normal, că omul munceşte. Fost şef la doi şi un sfert la Călăraşi, de unde e Dumitrescu”.

Soţia lui Gigi Giurcan este consilier judeţean la Călăraşi şi a fost şefa USR Călăraşi.

Iulian Dumitrescu: „Dacă aveţi vreo singură întrebare care privește judeţul Prahova. Întrebări punctuale, dacă sunt nişte prostii pe care dvs le spuneţi şi eu nu ştiu de unde le inventaţi n-aş vrea să vorbesc şi nici nu aş vrea să vorbesc cu dvs. Vă puteţi prezenta în campania electorală, nu eu trebuie să mă prezint, eu sunt aici. Dvs aţi susţinut ca prim-vicepresedinte al partidului de guvernare impunerea unor oameni în funcţii cheie în instituţii de putere”.

Reporter: Antifrauda, RAR, Conpet, Apele Romane, sunt apropiaţi de-ai dvs?

Iulian Dumitrescu: Nu ştiu la ce vă referiţi, mai concret...

Reporter: Gigi Giurcan, îl cunoaşteţi?

Iulian Dumitrescu: Dvs sunteţi aici să aflaţi ce proiecte am la Prahova...

Reporter: Cum a ajuns Gigi Giurcan dintr-un ofiţer MAI la Compet?

Valeriu Nicolae, activist: „Simplu. Prin nașul lui, altfel nu avea cum. Nașul lui devine tartore la Prahova şi fiind tartore la Prahova îşi poate numi oamenii”.

Gigi Giurcan, fost șef DGPI Călărași: „Eu înţeleg interesul dvs, eu înţeleg opinia fiecăruia. Fiecare îşi face meseria aşa cum consideră oportun”.

La Conpet e înghesuială mare cu oameni susţinuţi de Iulian Dumitrescu.

Polițianu: „La Conpet au fost numite trei doamne, în acelaşi timp pe funcţii de conducere. Mădălina Lupea, fost prefect, membru Pro România, Mădălina Marusi, membru USR, soţia secretarului general USR la nivel naţional, fostul senator George Marusi şi doamna Bianca Patrichi de la Partidul Naţional Liberal care a candidat pentru funcţia de senator al României”.

Valeriu Nicolae, activist: „Bianca Patrichi are un împrumut primit de la familia Lambrea. Iulian Dumitrescu, ca să vezi, era împrumutat de doamna asta, împrumutat ţeapăn. Şi doamna era împrumutată ţeapăn. Primarul de la Ploieşti, Andrei Volosevici, şi ăla m-a împrumutat de aceiaşi femeie”.

Decidenţii din instituţiile statului parcă sunt prinşi într-o pânză de păianjen.

Reporter: În 2020 pe declaraţia dvs de avere apare acolo un împrumut...

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Da”.

Reporter: Lambrea Angelica Marilena.

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Cine e?”

Reporter: Este sora dansului şi este o chestiune prin notar, act notarial.

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Aaaa, nu, vă spun eu, este vorba despre împrumutul când trebuia să depunem garanţia. Ştiţi că înainte de alegeri se depune o garanţie”.

Reporter: Dar o cunoşteaţi?

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Nu, am cunoscut-o atunci. Am fost bucuros că am făcut lucrul ăsta”.

Reporter: Dar de unde până unde vine o doamnă?

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Staţi aşa, eu v-am spus că până în 2021 am avut o relaţie ok cu partenerul cu care urma să candidăm. Sora m-a împrumutat cu nişte bani, cred că nu sunt singurul”.

Reporter: Asta nu creează şi o anumită obligaţie faţă de persoanele astea?

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „După cum vedeţi, eu n-am avut-o. Obligaţia mea sigură a fost să returnez banii”.

Valeriu Nicolae, activist: „Căsătorită cu Daniel Lambrea, pe care l-am găsit la un concurs dat pentru ANAF. În 2013 asta, da, un concurs pentru ANAF care trece la limita limitelor să se angajeze inspector Antifraudă. Ei doi, familia Lambrea, aveau vreo 11-12 firme. O mare parte au ajuns pe numele unor albanezi, au fost cesionate unor cetăţeni albanezi”.

Cel care îi semna contractele pe bani publici firmelor lui Iulian Dumitrescu la Călăraşi era Raducu Filipescu, cel care, de altfel, l-a şi susţinut să intre în politică.

Răducu Filipescu, fost președinte CS Călărași: „Aşa a vrut dumnealui”.

Astăzi îl consiliază pe Iulian Dumitrescu la Prahova. Dumitru Tudone, fostul secretar al Consiliului Judeţean Călărăși în perioada în care firmele controlate de Dumitrescu câştigau pe bandă rulantă, a fost impus pe lista de consilieri judeţeni la Prahova şi a ajuns vicepreşedintele consiliului într-un judeţ unde şi-a făcut mutaţie.

Undeva în Plopeni, într-un apartament de 40 de metri pătraţi, deţinut de primarul din Plopeni, locuiesc, au domiciliu în acte, președintele CJ Prahova şi vicepreşedintele CJ Prahova.

Reporter: Domnul preşedinte Dumitrescu mai locuieşte în apartamentul dvs?

Dragoș Niță, primar Plopeni, Prahova: „Adresa la noi, la mine”.

Reporter: Are adresa la dvs... Şi domnul Tudone?

Dragoș Niță, primar Plopeni, Prahova: Da...

Reporter: Dar locuiesc cu dvs?

Dragoș Niță, primar Plopeni, Prahova: „Eu am altă casă.”

Reporter: Deci dânşii locuiesc împreună?

Dragoș Niță, primar Plopeni, Prahova: „Asta nu e întrebare să răspund prin telefon”.

Reporter: Îmi răspundeți într-un interviu filmat?

Dragoș Nită, primar Plopeni, Prahova: „Nu!”

Reporter: De ce?

Dragoș Nită, primar Plopeni, Prahova: „Nu vreau...”

Valeriu Nicolae, activist: „Ghici unde lucrează fiul primarului de la Plopeni? La ANAF, mă. A fost angajat la ANAF. Te doare capul”.

Anna Maria Vasile a fost adusă administrator public la Prahova din Bucureşti, unde a colaborat cu primarul Negoiță în sectorul 3, sector în care firmele din grupul apropiat lui Dumitrescu au avut contracte substanţiale.

Dar nu doar la nivel local are Iulian Dumitrescu cunoştinţe bine înfipte. Fostul şef al Tribunalului Călăraşi, un alt tânăr pensionar milionar, a ajuns secretar de stat la Ministerul Justiţiei condus tot de un apropiat de-al lui Dumitrescu.

Polițianu: „Domnul Cătălin Predoiu a fost deputat de Călăraşi, a fost adus în judeţul Prahova, a candidat pe locul 1 pe lista de deputaţi. A candidat împreună pe aceiaşi listă, a candidat pe aceiaşi listă cu un condamnat cu trei ani şi suspendare, care a scăpat ulterior prin prescripţie”.

Suspiciunile planează asupra modului în care au fost aduşi funcţionari din ANAF şi au primit sprijin pentru funcţii de conducere. Cristian Popescu a fost prefect în Prahova între 2019 şi 2021.

Cristian Popescu, fost prefect Prahova: „M-am întors în ANAF unde sunt între colegi, şi aici vreau să stau”.

Reporter: Pot să vă întreb ce funcţie ocupaţi astăzi în ANAF, director TVA?

Cristian Popescu, fost prefect Prahova: „Director, da, director”.

Reporter: Îl cunoaşteţi pe dl Dumitrescu?

Cristian Popescu, fost prefect Prahova: „Da, îl cunosc”.

Reporter: Aţi fost sprijinit de dumnealui în funcţia de prefect?

Cristian Popescu, fost prefect Prahova: „Nu, nu vreau să fac parte din această încrengătură sau din această poveste pe care dvs vreţi să o prezentaţi”.

Reporter: În momentul în care ocupaţi o funcţie publică şi în momentul în care dvs şi astăzi sunteţi funcţionar al statului român, este normal să punem aceste întrebări.

Cristian Popescu, fost prefect Prahova: „Nu este normal să vă răspund eu. Eu v-am răspuns care este punctul meu de vedere”.

Reporter: Nu aveţi nicio legătură în funcţiile pe care le-aţi ocupat cu sprijinul domnului Dumitrescu?

Cristian Popescu, fost prefect Prahova: „Nu, nu am avut nicio legătură”.

Reporter: „Asta o să transmit.”

Nu doar Cristian Ionescu şi fratele său ocupă funcţii de conducere la fisc. La ANAF sunt şi alţi fraţi.

Valeriu Nicolae, activist:Deci fraţii Georgescu - unul era director general la Direcţia Antifraudă, celălalt e director executiv la ANAF. La propunerea senatorului de Prahova, domnul Iulian Dumitrescu, ăsta e numit prefect”.

Cosmin Georgescu, fost prefect Prahova: „Eu nu am nicio treabă, nu ştiu de nici o reţea, cum aş fi putut eu să ajut pe cineva?”

Reporter: Cum aţi ajuns dvs în funcţia de prefect, este o funcţie politică. Aţi fost susţinut de Iulian Dumitrescu?

Cosmin Georgescu, fost prefect Prahova: „Nu ştiu de cine am fost susţinut”.

Reporter: Astăzi ce funcţie ocupaţi?

Cosmin Georgescu, fost prefect Prahova: „Sunt director executiv la Direcţia Finanţelor Publice Bucureşti”.

Reporter: Cosmin Georgescu, fratele acestuia, Teodor Georgescu. I-aţi susţinut pe aceştia în funcţiile pe care le ocupă?

Iulian Dumitrescu, președinte CJ Prahova: „Vorbiţi nişte prostii şi nu ştiu cine vi le-a spus”.

Valeriu Nicolae, activist: „Aşa se organizează reţelele. Acum pare o mişcare superinteligentă, dar nu. Bă, oamenii ăştia au văzut, unde avem nevoie? Acolo. Astea-s reţele de tip semi-mafiot. Eu am grijă de oamenii mei, oamenii mei au grijă de mine. Instituţiile publice sunt sufocate de beizadele şi incompetenţă, captive politicienilor care, de multe ori, sunt interfaţa criminalităţii economice”.

Investigator financiar: „ANAF-ul tratează superficial aceste cazuri”.

Reporter: Pentru că este slab profesionalizat sau pentru că este corupt?

Investigator financiar: „Este influența politicului şi în spatele politicului ştim toţi că există influenţe uriaşe economice. Care dirijează politicul. Când ai şefi numiţi politic şi în spatele lor ai firme care fac evaziune, automat ai probleme”.

Autorităţile române nu vor sau nu pot să-i aducă în ţară pe infractorii condamnaţi definitiv din UE şi să-i încarcereze, cu atât mai puţin să urmărească fraudele fiscale din ţări extra-comunitare.

Gelu Diaconu, fost președinte ANAF: „Nu filiera albaneză este cauza, cauza este lipsa voinţei politice şi prezenţa la nivelul deciziilor a unor infractori pur sânge”.

Iulian Dumitrescu, președinte CJ Prahova: „Eu zic că statul român e suficient de puternic de oricine dă ţeapă. În momentul în care promovează nişte oameni susţinuţi de anumiţi politicieni, s-ar putea să fie slăbit statul român. Sper că am închis discuţiile, că nu vreau să mă mai alergaţi la toate întâlnirile”.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Operațiunea ca în filme prin care aduceau droguri în România membrii celui mai important grup de traficanți
Operațiunea ca în filme prin care aduceau droguri în România membrii celui mai important grup de traficanți

Cel mai important grup de traficanți format din șase români și doi albanezi care alimentau piața din București a fost prins de polițiști și procurori.

În România trăiesc aproximativ 10.000 de albanezi. Care este însă cifra oficială
În România trăiesc aproximativ 10.000 de albanezi. Care este însă cifra oficială

În România trăiesc aproximativ 10.000 de etnici albanezi, iar majoritatea se declară în prezent români.

Cum s-au trezit doi albanezi patroni de firme în Călărași. Schema infracțională care a îmbogățit capii județului
Cum s-au trezit doi albanezi patroni de firme în Călărași. Schema infracțională care a îmbogățit capii județului

JUDEȚE LA STĂPÂN: CĂLĂRAȘI III. Oltenița e al doilea oraș port la Dunăre și, în ciuda potențialului turistic uriaș, azi e doar un oraș dormitor pentru zecile de mii de oameni care fac naveta la București.

Un grec și 2 albanezi, prinşi când încercau să vândă zeci de kilograme de droguri în România
Un grec și 2 albanezi, prinşi când încercau să vândă zeci de kilograme de droguri în România

Doi albanezi şi un grec au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de către Tribunalul Bucureşti.

Descoperirea făcută de polițiști, cu camerele de termoviziune, la frontiera cu Serbia
Descoperirea făcută de polițiști, cu camerele de termoviziune, la frontiera cu Serbia

Trei albanezi au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să intre ilegal din Serbia în România.

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..