Alina Șerban și producătoarea Ada Solomon au ridicat trofeul la Gala de Închidere a Festivalului, care a avut loc sâmbătă, 12 septembrie, în Sala Grande a Palazzo del Cinema, pe Lido, potrivit News.ro.
„Dragă Veneția, îți mulțumesc că mi-ai permis să-mi spun povestea. Sunt parte din comunitatea romă și sunt foarte mândră de asta. «Eu contez» este despre ce înseamnă să fii fată, să fii romă și să crești într-un centru de plasament. Dedic acest premiu tuturor tinerilor care merită o șansă mai bună, care merită să meargă la școli de elită și să-și facă vocile auzite. Îl dedic celor care visează la lucruri simple, așa cum am visat și eu, și care merită să fie văzuți, să fie ascultați și, mai presus de toate, să li se amintească faptul că au valoare”, a spus pe scenă Alina Șerban.
„Voi fi veșnic recunoscătoare tuturor celor implicați în film pentru o asemenea recunoaștere uriașă!”, a scris pe Facebook producătoarea Ada Solomon.
„Eu contez” spune povestea Rebecăi, o adolescentă romă care se pregătește să părăsească centrul de plasament în care a crescut. Așteaptă eliberarea tatălui ei din închisoare și speră că întoarcerea lui îi va oferi familia pe care și-a dorit-o dintotdeauna. În pragul maturității, Rebeca se confruntă cu dorința de a fi salvată din lumea în care a crescut și, în același timp, cu teama de a o părăsi.
Premiera mondială a fost întâmpinată cu minute întregi de aplauze
La premiera mondială de la Sala Giardino, Alina Șerban a fost însoțită de actorii Denisa Farcaș, Sorin Mihai, Angelina Pavel, Juno (Alexandru Stancu), Vanessa Dancea și Raisa Mihai și de 16 copii de la Casa Iosif și Casa Sara, precum și de echipa filmului. Momentul extraordinar de pe covorul roșu a fost însoțit de muzica live a trupei Mahala Rai Banda, iar proiecția a fost urmată de minute întregi de aplauze și de o sesiune animată de întrebări și răspunsuri cu publicul.
Premiul publicului vine după un debut venețian primit cu entuziasm și de critica internațională. Screen Daily descrie „Eu contez” drept „un film autentic până în măduva oaselor”, apreciind forța și sinceritatea poveștii, precum și felul în care aceasta surprinde experiența personajului principal. Publicația remarcă interpretarea excelentă a Denisei Farcaș, despre care spune că oferă filmului „o energie incontestabilă”.
„Eu contez” spune povestea Rebecăi, o adolescentă romă care se pregătește să părăsească centrul de plasament în care a crescut. Așteaptă eliberarea tatălui ei din închisoare și speră că întoarcerea lui îi va oferi familia pe care și-a dorit-o dintotdeauna. În pragul maturității, Rebeca se confruntă cu dorința de a fi salvată din lumea în care a crescut și, în același timp, cu teama de a o părăsi.
Filmul este unul dintre cele opt titluri selectate în Venezia Spotlight, în cadrul celei de-a 83-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția.
Din distribuție fac parte Denisa Farcaș, Sorin Mihai, Angelina Pavel, Vanessa Dancea, Raisa Mihai, Juno (Alexandru Stancu), Alina Berzunțeanu și Natalia Călin. Alături de aceștia, în film joacă și 16 copii și tineri rezidenți ai centrelor de plasament Casa Iosif și Casa Sara, din cadrul Ansamblului Social Creștin Măgurele din București.
Produs de Ada Solomon și Carla Fotea, filmul îi are în echipa artistică pe Nona Cătușanu (imagine), Letiția Ștefănescu (montaj), Andreea Popa (scenografie), Dana Anghel (costume), Vlaicu Golcea (muzică), Quentin Jacques, Lise Bouchez și Jean-Stéphane Garbe (sunet).
Filmul va avea premiera în România în februarie 2027
„Eu contez” este distribuit în România de Forum Film și va avea premiera națională în februarie 2027.
Alina Șerban este actriță și regizoare de teatru și film, cu o carieră internațională. A jucat rolul principal în „Singură la nunta mea”, selectat la Festivalul de Film de la Cannes, iar pentru interpretarea din „Gipsy Queen” a câștigat mai multe premii pentru Cea mai bună actriță. A jucat, de asemenea, în „Housekeeping for Beginners”, selectat la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. „Eu contez” („I Matter”), primul său lungmetraj ca regizoare, marchează revenirea sa la Veneția, de această dată în spatele camerei.
Este absolventă a UNATC București, NYU Tisch School of the Arts și Royal Academy of Dramatic Art (RADA) și a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.
Filmul este o producție microFILM România, 2Pilots Filmproduction Germania și Frakas Productions Belgia, în coproducție cu ZDF Das kleine Fernsehspiel, Lemming Film Belgia, Avanpost Media, Orange & Be tv, Proximus, Shelter Prod și Televiziunea Română.
Filmul este susținut de Centrul Național al Cinematografiei din România, Guvernul României, Programul Creative Europe MEDIA al Uniunii Europene, Film- und Medienstiftung NRW Germania, Film and Audiovisual Center of Wallonia Brussels Federation, Tax Shelter of the Belgian Federal Government, Taxshelter.be & ING, The Belgian Development Cooperation și ST'ART Invest.